Tradițiile pe care anii nu reușesc să le schimbe

Undeva în județul Botoșani, la 100 de km de orașul Iași, în comuna Călărași, se întinde în zare satul Pleșani. Cu un număr de peste 600 de locuitori, satul își păstrează tradițiile specifice fiecărei sărbători creștine chiar și în prezent. Săptămîna Mare, cea care întîmpină Învierea Domnului Iisus Hristos, este considerată un mod de pregătire sufletească pentru toți creștini-ortodocșii. Șapte zile în care oamenii sînt sinceri unii cu alții, își ceri iertare de la apropiați și îl slujesc pe Cel de Sus în fiecare seară.

Tanti Olga, pe numele ei de Olga Mocanu, se trage dintr-o familie de 12 copii, o familie în care în fiecare an Sărbătoarea Paștelui era prilej de bucurie în casă și în suflet. Acum, la vîrsta de 80 de ani, își amintește cum, în Săptămîna Mare, toți frații ajutau la curațenia din casă și din grădină, iar seara se îmbrăcau frumos, ca într-o zi de Duminică, pentru a merge la Denii.

Săptămîna Mare, o sărbătoare aparte

„Mama noastră, Maria Țuțu, ne spunea mereu că în Săptămîna Mare trebuie să ajutăm și noi la gospodărie, să punem osu’ la treabă că prea pierdeam ziua pe cîmp. Așa că eu cu surorile mele măturam toată curtea de gunoaie, iar Costică, fratele nostru, repara gardul cu tata. Mama ne mai spunea că o să ne blesteme Cel de Sus dacă ne prinde cu gospodăria murdară în noaptea de Înviere”, povestește tanti Olga cu un zîmbet ce i se citește chiar și în ochi.

Tanti Olguța alături de soțul ei, în tinerețe

Fiecare zi din Săptămîna Mare avea pregătită cîte o activitate specifică. În Lunea Mare se scotea totul la scuturat și aerisit. Flăcăii din sat reparau toată mobila stricată din casă și îngrijeau găinile din coteț ca mai apoi să le strîngă ouăle proaspete. În zilele ce urmau, Marți și Miercuri, sătenii mai puteau să își termine și treaba de pe cîmp. În Joia Mare, conform tradiției, familiile mergeau la biserică cu brațele pline de colaci, vin și prescuri pentru a fi sfințite. Ele erau date de pomană, de sufletul morților, celor săraci care așteptau lîngă ușa bisericii.

„Nouă ne era tare frică în noaptea de Joi a Săptămînii Mari. Umbla vorba prin sat că în miez de noapte se întorc acasă sufletele morților. Bunicu’ stătuse cu noi în casă și se dusese pe lumea cealaltă nu demult. Nu dormeam toată noaptea, nici eu dar nici frații mei. Tata nostru dădea foc unei căpițe de fîn și o lăsa să ardă toată noaptea. Ne spunea că focul este lumină pentru mortul care se întoarce acasă”, își amintește tanti Olga, după 70 de ani.

Cozonacii, pasca și ouăle, mereu pe masa de Paști

În timpul zilei de joi, însă, tanti Olga își ajuta mama cu cea mai mare bucurie. Atunci se preparau bunătățile ce aveau să fie puse pe masa de Paști: cozonaci, pască și ouă roșii. Ea povestește cum pasca era coptura în care se punea cea mai multă dăruire. Întotdeauna era decorată cu o cruce dintr-un aluat împletit și decorată cu stafide. În familia ei, cozonacii se făceau mereu cu nucă, iar ouăle întotdeauna erau roșii, conform obiceiului străvechi. Culoarea roșie reprezintă și acum sîngele lui Iisus curs din rănile provocate de răstignirea acestuia pe cruce. „Astăzi văd și la copiii mei toate culorile pe ouăle de Paști. Noi știam numai de culoarea sîngelui. Roșul, se credea în urmă cu 70 de ani, că simbolizează bunătatea, liniștea și pacea sufletească”.

Dimineața Vinerii Mari era asemenea unei zile de duminică. Era considerat păcat să faci curățenie, să vopsești ouăle sau să lași copturile la făcut.

„Mama ținea post negru în Vinerea Mare. Nu înțelegeam noi pe atunci, copii fiind, de ce se chinuie așa săraca, dar acum, la cei 80 de ani ai mei, îi urmez exemplul mamei în fiecare an. Cea mai frumoasă slujbă se ținea în Vinerea Mare. La noi în sat se aduna toată lumea la biserică. Aceasta era înconjurată de trei ori și se trecea pe sub Sfîntul Aer de tot atîtea ori. Slujba asta se ține și acum, la fiecare biserică, nu s-au schimbat prea multe de atunci”, mai povestește tanti Olga.

Tanti Olguța în casa ei, înaintea sărbătorilor

În ultima zi de pregătire pentru Sfintele Sărbători Pascale se sacrifică mielul. Conform tradiției, jertfirea mielului datează încă de la începuturile creștinismului. Mielul este considerat un simbol religios, el este jertfit în fiecare an, fiind asimilată imaginea cu cea a lui Iisus Hristos care s-a jertfit pentru poporul lui. „Ca în orice familie, tata și frații mei sacrificau mielul în Sîmbăta Mare. Noi nu ne uitam, o mai ajutam pe mama prin curte, dar ne plăcea să mîncăm cighir sau drob cum se spune astăzi.”

Tradiții purtate în sînge

Tanti Olga a plecat demult din Pleșani dar își amintește mereu de atmosfera satului care se simțea în anii ’40, o atmosferă care nu se compară cu aerul apăsător pe care îl simte în oraș. Tradițiile nu s-au schimbat deloc, au rămas aceleași, dar nu multă lume le urmează întocmai. Săptămîna Mare are aceleași semnificații și în secolul al XXI-lea, iar porțile bisericilor sînt deschise tuturor celor care vor să le treacă pragul, asta este credința Olgăi Mocanu. La 80 de ani, bătrîna a pierdut multe suflete din viața ei. Aproape îi sînt copiii și nepoții care o mai vizitează și alături de care își va sărbători Paștele și în acest an. Din cei doisprezece frați, doar cu trei mai poate vorbi astăzi: Jeni, Marcica și Costică. În fiecare zi, tanti Olga îi mulțumește lui Dumnezeu că memoria îi este neatinsă și că are puterea de a trece peste fiecare oră care trece în singurătate.