Ediția online a ziarului ”The New York Times” ne informează cu privire la faptul că Bob McDonnell, fostul guvernator din Virginia, acuzat în luna septembrie de corupție, a fost condamnat marți la 24 de luni de închisoare.McDonnell a fost găsit vinovat de favoruri comerciale în schimbul a 177.000 dolari, a unor vacanțe și cadouri de la un prieten care i-a cerut să-l ajute la promovarea unui supliment de vitamină.
McDonnell a fost odată considerat un posibil pretendent la Casa Albă, dar acum risca să primească o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare, dar judecătorul a redus acel interval la șase ani. Avocații săi, invocând anii în care a realizat fapte bune și în care a avut un angajament pentru serviciul public, au susținut că o sentință de muncă în folosul comunității ar fi suficientă.
Mai aflăm că aproape 450 de persoane, printre care rude ale domnului McDonnell și prietenii lui, au redactat scrisori care cereau clemență la judecătorul care i-a stabilit pedeapsa fostului guvernator. Unii au vorbit despre cît de bun fost acesta cu persoanele fără adăpost, iar alții au remarcat devotamentul său pentru Biserica Romano-Catolică. Cele mai de impact au fost scrisorile din partea membrilor familiei domnului McDonnell lui. Una dintre fiice, Jeanine McDonnell Zubowsky, a scris judecătorul Spencer că de vină pentru cele întîmplate este mama ei, Maureen McDonnell, care urmează să fie și ea condamnată la sfârșitul lunii februarie. După eliberare, domnul McDonnell se va confrunta cu doi ani de supraveghere.
De-a lungul anilor, guvernatorii acuzați de corupție au variat. Un exemplu ar fi în 2011, cînd Rod Blagojevich R., fostul guvernator democrat din Illinois, a fost condamnat la 14 ani de închisoare, acuzat fiind de corupție, care a implicat, printre altele, încercarea de a vinde scaunul Senatului care a devenit vacant, atunci când Barack Obama a devenit președinte.
Din ediția ziarului ”The Guardian” aflăm că opt spitale din Marea Britanie au declarat incidente majore sau semnificative, pe fondul dovezilor că departamentele de urgențe și accidente se luptă pentru a face față numărului foarte mare de pacienți. În săptămâna de dinainte de Crăciun departamentele de servicii de îngrijire la urgență au luptat pentru a face față unui număr fără precedent de pacienți. Cifrele variază mult între spitale, cu unele acum în pragul unei crize.
”The Guardian” a stabilit că există mai multe de șapte spitale care declară cîte un incident major sau semnificativ, ceea ce înseamnă că se luptă mult cu cererea, iar acestea sunt nevoite să anuleze operațiunile planificate sau să le ceară oamenilor să vină la urgențe doar în cazuri extreme. Un spital din orașul Peterborough a anulat opt operațiuni marți pentru a acorda prioritate cazurilor de urgență, iar acesta nu este singurul spital care și-a anulat mai multe intervenții chirurgicale. În una din zile, 53 de oameni veniți la urgențe și solicitînd tratament la Spitalul Royal Bolton, au trebuit să aștepte pentru un pat într-un salon. Au fost unii pacienți care au trebuit să aștepte aproape 12 ore pentru un pat. Unele spitale încearcă să mai aducă paturi noi la începutul săptămînii viitoare. Au existat pacienți care au așteaptat să vedea un medic și 128 minute, iar personalul spune că timpul de așteptare a fost mai mare decât în mod normal și e de așteptat să crească. Se cer îmbunătățiri urgente la sistemul global de îngrijire pentru a diminua presiunea asupra spitalelor.
”The Independent” ne informează că opt planete noi au fost descoperite, care ar putea ține viața extraterestră în „zona Goldilocks” de pe orbită, la o temperatura potrivită pentru apă. Două dintre planetele mici, găsite pînă acum, sunt cele mai asemănătoare Pământului, potrivit oamenilor de știință de la Centrul Harvard-Smithsonian pentru Astrofizică.
„Cele mai multe dintre aceste planete au o bună șansă de a fi stîncoase, ca Pământul”, a spus autorul raportului, Guillermo Torres. Cele două planete mai asemănătoare Pământului sunt cunoscute ca Kepler-438B și Kepler-442B.
Niciun comentariu