Pe poarta pe care nu pot să intre mai mult de două persoane au invadat copiii, peste 80 intră în curte în Ajunul Crăciunului pentru a colinda. Fiecare, în timp ce pășește în curte, începe să cînte „Deschide ușa creștine”, declanșînd un domino care face să se repete același vers și nu se aude nimic mai mult. Nici nu au ajuns toți în fața ușii că mîinile sînt deja întinse după răsplata care, cred ei, li se cuvine. Între mulțimea de copii care nu sînt îmbrăcați în costume populare, așa cum mă așteptam eu, un băiat rotofei ține mîna întinsă și nici că și-o mai retrage. Gazda împarte prăjituri în stînga și-n dreapta și eu o ajut. Un băiat se uită cu ochii măriți de nerăbdare, îl las să se servească din coșul de nuiele, dar nu pleacă, se mută în fața celeilalte femei ca să primească și de acolo o prăjitură. Nici după aceea nu renunță la loc, poate femeia uscățivă care împărte cu spor răsplata a fost neatentă și îi mai dă ceva. Așa a și fost. Nu pleacă din rîndurile din față decît atunci cînd vede că nu mai sînt prăjituri. Se vede după cît de plină îi este traista cît de insistent și strîngător este. Dar nu numai e singurul. „Îmi mai dați una pentru o fată care așteaptă în drum?”, cîteva fete întreabă gazda.

„Laboș” bun de cîntat

Nici vorbă de fete care se adună să frămînte plăcintele încă din șase decembrie și băieți care la ora nouă seara fix vin în casele lor să încingă petrecerea și să le stropească cu lapte parfumat. Se sărbătorește altfel. Într-un apartament din Satu Mare s-a făcut adunarea „instrumentiștilor”: un băiat care cînta la un acordeon mic și roșu, un profesor de muzică și al său saxofon, o profesoară de vioară și percuționistul, care după cîteva minute de căutat prin dulapurile din bucătărie a găsit un „laboș” (n.r. vas de bucătărie) și o lingură de lemn numai bune de cîntat, iar noi, ceilalți am încercat să nu falsăm și să ne amintim versurile corecte.

Patru ore am cîntat atît colinde, cît și melodii ardelenești, pe stradă și în casele oamenilor, rude sau prieteni de-ai instrumentiștilor. Distracția se muta la fiecare om vizitat din sufragerie, de la masa plină de mîncare, de pe care nu lipsesc la nici o casă costița și cîrnațul sau „piroaștele” (n.r. sarmale), în hol. Paharele nici nu se golesc bine că sînt umplute iarăși cu vin și melodiile le fac pe gazde să acompanieze instrumentele cu vocea. Chiar în toiul petrecerii de la unchiul pus pe glume al lui Horațiu, un băiat înalt care mînuiește cu măiestrie saxofonul, ușa se deschide și un bătrîn intră să vadă ce se întîmplă în casă. A fost atras de sunetele saxofonului care răcnea melodii pline de voioșie și de gîndul că acolo unde este muzică este și băutură.

Colinda și răsplata

Dacă în Bacău zeci de urși umblă pe străzi și în satul Stănilești, județul Vaslui, haiducii își joacă rolurile în fața caselor în care locuiesc fete numai bune de măritat, dar în Satu Mare nimeni nu colindă străzile ca să arate că se sărbătorește cum se cuvine Crăciunul. Orașul doarme și liniștea este spartă de cîteva mașini care mai circulă pe stradă. Pînă și în Cluj ursii încă de pe 21 decembrie au început să danseze în parcări. Doi urși bruni însoțiți de 11 bărbați care bat cu putere în tobele imense ce le-au spînzurat de gît, mutîndu-și greutatea de pe un picior pe celălalt fără să iasă de pe ritmul bătăilor de tobe. Tumbele lor făceau canafii roșii agățați de urechi să lovească ochii și botul iar ghearele zgăriau aerul și, toate astea pentru a-i face pe oameni să iasă la balcon. Banii aruncați de la geamuri sînt strînși de un bărbat ce poartă un fel de pălărie, o ie și o bundiță groasă. Au început devreme ca să poată parcurge tot orașul pînă anul viitor.

În Stânceni în noaptea de Revelion colindătorii nu au fost într-un număr mare și nici nu au făcut gălăgie. Grupurile care au deschis ușa cabanei și au sorcovit grupul de 15 oameni din ea cînd au fost întrebate ce vor să primească pentru colindă, au răspuns cu glas răspicat și hotărît, în cor, „Bani!”.