Iarna venea mai repede, iar derdelusurile erau pline de copii cu sanii in spate. Colindele de Craciun rasunau mai puternic si seara de Ajun nu aducea decat bucurie in casele romanilor. Fara artificii sau muzica la maxim, sarbatorile de iarna erau un moment prielnic reuniunilor de familii. Ultimul tren aduce dupa el miros de cozonac si muraturi de la bunicii de la tara, iar in buzunarul din spatele gentii, o ciocolata pe care trebuia s-o imparti cu fratele mai mic. De pe valea garii, saniile mari trase de pici cu caciuli de cosmonaut, duceau bagajele in deal, unde carausii nu mai trebuiau sa colinde pentru a-si primi rasplata.

 

Mos Portocala a murit

Ajunul Craciunului din vremea comunismului lasa bradul golit de bomboane si cate o amintire frumoasa de povestit in compunerile de la scoala. Nu stia el de petarde sau de discoteci. Iti lasa totusi pe chip lumina de la instalatia din pom, pe care o priveai ore intregi si care parca te incalzea la maini. Pastra si mirosul de brad iar in varful lui, nu contenea sa sclipeasca ingerasul cu aripa cazuta.

“Se facea haz ca-i Mos Gerila. Dar eu ii scriam scrisori si primeam si cadouri. Spre sfarsitul anilor ’80 primeam chiar si portocale, banana invelite in hartie, iar intr-un an am primit un vapor”

Dar pentru toate astea, gospodinele munceau din rasputeri in pauzele de la serviciu si nu se plangeau niciodata de dureri de spate. Venirea Craciunului aducea si zilele de “curatenie generala”, cu mirosul aspru de otet de pe covoarele cu franjuri. Geamurile larg deschise lasau iarna sa intre in casa de-ti ieseau turturi la nas cand treceai dintr-o camera in alta. Apoi, totul se linistea cand se auzeau glasurile ascutite ale tiganilor care umblau cu brazi de vanzare.Asta aducea dupa sine si zgomotele de ciocan de pe casa scarii si injuraturile barbatilor, care incercau sa puna pomul in suport. Cel mai placut moment pentru copiii martori ai comunismului era inventarul globurilor si felicitarile facute din praf de globuri sparte. Ii scriau scrisori lui Mos Craciunsi si le impodobeau cu beteala colorata, iar cea mai frumoasa ajungea doar apana in poseta mamei. “Se facea haz ca-i Mos Gerila. Dar eu ii scriam scrisori si primeam si cadouri. Spre sfarsitul anilor ’80 primeam chiar si portocale, banana invelite in hartie, iar intr-un an am primit un vapor”, incepe sa-mi povesteasca Ionela, o tanara care a mai prins de mot doar cateva Craciunuri comuniste. Nu mai face diferentierea clara dintre sarbatorile de atunci si cele de dupa ’89. Stie doar ca atunci erau mai frumoase si mai serioase. Pe atunci nu era rusine sa umbli din casa-n casa cu colinda si sa impodobesti bradul cu nuci in slaniol. Acum, copilul ei nu se mai bucura la o portocala, astea le primeste zilnic. Cere totusi de la mos masini cu telecomanda si desene aminate.

De dimineata se auzeauzgomotele saniilor mari, care treceau peste portiuni fara zapada. Barbatii carau oalele mari, care ascudeau carnea de porc, adusa de departe: “Pe atunci nu gaseai sa cumperi porc, trebuia sa-l aduci de la tara. Sa-l cresti acolo si sa-l tai. In oras nu se gasea de cumparat”, imi povesteste incet doamna Liliana, cand o intreb de bucatele traditionale. Se mai gasea cate unu mai descurcaret care tinea animale si un curtea de la oras. “Aveai voie sat ii porci, dar sa-i tii pentru tine. Numai vitei nu aveai voie. In rest puteai sa cresti si gaini.” Dupa ce se sacrifica porcul, veneau la pomana toti vecinii. Femeile faceau repede tochitura si cate o mamaliga mare. In spatele casei, se auzeau deja sunete de tobe, iar baietii mai mari isi coseau cu migala costumele pentru Anul Nou. Insa, cel mai asteptat moment pentru copii era dupa-amiaza de 24 decembrie, cand puteai sa mergi la colindat. Pe la toate usile vedeau cate un pici care se chiunuia sa termine mai repede refrenul la colinda, invatat in ultimul moment. Ciocolata din pom nu era de ajuns, iar banii castigati puteau sa le aduca jucarii noi.

“Pe noi nu ne lasa mama sa mergem cu colindu’. Dar fugeam, eu si cu fratele meu. Ii spuneam ca mergem cu sania si ne prindea cum cantam cu gura pana la urechi la portile vecinilor. Noua nu ne era de bani, mai mult de colacii si nucile pe care le primeam. Ne intreceam, care primeste mai multe nuci. Apoi, le dadeam mamei sa le aiba pentru Revelion.”

“Pe noi nu ne lasa mama sa mergem cu colindu’. Dar fugeam, eu si cu fratele meu. Ii spuneam ca mergem cu sania si ne prindea cum cantam cu gura pana la urechi la portile vecinilor. Noua nu ne era de bani, mai mult de colacii si nucile pe care le primeam. Ne intreceam, care primeste mai multe nuci. Apoi, le dadeam mamei sa le aiba pentru Revelion”, imi povesteste dintr-un colt tanti Viorica. Acum, la 60 de ani, incerca sa-si aduca aminte de Craciunul copilariei sale si zambeste. Nici nu mai stie de cand nu a mai cantat o colinda pe la usa crestinilor. I le mai canta nepotului sau, cand incerca sa il adoarma. Si cand vine luna decembrie, abia isi mai aminteste pomul din veranda, plin de luminite. Nici nu mai stie cand l-a vazut ultima data. Isi aduce aminte, totusi, ca era regula ca Mos Craciunsa vina dupa ora 12:00 si ca nu dormea pana nu-si primea ciocolata in mana. In cutia cu amintiri nici nu mai pastreaza pozele facute la bradul de Craciun. Le are pe cele de dupa `89, color, pe care le faceau fotografii care treceau din casa-n casa. O mai are langa ea pe mama sa, care e o dovada vie a anilor trecuti. Scufundata-ntr-un fotoliu, batrana Maria abia mai rasufla si canta cu lacrimi in ochi „Afara ninge linistit si-n casa arde focul”. E colindul pe care il canta iarna si nepotilor ei, atunci cand plangeau din rasputeri si-i chinuia durerea de masele.

***

Craciunul anilor 2000 nici nu mai pune bomboane in pom, iar mirosul de brad se pierde dupa prima zi. Mosul nu mai vine dimineata, e prea tarziu. Vine inainte cu doua saptamani, pentru ca nu mai avem rabdare pana in noaptea de Craciun. Vedem cadourile doar ca o obligatie pe care o au parintii fata de noi. Ne multumim insa si cu bani dar nu deschidem gura pentru un “multumesc”. Nici nu mai stim cum e sa te dai cu sania si n-am mai stat de mult cu mainile inghetate construind cazemate de zapada. Tinerii nostri, daca vor sa se bucure de iarna se duc la patinoar sau trag o fuga la Poiana Brasov. Valea din spatele blocului sta parasita si nici nu se mai vede urma de gheata lasata de saniile lucioase. Craciunul nostru mai accepta cozonaci facuti cu truda in casa, el vrea doar din aia pufosi, cumparati de la Carrefour. Ajunul Craciunului nu mai miroase a prajituri si friptura de porc. Astea ni le aduce tipul de la firma de catering. Si nici macar nu ne mai este dor de tortul de mere cu frisca pufoasa, facut de mama in seara de Craciun. Mai bine iesim la o prajitura in oras fara sa ne gandim la acele vremuri. Cel mai rau e ca am uitat cum se canta o colinda, le canta altii pentru noi.

de Alexandra SANDRU