Sarmizegetusa, o stina fara caini

In Tara Hategului, pe culmile muntilor Orastiei, de unde pornesc Ielele „alea frumoase”, cautand razbunare printre cei care le asculta cantul, sta descoperita o mica parte din ramasitele celor zece fortarete dacice.  Pe plaiuri hunedorene, de mai bine de 15 ani s-a pornit un razboi nevazut intre tara si „ultimul dac”. Camasa antica a ghidului, bratara veche de la mana si toiagul de lemn batut in insemne de nedeslusit, par ultimele marturii ale originii pur dacice a romanilor. Cand nimanui nu-i mai pasa sa arunce un ochi peste trecut, cand arheologii au scotocit doar 3% din pamantul stramosilor, un dac convins, cu parul deja albit, care-si spune Nunu tine piept turistilor care se intorc la practici oculte, croindu-si  propriile reguli prin cetati.

De-a Decebal si Andrada

Istoria dacilor a inceput sa reinvie in urma cu 60 de ani, pe cand doi copii, sora si frate alergau prin sanctuarele Sarmizegetusei si se jucau de-a Decebal si Andrada.

Vladimir Brilinski are acum 64 de ani, e un om al locului si-si aminteste de fiecare data cand urca la Sarmizegetusa cum se juca impreuna cu sora lui in sanctuarul mare al cetatii. „M-am nascut in Romania. Mama este din Poplaca, Sibiu si tata este hutul, nascut pe actualul teritoriu al Ucrainei, pe atunci teritoriu romanesc, aflat la granita cu Polonia. Daca tata si bunica vorbeau in ucraineana, eu vorbesc limba mamei. Prima mea amintire din viata este cea cu sora mea, pe care o cheama Nona, iar pe mine ma cheama Nunu. Si ma jucam cu ea de-a Decebal si de-a Andrada in marele sanctuar circular. Andrada era sora lui Decebal, cea care a fost rapita de romani. Eu aveam patru ani, ea avea trei si de-atunci veneam in fiecare an aici.”

La capatul celor 20 de km de drum pietruit, impanzit de argintul adunat de ploaia ce a lustruit pietrele de pe stanci, chiar la poalele primei asezari din cetate, incinta militara, se zareste Dacia albastra din care coboara „ultimul dac”. De mai bine de 15 ani, in fiecare saptamana face acelasi lucru. Urca pana la cetate, intampina turistii, ii plimba prin „Imperiul Dacic”, asa cum ii place sa-i spuna cel mai mult, si le tine „cuvantarea”.

Insemnele ultimului dac

In zare, din varful dealului mai inalt de 1000 de metri se vede un card de tineri care urca spre Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor, ce „se intindea de la Nistru si pana la Boemia.”

Din departare se vad steaguri tricolore, steaguri cu stema Romaniei si tineri cu chitara ce urca culmile muntelui pe ritm de cantece patriotice. Alaturi de ei paseste calugarul Pantelimon, de la manastirea Oasa, din Alba-Iulia, in preajma careia s-au descoperit alte asezaminte dacice.

Imbracat in camasa antica albastra, de care sta lipit un însemn vechi, Nunu apare in fata celor peste 100 de tineri, adunati intr-o excursie nationala din toate colturile tarii: Banat, Ardeal, Transilvania, Muntenia si Moldova. Pe mana stanga, deasupra camasii  se vad agatate doua bratari: una cu tricolorul iar cealalta, mai groasa, de culoare maro, cu inscrptia „Eu sunt dac”. Din cele 2000 pe care le-a avut si pe care le-a imprastiat celor care au vizitat zona, Nunu spune ca „asta e ultima”.

Il vezi coborand spre ceata de turisti cu un toiag lung, maroniu la capat, si inscriptionat cu semne indescifrabile pe care si-l tine in mana dreapta. Toiagul nu-i „sprijina batranetile”, ci-l face sa se identifice mai bine cu neamul stravechi pe care-l „promoveaza”, neamnul dacilor „netematori de moarte, periculosi, viteji si indrazneti”.

„Sunt doar un jurnalist (n.r. redactor-ÅŸef al revistei Dacia Magazin ÅŸi vicepreÅŸedinte al FundaÅ£iei „Dacia Revival”). De mai bine de 15 ani  stau cu bata asta in mana si incerc sa promovez cat mai mult cetatile dacice”, spune Nunu cu mandrie.

Cetatea nimanui

In ruinele si sanctuarele cercetate de arheologi doar in proportie de 3%, Nunu gaseste „ca de aici pleaca spiritualitatra noastra”, ca aici „monumentele istorice sunt unice in Europa si in lume. Aici este vorba de credinta, de astronomie, de astrologie si de etnografie” si ca „daca e sa comparam cu Machu Pichu, poate aici este o complexitate mai puternica decat acolo.”

Numai ca toata indarjirea si mandria dacilor a adormit astazi sub relicvele mari de piatra, de care, se pare ca nu se intereseaza prea multi.

Dupa lungi insistente, manifestate de mai bine de cinci ani s-a reusit „incropirea” unei tablite pe care sunt insirate cateva reguli de vizitare: „Nu va urcati pe ziduri. Nu aprindeti lumanari si Nu lasati deseuri in cetate.” Chiar si drumul de 20 de km prin padure a ramas neasfaltat.

Diferenta dintre capitala romana, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, aflata la 40 de km si capitala dacica, Sarmizegetusa Regia este una marcata de indiferenta oamenilor, dupa spusele ghidului. „Prima e este un sit arheologic pentru care s-au acordat fonduri si e deosebit de bine pus la punct, cu un gard imprejur. Aici, la Regia oricine poate sa faca ce vrea”.

„Ultimul dac” ne dezvaluie ca a fost gasita „candva o solutie”, dar ca n-a avut sprijinul nimanui: „intr-un moment am avut in mana 12 milioane de euro si puteam sa facem un proiect de punere in valoare a cetatilor dacice. Puteam sa facem proiectul daca intram in parteneriat cu proprietarul care e de negasit. Consiliul Judetean spune ca nu-i al lui pamantul, la fel si Primaria Orastioara si Parcul Natural Gradistea. Nu si-l revendica nimeni!”

Nunu ofteaza uitandu-se in zare. A participat pana acum la sase dezbateri parlamentare, unde a venit cu initiative de reglementare a situatiei din Muntii Orastiei si niciuna n-a ajuns la vreo finalitate. Pe deasupra, „Imperiul Dacic” nu are inca o monografie. El spune cu nu poate sa faca nimic „ca nu se poate baga, pentru ca Universitatea de la Cluj ar trebui sa aiba in vedere realizarea acestei lucrari”.

De tezaurul istoric ce se ascunde pe Dealul Gradistei nu pot banui decat arheologii care mai au de scotocit multa vreme prin cetati, daca le va da conducerea tarii o mana de ajutor, daca-i va sustine financiar. Dintre toti urmasii dacilor, Nunu singur stie valoarea adevarata a locului si spune de fiecare data tuturor ca „orice lopata de pamant poate rasturna istoria, poate rasturna valori care au fost batute in cuie sau dogme care dateaza de patru-cinci sute de ani.”

Tot el ne arata ca „toate pietrele de aici au o semnificatie. Daca eu ma gandesc sa-mi plec capul pe o piatra din asta si sa meditez, altuia s-ar putea sa-o treaca prin cap sa ia un baros, sa o loveasca si sa o sparga.”

Cultura New Age si ciudateniile locurilor

Cetatea nimanui, de a carui autoritate „se bucura” doar Nunu a ajuns un loc „in care fiecare face ce vrea.” Considerata zona radioactiva, de unde se transmit „tot felul de energii pozitive”, cetatea Sarmizegetusa Regia strange tot felul de oameni, care potrivit calugarului Pantelimon, practica „lucruri de impostura”, incearcand sa reinvie trecutul, sa se intoarca la practicile pagane, la stiintele oculte.

„In ultima vreme se incearca o reinviere a cultului celtic si germanic, a valorilor religioase de dinainte de crestinism. Este o intoarcere la paganism, speculata ideologic. Toate lucrurile sunt amestecate si tot ce se face este de fapt o impostura. Nu se stie in practica, ce fel de religie aveau dacii, se stie doar ce divinitati aveau ei, dar nu se stie care era forma de cult a dacilor. Ce se stie insa? Se stie ca dacii erau un popor foarte religios. Traian spunea ca erau cei mai puternici luptatori care existasera si nu numai datorita puterii fizice, ci pentru ca nu le era frica de moarte. Asta arata spiritualitatea dacilor, care bineinteles este pagana. Exista o latura care incearca o redesteptare a paganismului promovata de linia New Age (n.r. „religie” moderna, initiata pentru prima data in SUA, in secolul XX,  formata dintr-un amestec de religii si culte in care se observa cresterea fenomenelor de ocultism:  ghicirea, astrologia, hipnoza, fenomenul OZN, practicile Yoga, credinta in reincarnare, mitologia, panteismul si vrajitoria), care fac tot feluri de culturi ale lui Zalmoxis, lucruri de impostura. Se fac aici tot felul de speculatii ale matematicienilor, ale astronomilor, ale altor experti.”

In cetatile dacice, Nunu observa zilnic tot felul de „ciudatenii”. Unii oameni vin cu lumanari pe care le aprind in sanctuare, unii se roaga, altii practica yoga si mediteaza in centrul ”altarelor sfinte”, iar altii, dupa spusele acestuia „par ca vad entitati, ca-l vad pe Zalmoxis.”

Blestemul Ielelor

Pe langa practicile oculte, in muntii Orsetiei oamenii se lupta cu „alea frumoase”, cu Ielele „tradate in dragoste”, care inca din Antichitate, de pe vremea dacilor „cautau razbunare”. Si tocmai cand in cetate soarele se pregateste sa apuna, iar ziua sa se ingane cu noaptea, Nunu incepe povestea Ielelor. „Aici, la Sarmizegetusa a cazut intr-o zi, din cauza vantului, un copac si m-am dus impreuna cu sotia sa-l luam de acolo. Am ajuns acasa, am periat calul si l-am dus in grajd. Apoi m-am dus la un batran de pe aici. Era seara. Am intrat in casa si pe cand vorbeam cu el am auzit un cantec, fara versuri, asa ca o inganare, foarte frumos. Am vrut sa ies sa vad de unde vine. Batranul, care stia ca-s ele, mi-a spus sa nu ies, sa stau in casa, sa nu deschid usa . Eu m-am dus si cand am intrat inapoi mi-a spus „Sa vezi ce-ai sa patesti tu acum”. Si intr-adevar, cand am ajuns acasa, am auzit mare taraboi in grajd. Cand am intrat am vazut facute noduri pe coada la cal. Am numarat 100 de noduri impreuna cu sotia.”

Tot legat de Iele, Nunu isi aminteste ca intr-un an s-a dus la o alta cetate dacica din imprejurimi, impreuna cu un batran care cunostea locurile si cu o echipa de la televiziune: „Si cand urcam am auzit din nou acel cantec. Batranul ne-a spus ”Tipati-va pe pamant si puneti-va fata pe pamant!” Eu deja imi invatasem lectia si stiam ca daca esti in contact cu pamantul, ielele nu te pot atinge. Si ne-am trantit toti la pamant. Numai cameramanul a inceput sa rada de noi si sa ne filmeze pe toti. Cand a ajuns inapoi in Bucuresti si a deschis caseta se vedea tot negru. Apoi el a luat-o razna, a innebunit.”

Tot despre Iele, Nunu ne povesteste ca Lucia Polzan, „un etnograf de renume mondial a stat aici 40 de ani. In ultimul an mi-a spus ca aici e locul de unde pleaca ielele”. Etnograful a pretins ca Ielele „alea frumoasele” pleaca de la ceteatea Fetele Albe, iar iarna stau intr-un catun care se cheama „Sub Cununi”. Cand ies din pesteri, dupa iernare „se apuca sa impleteasca ghiocei, sa faca cununi. Cand le apuca bolanzala, arunca acele cununi in satul de dedesubt si pleaca mai departe.”

In zona circula multe povesti despre Ielele cele frumoase, tradate in dragoste si care cauta sa se razbune, dar pe care, calugarul Pantelimon nu le gaseste decat niste „jocuri de-ale diavolilor, care iau alt chip si fac lumea s-o ia razna.”

Batrana care plange la botezuri si chiuie la inmormantari

Locul bantuit si viziunile turistilor arata numai o „farama” din misterul muntilor. Pe Dealul Gridistei, la o altitudine de 1400 de metri, intr-un satuc numit Costesti  Deal, locuitorii mai pastreaza o parte din obiceiurile stramosilor.

Nunu spune ca acolo „se afla cea mai grozava enclava din ceea ce a ramas din istoria nescrisa a dacilor.” In satucul din varful muntilor, unde oamenii nu au inca drumuri, dar au „curent electric si cablu DIGI TV”, Nunu o descopera pe  Nana Fia, „batrana care merge la nasteri sau la botezuri si plange si chiuie si rade la inmormantari. El mai spune despre Nana Fia ca ii  vindeca pe copii intr-un mod miraculos: „Cand un copil este bolnav, iar distanta pana la vecin este de doi km merge la el si-i da copilului sa bea lapte printr-o gura de lup, iar copilul se vindeca.

Oamenii locului mai tin inca cultul lupului si al ursului. De Sfanta Maria, spune Nunu, „Fereasca Dumnezeu sa puna mana pe ceva, nici macar vaca n-o mulg, asa-s de respectuosi fata de animalele astea.”

 ***

Seara incepe deja sa se abata peste cetatea dacica. Nunu tocmai si-a incheiat cuvantarea. Se uita la tinerii care se desfac din cercul ce inconjura sanctuarul mare si parasesc treptat cetatea fluturand steagurile pe versurile din Imnul Dacilor. El stie ca daca moare, „spiritul lui ramane in cetate. Baietii mei amandoi abia asteapta sa-mi ia locul, dar nu stiu daca o sa faca ce incerc sa fac eu.”

Istoria cetatii

In primul secol dupa Hristos, „Imperiul dacic” care purta samburele poporului roman se intindea pe 60 de hectare ale Dealului Gradistei din zona Muntilor Orastiei. Cu o pozitie strategica bine gandita, imprejmuita de masivele Retezat si Poiana Rusca, capitala dacilor, Sarmizegetusa Regia este compusa din trei parti: incinta militara, incinta sacra si cea civila.  In jurul capitalei, pe 200 de terase, dintre care doar 12 sunt cercetate pana in prezent,  s-au ridicat inca alte 10 cetati dacice surori : Blidaru, Costesti, Fetele Albe, Rudele, Chiteanu Mare, Meleea, Ciocuta, Banita ,Golu si Piatra Rosie.

Cercetarile arheologice arata ca cetatea, in ansamblul ei, a fost construita de 15.000 de oameni. Astfel, pietre de andezit si calcar de 4-5 tone fiecare au fost carate de daci cu ajutorul saniilor trase de boi din cariera de la Deva, aflata la 70 de kilometri departare.

Pe atunci, cele 200 de terase pietruite erau lipsite de orice forma de vegetatie. Muntii erau tersasati, iar dacii comunicau cu dacii din cetatile vecine prin fumul de diverse culori, fiecare cu o semnificatie aparte: intr-un vas de ceramica, de piatra sau intr-o simpla vatra de foc ei aruncau anumite plante care dadeau fumului o culoare deosebita.

Conform cercetatorului Dan Oltean,  mesajele ajungeau in cinci minute de la o cetate la alta. Tot Dan Olteanu, care a facut masuratori zeci de ani prin paduri descopera ca in cetatile dacice, in cele 200 de terase au fost gasite 29 000 de tone de piatra, care „daca ar fi fost insirate ar fi cuprins de doua ori si jumatate circumferinta Pamantului la Ecuator”.

Dacii se arata inca de la inceput un popor civilizat, incropindu-si la nivelul fiecarei terase un adevarat sistem de drenare al apei si o retea de incalzire sub pardoseala, construite dupa principiul vaselor comunicante.

Sarmizegetusa ascunde toate tainele si comorile de aur pe care dacii le exploatau in sudul Muntilor Apuseni, la Rosia Montana si Sacaram. Cu aurul din cetate ei au adus ingineri greci care i-au ajutat sa-si construiasca cetatile. Pe unele pietre mai sta si astazi dovada unor stampile care arata ca zidurile, acele „murus dacicus” au fost facute dupa o tehnica greceasca. Procedeele folosite de daci in constructia cladirilor se regasesc si astazi in Apuseni si in Maramures. Cunoscuta este „tehnica cozii de randunica” in care se asezau bucati de lemn gros, acoperit de pamant, fapt ce facea ca asezarile dacice sa fie solide si rezistente.

Dacii isi duceau viata in scara ierarhica.  Prelucrarea aurului,  cresterea animalelor, agricultura si apicultura erau ocupatiile majoritatii. In incinta sacra si militara, marii preoti, aristocratii, invatatii si daci luptatori aveau grija de spiritualitate, de comori si de secrete. Templele si sanctuarele ridicate in cetate erau dupa cele 48 de pareri ale diversilor specialisti fie locuri de inchinaciune sfinte, fie observatoare astronomice. Dacii politeisti isi intareau credinta inchinandu-se zeilor, facand  sacrificii umane pe care le dadeau ca jertfa zeilor. Spiritualitatea era vadita de fiecare kogaion, un fel de biserica incropita in mijlocul fiecarei comunitati de daci.

Punctele de atractie ale cetatii dacice

Incinta sacra, locul unde s-au descoperit cele mai multe din constructiile cetatii adaposteste cateva elemente, necercetate inca de specialisti, ce au starnit diferite controverse. Soarele de andezit, unul din „brandurile cetatii” reprezinta un disc imens cu un cerc in mijloc din care pornesc zece raze, despre care, unii cercetatori spun se ca ar arata spre cele zece cetati surori. Astrologii si istoricii se contrazic in privinta utilitatii lui: unii spun ca era observator astrologic, altii ca reprezenta un altar de sacrificiu, din moment ce era pus deasupra santului de drenaj in care s-ar fi spalat sangele rezultat din sacrificii umane.

O piatra mare trezeste curiozitatea prin sapte gauri de adancimi diferite. Ea a fost interpretata simbolic de catre diferiti experti. Un istoric a spus ca aceste gauri sunt  rodul furiei rangilor romane care au vrut sa distruga piatra de constructie, lucru infirmat de un pietrar din Simeria. Potrivit unui matematician, diferenta dintre adancimile gaurilor da numarul perfect. Altii cred ca piatra, cu gaurile ei, ar fi un calendar care anunta, in functie de cum batea soarele, cand trebuiau duse oile la munte sau cand trebuiau intarcati mieii.

Un alt element autentic este drumul pavat, care face legatura intre incinta militara si cea sacra. Acest drum reprezenta in Antichitate apanajul elitelor, pe care calcau doar marii preoti, prelati si invatatii cetatii.

Capitala dacilor ascunde si cateva falsuri, care reprezinta cartea de vizita a acesteia. Unul dintre ele, piesa de rezistenta este sanctuarul mare. Pe urmele unor pietre asezate in cerc,  in 1980 au fost infipte bucati mari de lemn pentru a se putea filma  „Burebista”, in regia lui Gheorghe Vitanidis. Totodata, bucati mari de beton au fost aduse de comunisti pentru a diversifica locurile.

A fost sau na fost romanizare?

Istoria locului pare sa contrazica ideile din cartile scolare privind romanizarea dacilor dupa cele doua razboaie de la inceputul sec.II d. Hr. Romanii, care cautau aur la daci pentru a justifica cheltuielile necumpatate din Imperiul Roman au inconjurat foarte bine  arealul in care se afla cetatea dacica. Peste tot in tara Hategului, in zona Sebesului, in zona Cugirului existau urme de castre romane care incojurau Sarmizegetusa.

Se spune ca dacii, in fata incercuirii romane au preferat sa se sinucida decat sa-si pateze demnitatea si mandria, insa nu inainte de  a distruge sanctuarele, de a ascunde comorile si de a  incendia granele, ca niciun secret de-al lor sa nu fie descoperit. Decebal, conducatorul dacilor a preferat sa-si ia zilele decat sa se predea dusmanului. Dacii au facut la fel ca stapanul lor.

Un alt argument pentru aceasta ipoteza e dat de o celebra scriitoare franceza. Aceasta descopera in arhivele din Vatican memoriile lui Hadrian (n.r.general in armata lui Traian, in anul 106)  in care era descrisa intrarea romanilor in cetatea dacilor, cu intentia de a-i cuceri. Acesta relateaza: ”Intrand pe poarta mare a Sarmizegetusei am gasit de o parte si de cealalta a drumului barbati cu gaturile taiate  sau rapusi de otrava.”

Vladimir Brilinski spune ca dacii nu s-au temut niciodata de moarte. Ei credeau in reincarnare, iar moartea insemna trecerea catre o noua lume, catre o noua dimensiune. Tot acesta afirma, ca timp de 140 de ani, cat au stat romanii pe teritoriul dac, extinzandu-si cetatile nu au reusit sa-i romanizeze pe dacii, deveniti in urma razboaielor sclavi in Dacia, denumire data ulterior de Traian si in Imperiul Roman. Tot acesta a afirmat ca actualul popor roman nu mosteneste elementul roman, ci doar pe cel dac. „Trufasii daci” ” nu ar fi acceptat sa fie inferiori romanilor. In statornicia si mandria lor n-ar fi acceptat ca femeile lor sa se casatoreasca cu romani, ci au preferat sa savarseasca  „o sinucidere ritualica”, nu inainte de a sterge orice secret din cetate.

Cautatorii de comori si aurul dacic

In fata pericolului roman, dacii au ascuns metalul pretios in pamant, legandu-l de un blestem transmis generatiilor care luau bogatiile din locul respectiv. Unii cercetatori sustin ca romanii au inceput sa faca exploatare la Rosia Montana, nu dacii. Cu toate acestea, toate cronicile vremii spun cat aur a luat Traian din Sarmizegetusa Regia. Din cetate, romanii au luat 130 de tone de aur si 330 de tone de argint prelucrate integral, pe care le-au dus in imperiu si cu care, timp de 123 de zile au facut cele mai mari serbari din istoria omenirii.

Dupa invazia romanilor, aurul lui Decebal a ramas inca in cetate. Dacii aveau o metoda aparte de a ingropa aurul: deasupra se arata o parte din comoara, iar restul statea ascuns. Chiar si cele zece bratari de aur au fost gasite cu ajutorul detectorului toate la un loc: sase dedesupt, patru deasupra, cu un strat de 30 de cm intre ele.

In anul 1802, cetatea a fost impanzita de cautatorii de comori care si-au instalat  de-a lungul celor 20 de km pana la cetate 62 de carciumi, dintre care astazi se pot numara doar doua. Totul a inceput atunci cand un taran din Ocolisul Mic a gasit o galeata de aur la radacina unui copac. Odata dusa la Alba-Iulia, autoritatile locale l-au batut, fortandu-l sa spuna unde l-a aflat. Din acel moment, timp de doi ani zona Sarmizegetusei a fost invadata de cautatorii de comori, pe care in 1804, imparatul de la Viena i-a alungat cu ajutorul armatei ce a inconjurat cetatea, ingrijorat de inflatia de aur din imperiu care crescuse asa de mult incat destabilizase politica economica.

Cetatea dacica Sarmizegetusa Regia face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Catalina Caragea

Maria Burla