Casa lui este strada. Îşi duce zilele de pe azi pe mîine sub cerul liber, se hrăneşte din coşurile de gunoi și doarme prin parcuri, canale sau scări de bloc. Este alungat de către oameni dintr-o parte în alta și totuşi reușește să supraviețuiască. Daniel Victor sau Toto, cum îi spun cei care-l cunosc, se adăpostește prin zona gării a municipiului Iaşi. Cei ce nu îl cunosc, trec stingheriţi pe lîngă el, privindu-i cu frică cicatricea vizibilă din cap, faţa neîngrijită şi hainele răvăşite.

Daniel a fost un copil normal, cu doi părinți, iar acum a ajuns sub cerul liber după ce a fost dat afară de la orfelinat la vîrsta de 18 ani. „Mama nu mai trăieşte, iar tatăl meu nici nu mi-a deschis uşa. A strigat din spatele uşii că eu nu mai sînt fiul lui din momentul în care m-a lăsat la orfelinat, la vîrsta de un an”, mi-a împărtăşit Toto cu lacrimi în ochi. A mai insistat la ușa tatălui său de cîteva ori, dar tot timpul a avut parte de acelaşi tratament.

Prima noapte sub cerul liber a fost un calvar pentru el. Îi era frică, foame, frig si era de-a dreptul speriat de ziua de mîine. Nimeni nu îl primea să muncească, nimeni nu îl ajuta. Acum, la vîrsta de 24 de ani, băiatul cu trăsături dure, dar cu privirea caldă, lucrează pe unde apucă, ceea ce îi asigură o mîncare mai bună decît cea din tomberoane. Daniel vorbeşte cu greu despre această etapă din viaţa lui și totuşi are încredere că în viitor soarta i se va schimba.

Toată viaţa într-o sacoşă murdară

Daniel are multe regrete. Ar fi vrut sa facă mai multe cu viaţa lui. Şi-ar dori măcar să fie lăsat în pace. Toţi aruncă cu pietre în el şi îl acuză că nu îi place munca. Nici autoritățile nu sînt mai înțelegătoare cu el, noaptea „distrîndu-se de minune” atunci cînd aruncă cu diferite obiecte în el. Din cauza asta a trebuit să se opereze. „Atunci cînd se plictisesc în tura de noapte, vin la locul în care ştiu că dorm şi mă torturează. M-am trezit cu o piatră de dimensiuni destul de mari în cap şi am fost nevoit sa mă operez”, își amintește Toto.

Daniel a fost un copil normal, cu doi părinți, iar acum a ajuns sub cerul liber după ce a fost dat afară de la orfelinat la vîrsta de 18 ani. „Mama nu mai trăieşte, iar tatăl meu nici nu mi-a deschis uşa. A strigat din spatele uşii că eu nu mai sînt fiul lui din momentul în care m-a lăsat la orfelinat, la vîrsta de un an”, mi-a împărtăşit Toto cu lacrimi în ochi. A mai insistat la ușa tatălui său de cîteva ori, dar tot timpul a avut parte de acelaşi tratament.

Deodată îl cuprinde un sentiment de deznădejde şi nervi. Se linişteşte şi se aşază pe aceeaşi bordură prăfuită. Calmat, îmi spune apoi că de la acel eveniment neplăcut se rade în cap pentru a fi vizibilă operaţia şi poate astfel, data viitoare cei care l-au rănit nu o să-l mai lovească. Toto înnoptează în fiecare seară pe străzi diferite, cu speranţa că oamenii care i-au făcut rău nu o să îl mai găsească.

De cînd l-am văzut, mi-a atras atenţia sacoşa murdară şi puţin ruptă de lîngă el. L-am întrebat ce ascunde acolo. „Toată viaţa mea, domnişoară”, mi-a răspuns, fiind de-a dreptul mîndru. În sacoșa aceea are tot ce a agonisit el de cînd a ieşit din orfelinat. Doua pături groase pe care doarme, o pereche de pantaloni şi o geacă pe care le poartă mereu după el, pentru că altfel altcineva i le-ar fura.

Murdar, dar cu sufletul curat

În ciuda greutăţilor, Daniel încă are speranţă. Chiar dacă este înconjurat numai de ură și descurajări, și-a păstrat aceleaşi sentimente curate pe care le avea de mic copil. Îl cuprinde o stare melancolică şi-mi spune zîmbind că a iubit pe cineva de la orfelinat, doar că ea a ieşit mai tîrziu din locul ce le-a fost casă, pentru că era mai mică. A lăsat-o în urmă, iar acum nu mai ştie nimic de ea, dar speră că o va întîlni din nou.

Daniel și-ar dori măcar să fie lăsat în pace. Toţi aruncă cu pietre în el şi îl acuză că nu îi place munca. Nici autoritățile nu sînt mai înțelegătoare cu el, noaptea „distrîndu-se de minune” atunci cînd aruncă cu diferite obiecte în el. Din cauza asta a trebuit să se opereze. „Atunci cînd se plictisesc în tura de noapte, vin la locul în care ştiu că dorm şi mă torturează. M-am trezit cu o piatră de dimensiuni destul de mari în cap şi am fost nevoit sa mă operez”, își amintește Toto.

Daniel Victor ar fi vrut să ştie unde este înmormîntată mama sa. Are pentru ea o listă de întrebări pe care și le pune mereu și la care el nu găsește un răspuns. De ce l-a urît atît de mult încît l-a abandonat, cum i-ar fi fost dacă mama ei i-ar fi făcut la fel şi de ce i-a luat dreptul de a-și întemeia o familie. Toto îmi spune că este conştient ca nu va avea o familie niciodată. Nu are ce să le ofere cum nici lui nu are ce să-şi ofere. Pentru el, singura familie va fi Dumnezeu, Cel care îl ajută să supravieţuiască de pe o zi pe alta.