Sportul de performanță, visul Vivianei

Alice Viviana Ţocu s-a născut pe 16 iulie 1994, la Iaşi. Între ea şi gimnastica ritmică a fost dragoste la prima vedere încă de pe băncile grădiniţei. Chiar dacă programul ei era foarte asemănător cu cel al unui soldat, iar joaca pe afară era prăjitura pe care rar o gusta, nu a regretat niciun minut că a ales acest sport. Un student model şi o campioană naţională şi internaţională – aceasta este imaginea pe care Alice încearcă să o picteze timp de aproape 20 de ani.

În spatele fetei cu bucle blonde şi ochii de un albastru intens se ascunde în primul rînd o fire ambiţioasă, apoi o studentă în anul al-II-lea la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi la Facultatea de Kinetoterapie din Iaşi. Un program destul de aglomerat, dar Alice a ştiut cum să combine şcoala cu gimnastica, pentru a obţine un amestec aproape perfect. „Mi-a fost foarte uşor pentru că am avut din todeauna un program strict. De mică făceam şi gimnastică şi grădiniţă, apoi şi gimnastică şi şcoală, chiar dacă acest lucru a însemnat să renunţ la joaca pe afară. Eu mă jucam în sala de gimnastică. Sportul acesta m-a ordonat şi astfel am reuşit să-mi fac timp pentru toate activităţile”, spune Alice cu un zîmbet ce trădează un fel de nostalgie.

Alice a făcut parte din Lotul Naţional la gimnastică ritmică. Acolo a trebuit să trăiască cu dorul continuu de casă şi părinţi şi să se mulţumească cu doar patru mere la cină. Această poveste Alice o are bine împregnată în memorie: „Cea mai serioasă experienţă a fost la Lotul Naţional. Eram „terorizate” că nu avem voie să mîncăm nimic dulce, nimic în plus, doar ce primeam strict la masă. Pentru că eu eram mai plinuţă, seara primeam doar patru mere. Şi cum mîncam la o cantină de liceu, nu primeam niciodată patru mere mari şi frumoase, cînd erau mici, cînd zbîrcite şi cu pete, cînd de amîndouă. Nici măcar nu le mîncam tot timpul.”

„Tot ce am făcut bine este datorită gimnasticii”

Palmaresul gimnastei este unul foarte mare. Alice nu poate spune cu siguranţă cîte diplome are, căci sînt prea multe ca să le numere. Dar şi-a făcut timp să numere cîte medalii a obţinut „Medalii pot să-ţi zic că am 91. Am participat atît la competiţii naţionale, cît şi internaţionale. De exemplu am fost la a 23-a ediţie a Europenelor de gimnastică ritmică la Baku, Azerbaidjan 2007. Au mai fost Cupa României, Cupa Prieteniei, Cupa Primăverii, toate au avut loc la nivel naţional.”

„Cea mai serioasă experienţă a fost la Lotul Naţional. Eram „terorizate” că nu avem voie să mîncăm nimic dulce, nimic în plus, doar ce primeam strict la masă. Pentru că eu eram mai plinuţă, seara primeam doar patru mere. Şi cum mîncam la o cantină de liceu, nu primeam niciodată patru mere mari şi frumoase, cînd erau mici, cînd zbîrcite şi cu pete, cînd de amîndouă. Nici măcar nu le mîncam tot timpul.”

Chiar dacă a participat la numeroase concursuri, nu a avut niciodată un costum al ei. „Am avut mereu noroc de antrenorii mei care prin sponsorizări reușeau să strîngă bani de costume. Însă acestea nu îmi rămîneau mie, căci aparțineau clubului. Mi-aş dori în schimb să îmi pot cumpăra unul, dar sînt foarte scumpe”, şi în ochii lui Alice se zăreşte o licărire, dar care nu durează mult.

A reuşit să ajungă campioană prin multă muncă şi dedicare, atît din partea ei, cît şi a antrenorilor. „Am avut norocul de nişte antrenori foarte buni, care să ştie să mă facă să îmi doresc mai mult şi să îmi întrec limitele”, iar în galsul fetei cu bucle de culoarea grîului se simte un semntiment de admiraţie pentru antrenorii care i-au fost alături în sala de repetiţii.
Prima oară cînd a urcat pe podium a simţit că eforturile ei nu au fost făcute în zadar, iar prima medalie a ambiţionat-o să obţină cît mai multe şi să nu îi pară rău de toate bucuriile copilăriei pe cale le-a pierdut. „Am avut o mulţime de fluturaşi în stomac, chiar şi cînd mă gîndesc la prima oară cînd am urcat pe podium, am emoţii”, iar obrajii lui Alice se colorează într-un roşu fin.

Încălzire fără noroc

Totuşi povestea tinerei gimnaste a luat o turnură nu tocmai fericită, cînd acesta a suferit un accident. „Am suferit o ruptură de ligamente la coapsă. Într-o duminică de ianuarie, eram la antrenament, nu eram încălzită, am încercat să fac o mișcare și a cedat rotula. Am avut luxație de rotulă. Apoi am stat în orteză timp de 3 săptămîni, care au fost pentru mine mai mult luni, decît săptămîni”, roşul din obraji dispare, iar privirea i se întristează.

De atunci nu a mai putut să practice acest sport de perfomanţă. Dar a ales să sădească seminţele visului ei în alţi copii. „Am calităţi morale, dar nu şi fizice pentru acest sport. Am zis că mai bine încep să antrenez alţi copii, ca să pot acorda altcuiva şansa să ajungă ceea ce eu nu am ajuns”, spune Alice cu noduri în gît. Dar cînd îşi aduce aminte de cei 35 de copii pe care îi antrenează, zîmbetul îi reapare pe buze: „Am avut o dată o zi foarte proastă la facultate, dar cînd am ajuns în sala de repetiţii, totul s-a schimbat. Uneori mă regăsesc în elevele mele. Recent am avut o echipă de șase fete care a participat la un concurs la secţiunea Mica Gimnastă, unde au luat locul II la nivel naţional.”

„Mi-am dat seama că sînt făcută pentru gimnastica ritmică, dar dacă este să mă întrebi de ce, nu ştiu. Sînt mulţumită şi recunoscătoare gimnasticii pentru disciplina care mi-a adus-o în viaţă, pentru toate realizările pe care le-am avut pînă acum. Consider că tot ce am făcut bine este datorită gimnasticii, mă refer aici şi la rezultatele de la şcoală.”

Anul acesta Alice a concurat la showul „Românii au talent”, unde a impresionat cu un dans de gimnastică. Acum se pregăteşte pentru etapa următoare, unde a trecut cu patru de DA. „M-am simţit extraordinar pe scenă, plus că erau şi fetele mele în public, care mă susţineau. Sinceră să fiu, mai mult pentru ele am participat”, spune Alice uitîndu-se cu drag la fetiţele din sala de repetiţii, care încearcă să execute cum pot mai bine exerciţiile.

Dacă ar fi să o ia de la capăt, să aleagă ce vrea să se facă cînd va fi mare, Alice spune ferm convinsă că nu ar alege nimic altceva „Mi-am dat seama că sînt făcută pentru gimnastica ritmică, dar dacă este să mă întrebi de ce, nu ştiu. Sînt mulţumită şi recunoscătoare gimnasticii pentru disciplina care mi-a adus-o în viaţă, pentru toate realizările pe care le-am avut pînă acum. Consider că tot ce am făcut bine este datorită gimnasticii, mă refer aici şi la rezultatele de la şcoală.”