Toata puterea lui Adrian Paunescu, poetul, venea dintr-o altfel de intelegere a existentei. Activitatea sa scriitoriceasca a starnit iubire si ura deopotriva. L-a idolatrizat pe Ceausescu, a luptat rebel impotriva lui si a capitulat in admiratie imediat dupa 1989. A incercat sa duca gloria primei perioade mai departe de treapta decisiva a revolutiei, dar ceva din e-ul liric  a ramas in urma. Poezia lui a izvorat din dorinta vizibila de a-i face pe toti sa dea un rost sentimentului. A cantat, a strigat, a scandat versuri si de multe ori a tremurat in fata frumusetii pe care a descoperit-o in cuvant. Pentru Paunescu, cuvantul si vocea au fost uneltele prin care a luptat pentru o generatie de iubitori ai literaturii. Si-a intruchipat telul si nu a vrut sa fie simplu. A iesit din anonimat si nu a urmat lanced treptele  ascensiunii. Cu  zbuciumul sau launtric de literat, ar fi fost prea putin un teanc de carti uitate de cititori pe rafturi prafuite. Toata scriitura a fost gandita pentru a fi spusa altora. Asa a luat nastere febra unui cenaclu. Cenaclul lui Paunescu sau Flacara lui Paunescu.

Pro si contra CENACLUL FLACARA

Fara doar si poate a fost o etapa in istoria Romaniei. Toate recenziile realizate ulterior despre evenimentele vremii respective, semnaleaza importanta miscarii. Esenta acesteia, pana la urma, pentru ca nici o publicatie din epoca aceea si nici o ancheta ulterioara nu a scos la iveala faptele reale ale acelei vremi.

Cenaclul Flacara a lansat zeci de interpreti care astazi poate nu mai exista printre caile muzicale atat de involburate. Si altii care canta si incanta in continuare. Si reusesc sa umple scenele in continuare, fiind „idoli” nedeclarati ai fiecarui student care pune patos in acest statut… Imnurile rasuna in continuare, „Floare de colt”, „Ruga pentru parinti”, „Romanta intre doua trenuri”, „Totusi iubirea” sau „Antiprimavara” sunt doar cateva titluri care au depasit acest statut si care incendiaza continuu sentimentele celor ce asculta. Toate pe versurile unui poet roman, asa cum se intitula, Adrian Paunescu. Un om iubit si adulat dar in acelasi timp si hulit, contestat.

„A fost distractia perioadei de atunci . Asa cum astazi exista discoteci asa existau pe atunci miscarile cenaclului. In afara de numele lansate, de tinerii care trebuia sprijiniti si ovationati o alta insemnatate a cenaclului nu gasesc. „afirma scriitorul iesean Val Talpalaru, care a debutat in anul 1967 in revista Flacara.

„Cine scrie despre Paunescu comite o crima!”

In anul 1973, mai exact pe 17 septembrie, Adrian Paunescu infiinteaza Cenaclul Flacara. Daca la inceput avea sa fie un simplu proiect a ajuns in numai cateva luni, un adevarat fenomen national, in care intreaga masa de tineret era implicat, voluntar sau nu.

Cu Cenaclul, poetul sustine in mai toata tara manifestari de dimensiuni impresionante pentru acea perioada, cu muzica, dialog, poezie si elogii adresate Partidului Comunist, in fata a peste 7 milioane de romani, care erau capabili sa se calce in picioare pentru un loc la adunarea mamut.

Livia Ciuperca, profesor metodologist si membra a societatii culturale Junimea 90, vorbeste in aceste momente, cu un patos si o inversunare justificata care intrece elogiile lui Paunescu pentru partidul comunist.

„A fost un criminal de neam, iar cine scrie in aceste momente de Paunescu sau in orice altele comite o atrocitate si mai mare decat cea savarsita de acesta. Despre morti numai de bine, intr-adevar, dar chiar si asa, a fost cainele lui Nicolae Ceausescu, iar mai apoi, a macinat tara din rolul de parlamentar ingrat si demagog. A omorat oameni, a instaurat panica si a provocat dezmat. Sa ii fie tarana usoara, chiar daca el a ingreunat-o multora de-alungul timpului. „, declara profesoara care in perioada Cenaclului avea catedra la Liceul Vasile Alecsandri din Iasi.

Aceasta isi aminteste cum tinerii erau fortati in faza initiala sa participe la manifestare. Si majoritatea se desfasurau vinerea sau sambata. Povesteste dezgustata despre o manifestare petrecuta la Iasi, in vinerea mare dinaintea Pastelui cand sute de mii de tineri au fost luati de la Prohod si au fost obligati sa participe. Cei in speta erau incantati pentru ca in final se oferea bautura si mancare gratis, si dezmat total dupa pana dimineata in zori, cu betii „culturale” si poezie „pornografica”.

Deasemenea, scriitorul Val Talpalaru povesteste cum Cenaclul reprezenta pentru multi o distractie, si face comparatia cu discotecile si cluburile aparute mult mai tarziu. „Era gratis, nu plateai nimic, iar la final bautura si mancarea erau mana cereasca. Adolescentii provocau pagube majore si erau influentati de cel care le era „discipol„. Daca in faza initiala erau chemati si fortati sa participe mai apoi s-au obisnuit.

Pentru intelectuali de marca ai acelei epoci si nu numai, Adrian Paunescu a fost un ghimpe in coasta. Un ghimpe care l-a macinat mai apoi si pe el.

Cenaclul reprezenta pentru multi molestarea adevaratelor valori, molestarea artei. Chiar daca erau prezentate si romante si balade si poezii sublime, jumatate din program era umplut cu imnuri si cantari pentru partidul totalitar. Adrian Paunescu camufla orientarea politica clara intr-o aura de patriotism. Se vadea in Fiul Romaniei pentru a servi pe Ceausescu.
Si a recunoscut singur asta in anul 1994, cand a inceput sa constientizeze si cand si-a dezvaluit in toata splendoarea identitatea poetica nemasacrata de niciun interes meschin, ascuns.

La cenaclu inainte, la razboi inapoi!

In cadrul evenimentului de o anvergura atat de mare(se desfasura deja pe stadioane, pentru ca salile devenisera neincapatoare), Paunescu promova stilul nonconformist al tinerilor. „Asa cum a existat un flower power in SUA, asa a fost un Cenaclul Flacara la noi, care ne-a unit la un loc si care ne-a format, ne-a indrumat pasii. Maestrul a fost pentru noi un geniu. Un al doilea Eminescu al poporului roman. Aveam notate in caiet toate poeziile si cantel;e intonate la cenaclu si le cantam prin casa, prin fata blocului. A fost o nebunie. A frizat cu geniul in timpul vietii iar dupa moarte va sta mreu in sufletele noastre. ” declara Liliana Stefanc, contabila in prezent, dar care a fost la fiecare manifestare a cenaclului din Iasi si din tara, si care a cochetat o vereme cu poaezia fiind  inspirata tocmai de Adrian Paunescu.

Totodata, incuraja si cultura de masa, colectiva. De adunare a unui numar imens de oameni, care ajungea in unele siituatii si la peste 100. 000 de stadioane, si care traiau la unison acelasi sentiment. Aceasta cultura era imbratisata de tagma adolescentilor, care incepeau sa aibe principii din ce in ce mai fundamentate si plauzibile, bazate pe ludicul oferit de Cenaclu, si asta in ciuda, multitudinii de sanctionari si avertizari aduse de catre puterea vremii.

Sute de mii de oamenii se adunau pe stadioane si urmareau spectacolele care tineau uneori si pana a doua zi. Nimeni nu le putea opri si nimeni nu dorea sa faca asta pentru ca pana la urma cel care lua decizia era Paunescu, care hotarase sa incheie numai atunci cand publicul o cere.

Generatia in blugi asa cum insusi poetul o denumea gasea in aceste manifestari o gura de aer proaspat, care involuntar era pentru ei o noutate si un imbold pentru a continua. Paunescu i-a incurajat sa asculte muzica sufletelor lor, si anume folk si rock.

Muzica tanara, stilul de viata nonconformist, toate nebuniile, si imbracintera aveau rolul de a sfida. Si Cenaclul era alternativa ideala. Aici puteai sfida orice, oricum oricat, prin muzica tanara si avangarda dusa la extrem uneori.

Extremismul a fost si cel care a determinat partidul sa stopeze radical activitatea cenaclului. Astfel, la ultimul concert Flacara desfasurat la Ploiesti, au avut loc incidente si accidente grave soldate cu morti. Furtuna si ambuscada creata de oameni au facut ca 10 persoane sa isi piarda viata.

Incidentul nu fost mediatizat in presa vremii, dar intre timp, activitatea cenaclului a luat sfarsit si brusc.

Peste cinci ani se reia activitatea dar fara prea mult succes, caci salile nu mai sunt la fel de pline ca inainte. Cenaclul „Totusi Iubirea” a fost reinfiintat in anul 1990, si supravietuit zece ani in care au avut loc mai bine de 700 de concerte si manifestari. Toate acestea se regasesc in compilatiile realizate de fundatia Tootusi Iubirea intre 1995 si 1999.

Si piesele celebre de la Flacara au fost reeditate pe compact disc in anul 2007, de catre Jurnalul National in colaborare cu Electrecord si Intercont Music. Iar filmul care aminteste de acea perioada, „Cenaclul flacara-Te salut generatie in blugi” de 70 de minute, interzis de comunisti, poate fi vizionat in format electronic din anul 2001, cant fundatia Folkever si Intercont au lansat dvd-ul cu acelasi nume.

Menestrelul regimului sau criticul lui?

Paunescu a fost inainte de toate poet, dar si-a folosit talentul ca sa faca politica, una proprie si destul de controversata chiar si acum la moartea sa si la 21 de ani de la caderea comunismului. Cariera politica si-a inceput-o la 23 de ani ca secretar U. T. C. la Uniunea Scriitorilor Romani, iar 2 ani mai tarziu, in 1968, devine membru cu drepturi depline al Partidului Comunist Roman. Paunescu nu a fost un comunist tipic, a alternat poeziile adulatoare cu critica fatisa a regimului si a lui Ceausescu. Reprezentativ pentru atitudinea bivalenta a scriitorului este un episod mai putin cunoscut relatat de cotidianul german Der Spiegel : in 1972, la Congresul Uniunii Scriitorilor de la Bucuresti, Paunescu a protestat pentru ca nu a fost lasat sa intre in sala. Forma sa de protest era mai mult decat neobisnuita pentru acea vreme. Cu o bucata de placaj in mana pe care scria simplu „GREVA”, poetul s-a plimbat prin Piata Victoriei vreme de 15 ore. Efectul, mai mult decat previzibil, a fost arestarea protestatarului. Pus fata in fata cu Ceausescu, se spune ca ar fi ingenunchiat si ar fi spus „Singura mea dorinta este sa-l servesc pe genialul carmaci al patriei mele, cu toata inima si cu tot sufletul meu”. Un an mai tarziu incepea Cenaclul

Flacara cu binecuvantarea „iubitului conducator”.

Aceasta relatie a poetului cu Ceausescu a determinat reactii adverse si in randul oamenilor de rand, un catren popular in anii ’70 prezentandu-l pe Adrian Paunescu intr-o maniera pamfletista : „N-are c** si n-are c****/Ceausescu Nicolae/ Cat sa linga intr-un an/Paunescu Adrian. ”Totusi, Mircea Dinescu il considera primul scriitor care s-a certat cu presedintele Romaniei de atunci. „La o intalnire a lui Ceausescu cu scriitorii, Paunescu a polemizat cu Ceausescu si l-a scos din sarite de a trebuit apoi sa vina Zaharia Stancu si Marin Preda sa ii explice tovarasului ca e un poet mai tanar, mai nervos. Din acel scandal a iesit o dragoste pe care nu o meritau nici unul, nici altul. Adrian Paunescu daca si-ar fi continuat cariera de scriitor adevarat ar fi avut cu totul si cu totul alt destin” declara acesta pentru realitatea. net.
Natura sa dualista apare consemnata si in dosarele Securitatii. Potrivit acestora, Paunescu ar fi incercat sa-l coopteze pe Mircea Eliade de partea regimului cu ocazia unei vizite in America. Insa a fost suficient de imprudent incat sa povesteasca Monicai Lovinescu si lui Virgil Iernuca, care s-au indignat in cercurile literare europene de atitudinea lui Eliade. Referindu-se la acest episod, Nistorescu, intr-un editorial din Evenimentul Zilei l-a numit „om cu coloana vertebrala de cauciuc”.

Politician dupa ‘90

In ultima perioada a vietii sale, Paunescu s-a vazut intr-o oarecare masura razbunat pentru criticile si adversiunile opiniei publice. „In vremea lui Ceausescu, mi se faceau reprosuri grave ca nu sunt corect si disciplinat conform cu linia partidului. Dupa moartea lui Ceausescu am suportat ani si ani de reprosul ca l-am laudat, in anumite ocazii politice. Dupa 20 de ani de la asasinarea lui, Ceausescu isi recastiga un loc de merit in istoria nationala. Destui oameni il regreta in gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu ma pot pronunta in termeni atat de categorici. Eu chiar cred ca sistemul nu trebuia sa cada. ” a declarat acesta intr-un articol din iunie publicat in Jurnalul National.

Dupa caderea comunismului, Adrian Paunescu s-a inscris in Partidul Socialist al Muncii, formatiune politica la conducerea careia se aflau fosti activisti comunisti. In 1996 a fost candidatul PSM la presedintia Romaniei, obtinand insa numai 0, 96% din voturi. Intre 1992 si 1996 a fost senator de Dolj din partea PSM, iar in perioada 2000-2004, senator de Dolj din partea PSD, partid in care s-a inscris in 2001. In 2004 a fost ales senator in circumscriptia electorala Hunedoara si detinea functia de presedinte a Comisiei de Cultura.

Poetul e om, iar omul are si pasiuni

Nici viata sentimentala a poetului Adrian Paunescu nu a fost prea simpla. El a fost casatorit de doua ori si are trei copii legitimi, doi nepoti si chiar si stranepoti. Desi se stie ca are si copii nelegitimi, numele acestora nu au fost date publicitatii. De la prima sotie, Constanta Buzea, are doi copii, o fata, Ioana, si un baiat, Andrei. Fiul sau a avut primul copil la 16 ani, cat inca era in liceu declansand un scandal in epoca. Mezina familiei este Ana-Maria, nascuta in 1990 cand poetul avea deja 47 de ani. A fost conceputa cu cea de-a doua sotie, Carmen Paunescu, si este singurul copil al scriitorului care i-a mostenit talentul literar. In timpul celei de-a doua casnicii a avut  si cateva relatii furtunoase extraconjugale.

Si fotbalul e o iubire

Adrian Paunescu a fost un mare fan al echipelor Universitatea Craiova si Rapid Bucuresti. El a scris versurile imnurilor celor doua formatii. „Oltenia Eterna Terra Nova” este cantecul dedicat formatiei oltene si a fost compus dupa parcursul fantastic al juvetilor in Cupa UEFA din 1983, cand au fost eliminati in semifinalele competitiei de echipa portugheza Benfica Lisabona.

Colaborarea sa cu Rapid s-a produs dupa o disputa intre Adrian Paunescu si patronul giulestenilor, George Copos. Mai exact, in sezonul competitional 1998-1999, formatia bucuresteana a facut o campanie de marketing in care au folosit versurile poetului. Acesta din urma a dat in judecata clubul de fotbal si a cerut daune de 500000 de dolari. George Copos i-a oferit produse electrocasnice si weekenduri la baza ProRapid. In cele din urma, acel cantec folosit acum 12 ani a ramas ca imn oficial al echipei de sub Podul Grant, din Bucuresti. „Suntem peste tot acasa” este cantat la orice joc disputat in Giulesti de echipa care a fost a doua favorita a lui Adrian Paunescu, dupa echipa de acasa, Universitatea Craiova.

„Te iubim cu mila si cu groaza” maestrul nostru pentru vesnicie!

Scriitorul iesean Emilian Marcu, initiator al Cenaclului Moldavia, si apropiat al lui Adrian Paunescu considera ca orice tanar are nevoie, pentru a evolua de o incurajare, de o sansa la afirmare, de impunerea talentului la marele mase.

Asta a facut Adrian Paunescu. A lansat pe scena Cenaclului, un stil de muzica nou-folkul, artisti adulati de public pana in prezent, poeti si alti creatori.

Stefan Hrusca, Tatiana Stepa, Victor Socaciu, Ducu Bertzi, Loredana Groza, Vasile Seicaru, Horia Stoicanu, Florica Duma, Vali Serban, Mircea Vintila, Majay Giozo sunt doar cateva dintre sutele de artisti pe care Adrian Paunescu i-a descoperit in tara si i-a promovat in continuare in Cenaclul Flacara oferindu-le spre interpretare versuri transpuse pe muzica.

Loredana Groza isi aminteste cu emotie despre primii pasi in cariera indrumati de poetul unei generatii. ” El a fost primul care m-a ales sa cant intr-un spectacol unde trebuia sa ai pile ca sa poti cumpara un bilet..Cenaclul Flacara. Atunci cand a sosit la mine in Onesti. M-a prezentat si am intrat timid pe scena..Am cantat o populara..Cine sta posomorata. Eram la generala..1982..Cu mult inainte de 1986, Mamaia si Steaua fara nume. El era Adrian Paunescu..Multumesc maestre. ”

Vasile Seicaru declara ca toata cariera si statutul sau actual se datoreaza integral maestrului Paunescu. „Mi-a marcat tineretea si intrega existenta. Adrian Paunescu va ramane in istorie prin modul in care a oglindit o anumita perioada sociala, chiar socio-politica si prin adevarata sa valoare ca poet ca artist in adevaratul sens al cuvantului. Un om mare. Si singur scria in poezia „Nebun de alb” pe care Emeric Imre o canta cu sensibilitate „te iubim cu mila si cu groaza”. Si noi maestre, pentru vesnicie”.

Stefan Hrusca, talentul descoperit in Maramures de Adrian Paunescu, nu dat nici o declaratie oficiala, dar pritenii artisti Vasile Seicari si Victor Socaciu sustin ca acesta este profund indurerat de marea pierdere pe care a suferit-o atat de el, pentru a murit al doilea sau tata, cat si Romania, care a pierdut poetul neamului intreg.

George Nicolescu, artistul care a colaborat nenumarate randuri cu Adrian Paunescu si care a primit o poezie speciala din partea poetului afirma ca geniul s-a stins, si ca nimeni nu va mai putea auzi vreodata cuvintele rostite de acesta. „A fost geniu. L-am iubit si m-a iubit si nu il voi uita niciodata. A trait frumos cu patos si dedicat cu toata inima. Si chiar ea l-a lasat. Au au inima..cantam eu intr-un vers scris de maestru. Dumnezeu sa-l ierte. „.

Multi dintre tinerii interpreti pe atunci, astazi nu mai sunt printre noi. Tatiana Stepa, privighetoarea lui Paunescu, Motu Pitis, Anda Calugareanu, Doina Badea.

Intreaga suflare deplange moartea poetului si a omului Paunescu. S-a mai inaltat o stea la cer, si se va aseza langa celelate fugite prematur, langa luminile romanilor.

„Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, tara,
Eu sunt bolnav de Dumneavoastra, Neam,
Nu e-nauntru hiba, ci afara,
Traiam un veac, labil daca eram.
N-am dreptul la o mare suferinta?
Nu-mi dati cartela nici pentru prapad?
Ei, bine-atunci, in mine ia fiinta
Un neam pe care voie am sa-l vad.
Un singur leac imi trebuieate mie:
Sa-i pot vedea pe ceilalti vindecati.
Aceasta boala e o boala rara,
Aceasta boala e o boala grea,
Aceasta boala se numeste tara si leacul este ea si numai ea. „

„Nu vreau sa mor. Nu cred ca e timpul sa mor”

Personalitatea poetului basarabean a fost puternica inca de la debut. A ridicat multimi de oameni in picioare si a devenit repede constient de puterea vocii sale. Aspiratiile, iubirea, ura, sentimentele i-au caracterizat originile de basarabean. Pare ca Paunescu era construit din lumini si umbre. Traia intens si a stiut sa-i plieze pe altii dupa felul lui. A stiut sa faca literatura in masa, sa cante cu toti si, poate, astazi sa-i faca sa suspine. Perioada comunista, avida de literatura, a facut-o prielnica pentru el. Lumea l-a adulat.

Prima persoana care avea sa-i stea in cale, tocmai in momentul apogeului, a fost Nicolae Ceasescu, presedintele Romaniei la acea vreme. Salile pe care le umplea cenaclul in marile orase ale tarii, i-au devenit incomode conducatorului. Paunescu aducea acel aer liberalist contrar dorintei partidului stat. L-au interzis. Doua figuri importante nu puteau acapara atentia unui singur popor. Poetul a devenit atunci rebel, dar nu a strigat impotriva puterii. Nici mai tarziu nu a incetat sa-si arate admiratie pentru modul cum era organizata si condusa tara. Asta a starnit multe critici.

Dupa 1990 a trebuit sa se adapteze unui alt mediu. O generatie crescuta de el intra acum in contact cu tot ce inainte era interzis. Tinerii uita sa scandeze versuri, intervine notiunea de patetism, iar Paunescu abia acum isi incepe lupta. Romania devine brusc un tinut pe care nu il mai intelege, cheama vremurile apuse si constientizeaza ca, deocamdata, nu mai este el emblema. Asa a devenit poetul Adrian Paunescu amintirea placuta a nostalgicilor si ¨cel care l-a slavit pe Ceausescu¨. Poate ca dintotdeauna a fost asa, dar sper final, societatea l-a facut sa ne arate ca e inadaptatul care nu si-a dorit sa moara fara sa redevina flacara.

Ana-Maria Durila

Iulia Oprisanu

Narcis Avadanei

Mihai Capraru

Razvan Mera