Dacă alcoolul ar fi o persoană, Vasile sigur l-ar lua la rost. Nu s-ar folosi de pumni și de picioare pentru că și așa a dat doi pumni la viața lui și atunci s-a simțit „cel mai slab om”. L-ar întreba doar de ce i-a luat copilăria, unde a dus-o și dacă cumva a întrebat de el în tot acest timp. L-ar întreba și de părinții săi. De ce a intrat tocmai în creierul lor și nu a ales alți părinți sau de ce le-a șters din inimă iubirea și grija. Are 19 ani și mîinile îi sînt însemnate cu bătături și lovituri. Mi le-a vîrît de cîteva ori sub ochi zicîndu-mi: „Nu sînt murdare, să știi. De la muncă sînt așa”. Nu îi este drag să vorbească despre părinții lui. Știe doar că iubirea lor pentru el a durat numai patru ani. Își amintește de centrele de plasament și de copiii care îi spuneau că are broaște în burtă atunci cînd stomacul lui era gol și strîmt. Apoi, la șapte ani, un el și o ea i-au spus că îi vor fi părinți. „Nu i-am crezut. Mi s-a părut că zîmbeau prea larg. Dar le-am dat mîna”. A aflat singur că el nu avea să fie copilul, ci angajatul familiei.
Nu și-ar fi dorit tare multe, ci doar „cîteva scaune unite, o față de masă pe care să punem chiar și pîine uscată cu margarină”.
De Paște, cu toate încercările, nu a reușit să aducă lumina în casă. Flacăra lumînării nu a reușit să-și croiască drum către sufletele familiei sale. A stins-o, încă de la intrare, un vînt plin de vorbe reci care a adus pe chipul băiatului o ploaie sărată. Nu și-ar fi dorit tare multe, ci doar „cîteva scaune unite, o față de masă pe care să punem chiar și pîine uscată cu margarină”.
Ochii care au văzut prea multe
Pentru că nu îi place atmosfera din casă, s-a angajat la un supermarket. „În prima săptămînă nu am dormit aproape deloc. Cum nu am telefon să-l pun să sune, îmi era frică că n-am să mă trezesc la timp”, mi-a explicat rîzînd. Face naveta cu trenul în fiecare dimineață, de la Dolhasca la Suceava. Îi pare rău că a renunțat la școală, dar cuvintele grele ale fratelui său vitreg îl loveau tot mai tare în moalele capului. „Îmi spunea că eu nu am ce căuta acolo, în casă, și că el decide pe ce pun mîna sau nu. Cînd știa că trebuie să merg la școală, îmi dădea treabă. Făceam, că altfel începea scandalul”.
Tot speră că, într-o zi, fie în gară, fie în drum spre serviciu, își va zări ori mama, ori tatăl. Nu îi invinovățește cu nimic, spune că „așa a fost să fie”. Ar vrea să știe, totuși, dacă mama sa este mai bine, dacă își ia pastilele care îi fac mintea să stea la locul ei. Și-a depozitat amintirile într-o cameră a sufletului unde nu prea intră nimeni. Dar chiar și așa, a pus mîna pe-o țigară, și-a aprins-o și după primul fum tras, o dată cu un oftat, s-a deschis și acea cameră: „Cînd aveam nouă sau zece ani am fost la mama, La Timișoara. Acolo stătea. A intrat într-o criză de nervi și am căutat-o două ore prin jurul casei, prin vecini. Am găsit-o eu în podul casei. Avea o funie în mînă și mi-a spus să nu mă apropii, că mă omoară.”.
Nu îl doare faptul că părinții săi au pierdut totul din cauza băuturii, nici faptul că nu are prea multe amintiri plăcute din copilărie. Totuși, genunchii i se-nmoaie atunci cînd își amintește cît de tare l-au lovit respingerea și indiferența părinților naturali. Cu ajutorul unui frate mai mare, a încercat să dea ochii cu tatăl său. S-a oferit să îi plătească drumul pînă în oraș, doar pentru „a da un noroc, ca între un tată și un fiu”. Nu a fost timp în acea zi și nici mai tîrziu. Vasile a pus cap la cap lucrurile și a înțeles atunci că „nimic nu e întîmplător” și că „așa a vrut Dumnezeu”.
Sufletul pe care banii nu îl strică
Îi plac oamenii cinstiți și buni. Nu așteaptă nimic de la nimeni și nu crede că ar merita atenție specială din partea oamenilor. Și-a pipăit picioarele și a dat din mîini, ca și cum acestea ar fi averea lui: „Accept sfaturi și vorbe bune. Lucruri sau bani, nu. Eu pot da înapoi sfaturi, dar restul nu, că nu am de unde”. Mi-a arătat perechea de papuci „cu firmă” pe care o avea în picioare, învîrtindu-i pe o parte și pe alta. I-a acceptat pentru că „a fost bătut la cap” de un coleg de serviciu. Spune că i-au prins bine și că „fac treabă bună”, dar nu îi prea poartă pentru că „nu sînt de nasul lui”.
„De bine, de rău, eu am un acoperiș deasupra capului, dar sînt alții care dorm pe unde unde apucă și mănîncă din gunoaie. Eu știu cum e să dormi pe unde apuci. Am lucrat în construcții mai demult. Dormeam pe niște scînduri și mă acopeream cu niște pături roase de șoareci”.
Aglomerația și forfota din supermarket în preajma sărbătorilor îl sîcîie. „Oamenii își fac probleme din cauza untului pe care îl aleg. Va ieși sau nu bine prăjitura?”. Uneori se amuză, alteori bagă mai tare capul în rafturile pline cu „nimicuri” și speră ca pe undeva va găsi și ceea ce îi lipsește, „niște mîini care să îmi mîngăie fața și să mă întrebe de ce nu pot căciulă că e frig în congelatoarele astea.”. A început să rîdă apoi și mi-a cerut să îl iert dacă m-a indispus cumva. A observat că vorbele mele s-au împrăștiat pe măsuța de lemn și mi-a explicat, după ce și-a pocnit degetele, că inima lui e ocupată, în mare parte, de speranță și iubire. Din bănuții pe care îi primește, economisește o parte pentru a se muta, cîndva, într-o garsonieră. Rîde cînd se gîndește la asta pentru că se cunoaște destul de bine și știe că „dacă ar avea încă o mînă” ar da și cu aceea. Lucrurile pe care le primește uneori de la oameni, nu stau prea mult pe lîngă el. Le dă mai departe pentru că „de bine, de rău, eu am un acoperiș deasupra capului, dar sînt alții care dorm pe unde unde apucă și mănîncă din gunoaie. Eu știu cum e să dormi pe unde apuci. Am lucrat în construcții mai demult. Dormeam pe niște scînduri și mă acopeream cu niște pături roase de șoareci”.
Caută curajul în fiecare zi. Uneori îl găsește, alteori are impresia că a dispărut și că n-o să se mai întoarcă vreodată, așa cum au făcut și părinții lui. Totuși, acesta revine de fiecare dată în sufletul său și îl face să spere că într-o zi va avea propria familie, că-și va termina școala și că, poate, la un moment dat, va avea destui bani pentru a rupe brațele cu care alcoolul îi strînge mama și tatăl.
Niciun comentariu