Vedetă în China, studentă în România

Lidia Sanduleac este o tînără de 22 de ani din Ungheni, Republica Moldova, studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Viaţa ei a luat o întorsătură atunci cînd a plecat pentru prima dată în SUA pentru a studia timp de un an de zile. Reîntoarsă acasă, era ferm convinsă că studiile şi le va continua în ţara de baştină, însă a văzut cum colegii îşi pregătesc dosarul cu documente pentru a aplica la universităţi din afară. A depus și ea în Rusia și Franţa, era și aşteptată să se întoarcă înapoi în SUA, dar întîmplător a văzut că guvernul chinez oferea trei burse la licenţă.

„Am văzut care sînt criteriile de aplicare şi la prima vedere mă încadram în toate. Încet am început să-mi fac pachetul cu documente pentru a-l depunde la Ministerul Educaţiei. Eram foarte ocupată cu liceul şi alte activităţi atunci. Am mers şi am depus chiar în ultima zi, termenul limită era la ora 15:00 iar eu am depus la ora 13:00”, povestește Lidia. La scurt timp a primit răspunsul din Franţa, aflînd că a fost acceptată, iar din SUA era sunată şi întrebată cînd se întoarce. Însă ea aştepta şi răspunsul din China, pentru că undeva în adîncul sufletului acolo îşi dorea să ajungă.

Era la Roma, în Italia, chiar de ziua ei, cînd a primit telefonul. „Suna un număr din Chişinău foarte insistent, nu voiam să răspund pentru că e scump să vorbeşti Chişinău – Italia, mă gîndeam că vrea cineva să mă felicite. Într-un final am răspuns, am vorbit cu un reprezentant de la ambasadă cu un accent chinezesc care mi-a spus în limba rusă că am fost acceptată la Universitatea Huazhong Shifan Daxue din China, unde urma să studiez ştiinţe politice. Eram foarte fericită, mi se înmuiase picioarele, i-am sunat repede pe ai mei şi le-am spus. Acesta a fost cel mai frumos cadou de ziua mea de pînă acum”, povestește fata.

Drumul spre China

Ştia că îşi va face studiile în oraşul Wuhan, un oraş cu 12 milioane de oameni de care nu auzise niciodată. „Cînd am ajuns acolo am avut un şoc, umiditatea din China este foarte mare, nu puteam să-mi deschid ochii, îmi lăcrimau, gradul de poluare este foarte înalt. Eu cît am stat în China nu vedeam cerul şi soarele, totul era gri”, povesteşte Lidia. Îşi cumpărase biletul pînă în Beijing, de unde se gîndise că va lua un taxi pînă în Wuhan, neştiind e vorba de o distanță de 1.200 de kilometri.

Ajunsă la universitate, pe lîngă entuziasm a cuprins-o și frica de a nu scăpa din vedere ceva important. În primul an a învăţat limba chineză. „Eu mai mult am învăţat chineza vorbită. La universitate vorbea profesorul şi eu nu înţelegeam nimic, vocabularul academic era altul. Pe lingă cele 6000 de hieroglife pe care le învăţasem în primul an, mai erau şi alte cuvinte diferite”, spune fata. În anul al II-lea și-a luat şi alte obiecte pentru a face credite, neștiind că urma să se întoarcă acasă.

Profesorii îi spuneau că şi alţii au mai încercat să facă studii aici şi nu au reuşit și a fost admirată de aceştia pentru că era perseverentă, nu era curs să nu se apropie de profesor şi să nu întrebe ceva. Colegii chinezi au ajutat-o mult, erau entuziasmaţi de faptul că au o colegă străină. Îmi povestește despre cei din China că sînt prietenoşi și că te consideră din start cumva special, nobil. Ştiu de Nadia Comaneci, de Gică Hagi, de Ceauşescu. Mai spune însă că ei defapt sînt foarte așa săritori doar cu străinii, între ei fiind mai invidioşi.

Șocul cultural a transformat-o în vegetarian. Ajunsă într-un restaurant unde se gătea carne de caine şi pisică și fluxul de clienţi era foarte mare, povestește că aceștia nu sînt atenţi la detalii, „şi atunci m-am gîndit că dacă eu comand carne de pui şi mie mi se aduce carne de caine? Cu toate că înainte de asta mîncasem şi gîndaci, şi carne de şarpe, toate astea le făcusem conştient, faptul că putea să-mi greşească carnea nu dispărea din mintea mea şi de atunci timp de patru ani am devenit vegetariană”. Îmi mai spune că mîncarea e importantă pentru cei pe care i-a cunoscut acolo și că daca te întîlneşti pe stradă cu cineva nu te intreabă ce ce faci, ci dacă ai mîncat. Dacă spui „nu”, te iau la restaurant şi te hrănesc.

Primele locuri de muncă

Lidiei îi place să facă sport şi merge la sală deseori. Cînd s-a organizat olimpiada studenţilor internaţionali în China, care implica mai multe probe sportive, universitatea pe care o reprezenta a luat primul loc pe oraş, pe provincie, iar la naţională locul al doilea. „Am participat 200 de universităţi, am fost filmaţi fără ca noi să ştim, să vadă cum ne antrenăm, cum alergăm. Televiziunea naţională acorda diferite premii, eu am fost numită ambasadoare într-un oraş din China unde promovam turismul”, povestește fata.

Cînd au vrut să facă o emisiune de divertisment, cei de la televiziunea din Wuhan au trimis aviz la universitate, întrucît ideea era ca programul să fie prezentat de un chinez şi un străin. Astfel, decanul a propus-o pe Lidia fără ca ea să ştie. „Am fost sunată şi mi s-a spus că sînt de la Wuhan TV şi vor să mă invite la un casting. Eu nu înţelegeam ce fel de casting, pentru ce anume, de ce eu? Nu aveam idee de nimic. Am mers, am fost machiată, aranjată şi m-au pus să citesc de pe prompter. Mă gîndeam ce fac dacă ma blochez la un hieroglif, dacă nu îl înţeleg s-a dus tot sensul propoziţiei”, îmi spune Lidia. S-a descurcat, iar a doua zi a fost sunată şi i s-a spus să vină. Nu a fost întrebată dacă îşi doreşte, ci i-a spus din start cînd să vină. Asta pentru că, din ce îmi spune, la ei nu există „nu”, nu poţi să refuzi deoarece oportunităţile sînt atît de mari încît i s-a oferit totul de-a gata şi nu a stat să se gîndească dacă să accepte sau nu. Chiar dacă nu era întrebată, a acţionat şi s-a implicat în tot ce i se propunea.

Revenirea

A fost profesoară de engleză la o gradiniţă de copii, apoi a ajuns să ţină cursuri în faţa mai multor studenţi și era plătită de trei ori mai mult decît chinezii. „Cred că este o politică a statului să atragă privirea străinilor către China, să vină şi să vadă că preţurile sînt mici şi salariile mari, ca mai apoi să plece acasă şi să spună cît de bine este acolo”, spune Lidia. I s-a propus să fie şi model, a prezentat de vreo cîteva ori dar nu a vrut să mai continuie pentru că, deși financiar îi era foarte bine, simţia că nu creşte cu nimic din punct de vedere intelectual.

Deși viața mergea foarte bine în China și în doi ani a ajuns să fie o persoană cunoscută, tot ceea ce făcea nu implica mare energie din partea ei, iar la un moment dat a ajuns să nu se mai simtă bine bine ca om. Vorbeşte cu mult entuziasm despre faptul că acum își petrece weekend-urile în sînul familiei şi nu regretă că s-a întors pentru a studia medicină la Iaşi, chiar dacă decanul universităţii din China nu a fost foarte încîntat de decizia pe care a luat-o Lidia. Cu toate astea, la vară urmează să meargă înapoi pentru a-şi susţine teza de licenţă.