„Si animalele de-ar fi fost printre noi, ar fi avut cineva grija sa le blesteme”

Dincolo de zid legea pumnului domneste, iar supravietuirea e scopul suprem. E jungla in care numai cei puternici sfideaza umilinta, economia a carei moneda de schimb este tigara. Ne aflam in puscariile din Botosani, Jilava si Gherla, intre 1994 si 2006. Cladiri in care oamenii ar trebui sa fie reeducati, dar unde invata ca „mediul te absoarbe fara sa iti dai seama”. Si daca nu stiau cum pot omora un om, cum pot viola, cum pot jefui, cu siguranta au aflat acolo.Reporterii CUZANET au stat de vorba cu un fost detinut si au aflat povesti de viata ce par ireale, ce isi deapana firul in spatele gratiilor.

„Suma era derizorie. Din orgoliu am vrut sa ma razbun”

Printre cei care si-au ingropat ani din viata in celulele puscariei se numara si Constantin Sorin, un tanar de 35 de ani, din Falticeni. Constantin pare a fi inalt de doi metri, slabut, si are o privire agera. Culoarea parului e saten. In spatele ochilor caprui se ascunde cosmarul de aproape 13 ani, viata dincolo de gratii. Constantin a fost condamnat pentru omor deosebit de grav. Pedeapsa pentru fapta sa putea fi chiar inchisoarea pe viata, insa judecatorii au hotarat fara asprime: 18 ani de puscarie. A iesit dupa aproape 13, pentru buna purtare. Povestea lui am cunoscut-o pe messenger, si putin la telefon. Reactiile la fiecare intrebare le-am observat prin webcam. Viata lui incepe a fi derulata.

Totul se intampla in 1994, in Falticeni,cand Constantin avea aproape 20 de ani. „Am omorat un tigan”, isi aminteste tanarul cum a inceput cosmarul. „Esti rasist?”, intreaba reporterul. „Nuuuu, nu sunt rasist, nu am nimic cu nimeni”, raspunde mirat Constantin. Rade. „Am spus asa pentru ca suna altfel”, adauga tanarul. „De cat timp il cunosteai?”, vine intrebarea reporterului. „Nu il cunosteam de foarte mult timp, facusem doar cateva combinatii impreuna. Iti dai seama ca nu m-am legat de toti tiganii de pe strada. Punctul culminant a fost o suma de bani pe care mi-o datora el, derizorie, doua sau cinci salarii pe atunci de 50 000 de lei. Motivul..a fost orgoliul”, a precizat Constantin.

Cum a ajuns la crima? „Din orgoliu am vrut sa ma razbun. L-am batut si, in ultima faza, l-am lovit cu un cutit in gat, i-am taiat jugulara. Cand am realizat ce am facut am intrat in stare de soc si am fugit in Iasi. Nu stiu exact ce ganduri am avut, dar am vrut sa fug de la locul faptei. Am vrut sa ma intalnesc cu un prieten pe acolo, sa ii cer sfatul, apoi nu am mai vrut sa implic pe nimeni. Am incercat sa ma imbat ca sa uit, eram inca in starea aia de soc, rupt de realitate. Pana la urma, spre dimineata, a doua zi m-am predat, la Iasi”, a marturisit Constantin.

La intrevederea cu procurorul si-a recunoscut fapta. Nu avea cum sa nege, totul se intamplase chiar in casa lui, unde locuia cu parintii.„El avea vreo 30 si ceva de ani. Desi era mai mare in varsta, era mai prapadit ca fizic. Nu era casatorit. Familia lui mi-a cerut daune in instanta. Mi-a cerut doua milioane pe vremea aia, cheltuieli de inmormantare si de judecata”, a spus Constantin.
Regim schimbat odata cu legea

Din momentul in care s-a predat, Constantin s-a plimbat de la o inchisoare la alta. A stat in arest la Iasi si Suceava, si a fost inchis in Botosani, Jilava si Gherla, 10 ani in cea din urma. Viata sa parea ca s-a oprit in loc. Avea sa cunoasca regimul din pentenciar si sa invete ca scopul suprem e supravietuirea, cutitul asa cum o defineste el. A stat in camere de la patru insi pana la 90 chiar. La Gherla, regimul era de maxima siguranta, si asemenea lui, erau inchisi doar cei periculosi, violenti, condamnati la zeci de ani de inchisoare. „Mancarea era dezastru. Fiecare se descurca cum putea. Ori erai ajutat de acasa, ori te descurcai cu bucataria din penitenciar, mai cumparai ceva, dar cam subtire. Erau diferite metode de a te descurca: mai dadeai o jucarie, mai aveai grija de un hot mai slab, altii mai furau de la colegi din pachete”, isi aminteste Constantin.

Tanarul s-a confruntat cu doua regimuri, intrucat legea s-a schimbat dupa 2002. La inceput, fiecare se descurca cum putea. Dupa 2002, toti actionau dupa sistem. La inceput, isi spalau singuri hainele, pentru ca altfel le primeau tot murdare si pline de paduchi. Dupa 2002, insa, au fost puse la punct spalatoria si bucataria. O data pe saptamana, detinutii isi dadeau hainele la spalat, o data pe saptamana aveau voie sa faca baie, si tot o data pe saptamana aveau voie sa se plimbe in curtea inchisorii. Cu putin noroc, cei care faceau sport, mai vedeau lumina zilei in timpul saptamanii, o data sau de doua ori, in functie de commandant”, a precizat acesta. Mai mult, au aparut atelierele, locurile de munca, fabricile.„Pana in 2002, inainte de a fi condamnat, aveai dreptul la doua pachete pe luna sau doua vizite, iar dupa ce erai condamnat la un pachet pe luna sau o vizita. Dupa 2002, cand s-a schimbat legea, aveai voie la trei pachete pe luna sau trei vizite. In unele penitenciare, insa, nici nu iti mai dadea voie cu pachet de acasa, doar cu bani. Asta pentru ca se mai ascundeau prin pachete droguri sau bani, rezistente pentru resouri. Pachet, insa puteai sa obtii. Plateai militianul, iti facea un raport de evidenta cu suplimentare a drepturilor si poate primeai un pachet in plus”,a precizat Constantin.

La lucru, detinutii puteau fi si platiti, daca lucrau la locuri de munca in interesul penitenciarului. La fabrica de mobila erau platiti, dar le si scadeau zilele de munca din detentie. La spalatorie, le scadeau doar zilele din detentie. „Toti ar fi vrut sa lucreze la fabrica de mobila, dar aveau nevoie de pile pentru asta. Locurile de munca erau repartizate in functie de noroc sau de cunostintele de acolo. Eu am lucrat si la fabrica, si la bucatarie, si ca planton. Am avut un gram de noroc”, a spus Constantin.
Moneda de schimb este tigara

Toti detinutii care lucrau ar fi dorit sa fie platiti, dar asta nu pentru ca banii le asigurau un trai mai bun, ci pentru ca banii trebuiau convertiti. „Cu banii obtinuti pe zilele lucrate iti luai tigari si de mancare,sucuri, fiecare ce ii placea. Dar tigari sigur isi lua toata lumea, pentru ca tigarile erau moneda de schimb acolo. Cu tigari puteai sa iei mancare, puteai sa si mituiesti gardianul. Cu tigari se facea orice. Era moneda de schimb, asa cum sunt banii in libertate, acolo erau tigarile”, a marturisit Constantin

„Era legea pumnului”

Pana in 2002, o singura lege domnea in penitenciare: „Era legea pumnului. Puteai sa bati pe cine voiai sau sa furi. Acum, daca ii dai unuia o palma, te da in judecata, atunci nu era asa. Inainte, cei puternici faceau legea”, a declarat Constantin. Erau si atunci pedepse, totusi. Detinutii problema se alegeau cu un raport si erau pedepsiti la camera de izolare, cinci sau zece zile, in functie de gravitatea faptei, sau ramaneau fara drepturile la vizita si pachet. Raportul se aduna la dosar, fiecare avea dosarul lui, si cand venea vremea comisiei pentru eliberare, toate contau. Din cauza rapoartelor, perioada de detentie putea fi prelungita pana la un an. „Am avut patru rapoarte din cauza batailor si a cadrelor, gardienilor. Desi am avut aceste rapoarte, a contat foarte mult faptul ca am lucrat la club in ultimii patru ani de detentie si am avut si doua expozitii de picturi pe panza in Cluj, la care am fost prezent, si era mare tam-tam. De asemenea, aveam vechime in Gherla si ma cunostea foarta multe lume, de la psiholog la adjunctul comandantului. In primii trei ani am fost si eu mai obraznic, am vrut cat de cat sa ma impun”, isi aminteste Constantin.

„Gardienii erau cei la care apelai cand aveai de facut o afacere”

Rapoartele pe care le-a avut i-au fost intocmite pe vremea cand incerca sa isi faca un renume, iar pentru asta trebuia sa treaca de gardieni. „Nu am avut motive sa caut scandal cu gardienii, dar si ei uneori iti dadeau o mie de motive sa rabufnesti. Daca aveai o problema si voiai sa ajungi la doctor, cateodata iti spuneau ca nu te primeste nimeni acuma sau altele. Mergea greu sistemul, plus ca erau si gardieni foarte comozi care nu se deplasau sa iti asculte tie doleantele. Altii te provocau, erau oameni si oameni, ca si detinutii, de altfel. Fiind si serviciul de asa natura, erau rai cateodata doar pentru a scapa de plictiseala. Aveau si ei dreptul la antipatii si simpatii printre hoti”, marturiseste Constantin. Gardienii erau solutia detinutilor, singurii cu care mai puteau face afaceri, care le asigurau legatura cu exteriorul. „Gardienii erau cei la care apelai cand aveai de facut o afacere, asa ii mai intalneai. Depindea insa, de cata vechime aveai, sau de cat de cunoscut erai. La Botosani, moldoveni mai incuiati la minte, era cam greu cu gardienii, erau mai prostuti. La Gherla, erau mai receptivi, insa, la nevoile detinutilor”, a mai adaugat Constantin.

Cum arata reteta afacerilor cu gardienii: „Daca aveai de facut o combinatie, o afacere, chemai gardianul. Il chemai la vizeta, fereastra aceia din usa care se deschidea cu cheia, discutai cu el. Daca voia venea, daca nu, nu, si tot asa”, a precizat Constantin.

Camera de izolare, locul detinutilor „problema”

Camera de izolare era locul in care ajungeau detintuii problema, cei care nu ascultau cadrele. Regimul din camera de izolare era si mai restrictiv. „Pana la jumatatea anului 1994, la camera de izolare aveai o zi mancare, o zi nu. Dupa, aveai mancare in fiecare zi, doar ca nu ai dreptul la tot bagajul, iti schimba tinuta si nu aveai voie sa dormi in timpul zilei. Iti ridica patul, si ti-l incuia cu lantul, de perete, dupa care il intindea seara. La Gherla, iti lua salteaua in timpul zilei si ti-o dadea numai noaptea. Cand erai inchis in camera de izolare, nu aveai voie sa iti primesti pachetul sau sa fii vizitat, si nici sa te plimbi”, a declarat Constantin.

Nici un detinut nu avea voie sa stea singur, insa, nici in camera de izolare. „A fost un caz cand un detinut pe viata l-a omorat pe altul, si a fost bagat la izolare. Nici acela care era considerat nebun nu a stat singur, pentru ca putea incerca sa se sinucida”, a adaugat tanarul.

In camera de izolare, Constantin a fost inchis de doua ori, o data pe drept, si a doua oara pentru ca i s-a comis o nedreptate, dupa cum marturiseste. „Am avut un raport pe nedrept si am stat atunci 40 de zile la izolare, 20 pentru ca am refuzat camera, iar 20 voit, pentru ca nu imi dadeau alta. Am vrut sa ma mut din camera, stateam intr-o camera de 90 de insi. Aveam motivele mele sa ma mut din camera respectiva, iar gardianul nu a vrut sa ma mute. L-am rugat sa ma treaca la raport la un cadru mai mare, dar nu am reusit sa ma duca nicaieri. Asa ca m-am suparat intr-o zi si mi-am luat tot bagajul, l-am aruncat si am iesit afara”, a precizat incruntat Constantin.

Prima data cand a stat la camera de izolare a fost la Botosani.”Calul”, cum il poreclise gardianul, iesise din formatie si purta slapi. „Iesisem la plimbare, si eu is si foarte inalt, si eram foarte usor si repede provocat. Se lua toata lumea de mine, ca eram inalt, si voiau sa se afirme cumva. In 1994, la Botosani, trebuia sa te plimbi in cerc, in formatie, asa se facea plimbarea, fii atent, ce minte aveau. Care se considera mai smecher, statea deoparte, nu intra in formatie. Si m-am dat si eu deoparte, de ce sa ma plimb in formatie… Astia mai inalti erau porecliti cai. Si vine un militian la mine, si striga bai calule, da tu ce faci, nu te bagi in formatie? Eu i-am zis sa ma lase cu comunismul asta. Adevarul este ca nu avea cum sa imi faca raport pentru asta, ca nu ma plimbam in formatie, dar s-a suparat ca m-am luat in gura cu el, si mi-a facut raport ca am iesit in slapi, ca nu aveam tinuta corespunzatoare: bocanci si sapca. Asa ca mi-a facut raport ca am iesit in slapi la plimbare, si atunci am stat la izolare prima data, cinci zile”, a marturisit Constantin, printre rasete.

Si-a cusut gura cu sarma

Felurile de a protesta in urma nedreptatilor erau interminabile, de la taieturi cu lama, la batutul cuielor in cap sau cusutul gurii. „La moda era automutilarea prin taieturi cu lama, la nivelul bratelor de obicei, dar altii au intregit peisajul implinind tot bustul cu sarutul de otel al lamei. Unii au ajuns chiar si la nivelul fetei, la gat deja devenise iar moda. Mai era batutul cuielor in cap, usor se adoptau tot felul de astfel de mode, gen cusutul gurii. Au fost cazuri, foarte putine, cand si-au dat si foc, doar pentru a atrage atentia personalului de paza asupra problemei pe care fiecare o considera stringenta. Unii le mai practicau automutilarile si din motive personale, cum ar fi depresiile. Cele mai elevate forme erau strigatul pe geam la commandant si cererea scrisa care, de obicei, ajungea hrana la cos”, a declarat Constantin.

De proteste nu s-a ferit nici el, ba chiar a avut destul de multe. Intr-o zi, intr-un acces de furie, si-a cusut gura cu sarma, doar pentru a-l primi comandantul. „Eu am protestat foarte des, cat mai des cu putinta in prima parte a detentiei, pentru a convinge gardienii ca trebuie sa se acorde atentie nevoilor mele. De obicei protestam cu strigate, amenintari si cu batai in usa, faceam tam-tam. Nu protestam prea violent, dar cat se poate de convingator”, a declarat Constantin.

A fost insa un caz cand a ajuns si el la o solutie extrema. „Eram la Gherla, si trei luni consecutiv mi se furase din pachet. Am raportat, frumos si legal, furtul, dar nu s-a rezolvat. Am vrut sa ma plang personal comandantului, un om foarte comod. Dupa ce am rupt usa in bataie o zi intreaga, intr-un acces de furie, mi-au venit la indemana un ac si o bucata de sarma. Asa am ramas cu botul sigilat vreo trei zile, pana s-a sinchisit domnia sa comandantul sa ma primeasca. In cele din urma, m-a convins treapta a doua a ierarhiei, un om parolist, sa imi dau sarma jos. Uimitor, au mai existat cazuri de furt, dar nu la mine. Din pachetele mele furase cineva de pe tren, am aflat apoi, si mi-am cerut scuze gardianului responsabil cu pachetele pentru ca il injurasem. Nu mi-au ramas urme de la cusatura, s-au vindecat foarte repede”, a precizat Constantin.

„Dupa patru ani, deja aveam ganduri de sinucidere, deja eram satul”

Regimul dur din inchisoare, legea pumnului si supravietuirea isi pusesera amprenta si asupra lui Constantin, iar mentinerea moralului devenise o problema. „Dupa patru ani, deja aveam ganduri de sinucidere, deja eram satul. M-am gandit la familie. Mi-am zis ca..sa le mai fac si bucuria asta, dupa ce ca eram acolo, sa le mai trimit si un cosgiuc acasa?”, isi aminteste trist Constantin.

Ce i-a lipsit cel mai mult? „Lipsurile sunt la ordinea zilei. Suportul moral il gasesti in tine insuti. Mi-au lipsit caldura umana, familia, prietenii, zambetul din partea celui drag. Un umar zdravan si real, e lipsa cea mai stringenta. Mediul nu ti-l poate oferi decat in rarele vizite acordate, cand toti plang pe ascuns, se intalnesc bucurosi si se despart tot mai abatuti. Ramaneai singur, si nici macar atat, pentru ca trebuia sa te lupti cu cei de langa tine. Pana la urma te tine speranta, si 99% din detinuti spera ca se va schimba decretul ca sa iasa mai repede”, isi aminteste cu tristete Constantin.

Activitatile din puscarie pacaleau monotonia cauzata de lipsa de comunicare. „Prieteni nu prea ai cum sa iti faci, pentru ca acolo totul e pe interes. Fiecare detinut e privit in functie de ce a facut. Pedofilii aveau parte de regimul cel mai dur, ii criticam si noi la randul nostrum. Si animale de-ar fi fost printre noi… a avut cineva grija sa le blesteme cu constiinta”, a mai spus Constantin.

„Se ajunge la homosexualism de ocazie, sau de ..firesc”

Indiferent daca vorbim despre pedofili sau restul detinutilor, homosexualitatea isi facea loc in randul fiecaruia. Abuzurile sexuale erau la tot pasul, victimele fiind mai ales minorii. Unii detinuti practicau homosexualitatea din placere, altii din nevoie. Prostitutia se realiza pentru o tigara, sau pentru ceva mai bun de mancare. „Libera practica si marea ocazie erotic pasionala a tuturor era masturbarea. Erau insa si cazuri cand o parte treceau si la altfel de experiente, din nevoie sau din alte cauze. Prin urmare, se ajungea la homosexualism de ocazie, sau de… firesc. Erau detinuti care il practicau din placere, si cei pasivi si cei activi. Erau care il practicau din nevoie, cei pasivi pentru a se intretine oarecum, prostitutie sau ceva de genul. Erau cazuri in care unii ajungeau „femei” in urma violurilor, practica intalnita mai des la „bighidii”, adica detinutii pana in 21 de ani, si mai ales la minori, pana in 18 ani. Ei ramaneau cu blazonul de ” fetita”, urmand a se conforma poftelor celor „puternici” sau amorezati.

Prima experienta de acest gen am avut-o la „bighidii”. Eram sef de camera si intr-o seara m-am trezit cu o „fetita” in pat, trimisa de tovarasul meu de acolo. Saracul avand ordine clare, supus de frica, m-a convins cumva sa cedez tentatiei, insa nu am abuzat de el de-a dreptul, eram prea scarbit de situatie. Totusi, a existat si un prim contact sexual destul de convingator. Tot sef de camera eram.. am abuzat de putere. Am primit un detinut care se prostituase la minori, iar tovarasul meu voia sa il aiba, pentru ca avea ceva vechime in puscarie si ii cam placea. Numai ca „fetita” se jurase pe la popa ca nu mai face si nu voia. Intr-o seara mi s-a pus pata pe el: cum sa nu se mai prostitueze? Asa ca l-am luat…prima data cu amenintari, apoi bataie, apoi taieturi usoare cu cutitul, apoi iar bataie, pana a cedat. L-am legat cu sarma de pat si l-am f…t si eu si tovarasul meu.

Nu prea imi pasa mie de valorile morale pe atunci. In primii trei ani imi doream doar sa ma incadrez in peisaj, sa imi creez faima si sa imi asigur linistea de mai tarziu. Chestia e ca mediul te absoarbe fara sa iti dai seama, s-a intamplat si cu mine. Apoi am mai avut pe la jilava o „fetita”, doar sa vad daca imi place intr-adevar. Am ramas cu scarba multa vreme. Totusi, satul de, am mai avut cateva experiente de sex oral. In toti cei aproape 13 ani cat am stat inchis, cam asta a fost experienta mea sexuala, fara mandrie, doar cu prejudecata. Prima data, cum spuneam, fara consimtamantul partenerului, apoi doar cu acesta, chiar la insistentele lui. Ar fi fumat si el saracul o tigara si ar fi mancat ceva mai bun”, a marturisit Constantin.

„Am iesit dupa 12 ani, opt luni si doua saptamani”

Implinirea a trei sferturi din pedeapsa era visul oricarui detinut, momentul in care cele indurate nu mai contau. Eliberarea era atunci posibila, in functie de decizia comisiei. Tanarul se considera totusi norocos. Viata i-a oferit sansa de a pleca mai devreme din puscarie si de a lasa in urma umilinta. „Norocul meu a fost ca am prins prima comisie in care detinutul era prezent, iar pe mine toata lumea ma aprecia cat de cat. Pana in anul 2006 se intrunea comisia fara detinut. In noiembrie 2006, s-a schimbat regulamentul si prezenta detinutului a devenit obligatorie. Era un avantaj, pentru ca puteai sa aduci argumente si aveai dreptul la opinie. Puteai sa iti explici comportamentul pe care l-ai avut in fiecare raport. Inainte, nu conta de ce si cum. Cum tragea comisia concluzia, asa primeai rezultatul: admis sau respins. Eu am fost admis pentru eliberare, fusesem sef de camera si in ultimii patru ani activasem la club, dar am mai stat cateva zile pentru ca a trebuit sa ma admita si Tribunalul din orasul respectiv. Am fost eliberat acum doi ani si jumatate. Am iesit dupa 12 ani, opt luni si doua saptamani”, a marturisit Constantin.

„Cazierul te loveste peste tot”

Dupa eliberare, reintegrarea sociala e o realitate crunta pe fiecare fost detinut trebuie sa o infrunte. Unii merg mai departe, altii comit infractiuni pentru a se intoarce in inchisoare, nu mai stiu sau nu mai vor sa isi castige existenta in libertate…”Nu poti sa recuperezi perioada in care ai stat inchis niciodata, mai ales ca activitatile de reintegrare sunt numai vorbe in vant, nimeni nu te ajuta. Aproape 13 ani sa stai inchis, am fost depasit de multe, dar m-am acomodat din mers. Dupa ce am fost eliberat, am incercat si eu sa imi caut de lucru ca oricare. Am stat in Irlanda un an jumatate si am lucrat in constructii. Am incercat sa prind ritmul din mers”, a spus Constantin.

Cazierul e piatra de moara. E umbra care te urmareste peste tot. „Cazierul te loveste peste tot. Am incercat sa dau pentru carnet auto aici in Romania, de prost ce am fost, ca trebuiau sa dau in Irlanda, ca acolo ma lasau. Aici in Romania, nu m-au lasat, pentru ca trebuie sa treaca toti cei 18 ani de condamnare, cat am primit, desi in Codul Penal si in Constitutie nu exista asa ceva. In fine, sa zicem ca e vorba de Codul Rutier. Din cauza cazierului, te lovesti de unele piedici. Sunt si persoane cu prejudecati, cum avem fiecare. Sunt prieteni, de exemplu, pe care i-am pierdut, dar si prieteni care nu s-au impiedicat de cazierul meu. Cu timpul trec toate. Oricum, fiecare are o parere a lui, poate te priveste mai ciudat, ceva de genul, uite criminalul, a stat 13 ani aproape inchis..Care vrea sa te cunoasca, poate sa o faca”, a precizat Constantin.

Inchisoarea, locul in care detintutii ar trebui sa fie reeducat si calificati, pentru o buna purtare in realitate, pare ca isi uita rolul. „In inchisoare am urmat cursuri de operare retele electronice si calculatoare, atata tot, dar nu stiu la ce ma ajuta. De cursuri de recalificare, ca sa pot lucra dupa, nu am avut parte, nu erau. Irlandezii sunt foarte maleabili, spre deosebire de romani, nu se cramponeaza de trecutul cuiva. Nici nu imi cunostau mie trecutul, dar erau o gramada de irlandezi condamnati care lucrau. Iti mai cerea cazierul daca lucrai ca agent de paza, sau la baruri, in rest nu interesa pe nimeni cazierul tau. Dupa ce m-am intors, nu am lucrat deloc. Am venit aici la Campulung, cu intentia de a ma angaja la un service, dar mi se pare orasul o infundatura. Am ramas sa ii zugravesc apartamentul surorii si ma intorc in Falticeni sa imi caut de lucru. Poate plec in afara din nou, poate plec intr-un oras mai mare, nu se stie”, a declarat Constantin cu tristete.

„Vreau si eu sa tin in brate un copil”

Au trecut 15 ani de cand Constantin a fost condamnat pentru omor deosebit de grav. In libertate acum, indrazneste sa spere la o viata asa cum si-a dorit-o intotdeauna. „Am 35 de ani. Vreau sa imi petrec timpul asa cum imi place. Sa ascult rock, sa fac sport, sa pictez, sa calatoresc. Imi doresc sa socializez ca toata lumea. Nu as mai face nici o vizita pe la penitenciar. Am un prieten acolo, de care chiar mi-e rusine ca nu l-am vizitat niciodata de cand am iesit. L-am mai ajutat de vreo doua ori cu pachete, dar nu vreau sa mai ajung pe acolo, sa vad gardienii care, of of, comploteaza si te privesc ca pe un neom”, a mai spus Constantin.

Tanarul isi doreste cel mai mult o familie, un camin fericit. Ochii ii stralucesc atunci cand viseaza ca va fi tata intr-o buna zi.”Deocamdata nu lucrez. Nu sunt casatorit. Vreau si eu sa tin in brate un copil, sa creasca fericit, sa il invat sa picteze si sa aiba expozitii. Vreau sa am o sotie frumoasa, cu un zambet frumos, si sa fiu implinit si fericit acasa. Vreau sa am casuta mea, sa nu imi lipseasca prea multe. Nu imi trebuie lux, ca dupa aia o iau razna. Lucruri simple, asta vreau”, a marturisit,cu zambetul pe buze, Constantin.

Puscaria e astfel locul unde criminalii, talharii, violatorii ar trebui sa fie reeducati. Ei sunt, in schimb, abuzati sexual, invatati ca pana si cu gardienii poti face afaceri, ei afla ca scopul suprem e supravietuirea. Sunt dezbracati de principii si valori morale, indoctrinati ca tigarile si faima sunt cele care le asigura linistea de mai tarziu. Botosani, Jilava sau Gherla, inchisori in care „mediul te absoarbe fara sa iti dai seama”. Reeducarea e doar pe cont propriu, si nu in inchisoare, ci in libertate.

Nicoleta Bunduc