Pe drumul Bacau- Roman, indicatorele au sageti spre locuri necunoscute. Am incercat inutil sa gasesc pe unul dintre ele sau chiar pe harta judetului Neamt locul cautat. M-am oprit la primul batran ce statea pe banca de la poarta. „Apai tre’ sa va-ntoarceti vreo 10 kilometri inapoi si faceti stanga, pe la Carligi, e trecut mare pe pancarda. Eu ma trag din locurile alea, am si neamuri prin Liliac, da n-am mai fost de ha haa! Vedeti daca puteti trece, ca era un pod, cica rupt pe acolo” imi spune ingaduitor Nea Mitica, iar dupa cateva secunde de profunda meditatie in care nu a auzit multumirile mele, i se facu dintr-odata dor de locurile natale. Ma roaga sa-l astept sa-si ia toiagul si palaria, sa merga cu mine, daca tot am drum pe acolo. „Nu ma lasa fimei-mea sa merg. Ptiu, a dracu baba! Hai, drum bun! Daca-i vezi pe de-alde a lu’ Sova, zi-le sanatate din partea me!”se aude de dupa gard.

Nici urma de pod, doar kilometri de drum pietruit, care la un moment dat se desparte in doua brate ce duc spre niste sate uitate. Dintr-o caruta cu fier vechi aflu pe unde ar trebui sa o iau „E primu ‘sat, tot inainte. Da ce cauti tu don’soara pe aici? S-au sfarsat baietii pi la oras? Uiti aci am vreo doi, numa buni de-nsuratoare!”spune o voce groasa, ragusita de Carpati. „Hai curaj! Oi fi eu mai negricios, da mint numa cand am nevoie” adauga cand vede ca ma uit an zare.

Biserica fara preot are sfatul batranilor

Cu toate ca apartine de comuna Bahna, cu cele mai multe biserici din judetul Neamt, Liliacul are doar una. Ridicata acum 59 de ani, sub privirile celor care mai traiesc si acum, este un punct de referinta pentru cei bantuiti de amintiri si miscati de credinta. „He he, eram copchil cand construiau la ea! Ce mai minunatie mi se parea, pana am ajuns sa vad Mitropolia, da tot aici mi-e sufletu’” ofteaza tanti Maria, aprinzand o lumanare la mormantul maica-sii. „Cand o veni popa, poate o sa vezi catapetesma, ne-au dat-o astia din Carlig. Daca n-am umplut-o de lacrimi pe Maica Domnului, tare frumos ii pictata” mai spune ea. Isi ia apoi sapa si se duce pe camp. Copiii sunt plecati la oras sau prin tari straine, nu mai are cine munci dar „atata am si eu, nu ma-ndur sa-l las sa mi-l mananci buruienili, si cum mosneagu’ meu ii olog, di una sangura stau toata zaulica. Daa nu mi-i urat, m-o invatat mama cantici”. Pasii maruti pe care ai face lasa o doina sa se auda multa vreme in urma ei.

Raman in fata bisericii in forma de cruce, cu hramul „Sfintii Voievozi Mihail si Gavriil”. Usile ei sunt deschise o data la doua saptamani, de preotul ce are parohia la Brosteni, sau doar cand moare careva. „Degeaba biserica daca n-are cine sa vina. Acus ma duc la ceruri si ia popa de unde nu-i! Pana o veni el, ma si umflu!” spune revoltat mos Gheorghe, care se duce la sfatul batranilor. Acolo se intalnesc sa dezbata stirile calatoare, caci o antena Digi au si ei in sat. „Uite care-i treaba fata mosului, aici la noi, nu e nici macar o crasma sa-mi dreg si eu oasele muncite. Noroc de struguri astia, pe care ii muncesc cu draga inima!”spune vesel, intelegand ordinul lui Burebista de a taia viile. „Apai ei aveau lupte grele, noi mosnegii ce sa mai facem pan-om pune mainile pe chept?! Baba ma mai cearta, da ea se ia cu biserica si Dumnezeu’ ei, da eu?”adauga si-si ia ramas bun. Punctualitatea e la rang de virtute, iar prea multa intarzaiere are drept consecinta prea putin vin.

„Eu nu le pot da magazine sau copii!”

Caut sa simt in aerul primavaratic aroma de liliac, ce deabia isi scoate florile la soare. Apoi aflu ca numele de „Liliac” al satului, ce in vechime se chema Aramesti Boeresti, se trage de la Mortunesti, care au primit mosia de la popa Ioan Arama. „Unul de-al lor, Iordache, mare drac, umbla noaptea pe mosii, ca lilliecii dupa mancare. Mi-a spus mie strabunicu’ ”mi se confeseaza un batran, dupa care adauga ca pentru el „fimeile astea, numa flori au in cap!”.
Printre bordeie si cateva casute cu stapani ce mai au inca puterea sa le ingrijeasca, gasesc o cladire singuratica, la marginea drumului. Imi amiteste de caminele culturale imbatranite, in care printre mormane de caramide in varful carora toti baietii se simteau imparati, iar fetele ingrozite de peretii ce stateau sa cada, se simteau printesele inchise in turn. Doar ca aceasta din fata mea, mai are patru pereti galbejiti si un acoperis din tigla crapata. Inauntrul ei nu s-au mai auzit povesti, nu s-au mai invatat alfabetul, adunare si scadere, de pe vreamea lui Ceausescu. „Cine sa mai invete carte? Mi-ajung patru clase sa-mi numar pensoiara, sa nu ma fure postasu’!”se consoleaza nea Neculai. Nici pensia nu prea are pe ce o cheltui, cum in sat nu e niciun magazin o pune la chiorap pentru „trecerea la cele vesnice”, cum ai spune el inmormantarii, „daa numa de-o mai fi loc!” spune el neincrezator.

Singura mandrie a celor din Liliac este ca primarul, Emil Prisecaru, s-a nascut acolo „da s-a fudulit cand o ajuns la comuna. Ce-i si cu tineretu’ asta, zboara si pe urma nu-si mai recunoste cuibu’”spune mos Gheorghe intors morocanos de la sfat, ca dupa cateva clipe de meditatie, in care isi consulta gandurile, masandu-si incet tamplele, se contrazice „Apai doar nu era sa stea cu baba Maria, sa-i sufle an lumanari la 101 ani, cat o mai avea, or cu noi astilalti mai tinerei, de 70-80”. Doar ca primarul comunei Bahna credea ca „N-are niciun rost sa ma mai staduiesc. Asemenea situatie nu poate fi schimbata.” Apoi adauga revoltata dar resemnat „Ce pot face eu? Nu le pot da magazine sau copii!”.

Fiul satului cu mama majora

Cand intreb unde sunt copiii, tanti Ileana face ochii mari la mine si se intuneca „E satul mosnegilor! Nu mai este cine sa-i mai faca”si se inveseleste gasind totusi o solutie „Doar daca ne mai apucam noi, la 60, sa mai facem o tura!”. Ofteaza zgomotos navalita de nostalgii „Am venit de la Trifesti, la trei kilometri de oras, in fundul pamantului. Aici e capatul satului, inceputul e zece casi mai incolo” apoi, impacata cu soarta, isi vede de colindat satul. Din spatele unei porti din tabla ies doi barbati si o femeie, „noi suntem frati, mai venim din cand in cand pe aici, ca la batranete mai ai nevoie de liniste”si se uita la casa parintilor multumiti. Peste gard e familia Runcanu, imbogatita de curand cu doi copii, nevoiti sa se mute aici in urma divortului parintilor. Fiind in scoala generala, ei sunt nevoiti sa merga la Bahna, ce se afla la cativa kilometri.„Mai vine cateodata transportul scolar sa-i ia. Sunt copii buni, unul dintre ei invata cat pentru doi!”spune o vecina bucuroasa ca mai are cui povesti amintirile tineretii contra unor placine cu branza. Imi face semn cu mana sa-mi apropii ureche de ea, sa n-o stie satu’ de barfitoare „Avem si noi copchilua nostru, ce crezi ca santem numa’ bosorogi?! Ia du-te mataluta in fundu’ satului, ultima casa pe dreapta! E sarbatoare mare azi la ei!”.

La ultima casa pe dreapta se aude „Mi se rupe inima cand vad cum trece viata!”, urmat de un refren ce ridica probleme existentiale „Cu ce m-am ales an viata?”. In capatul aleii ma intampina un bunic atins de culmile fericirii, ce imi face prezentarile pentru a intelege zarva din curte si chiar melodia pusa pe repeat. „E zi mare astazi la noi: mama lua acest copil micut face 18 ani!”. O striga pe Magda si-mi spune pe un ton glumet „Daa cu ceva gologani ai venit? Uite tata, ti-a adus pix, ti-a adus carnet! E rusine la baiet, nu va cunaste, daa luati-l in brate ca v-ar sta bine!”si mi-l da pe Radu Ilie cu toata increderea . Tanara mama aduce cu ea o masuta incarcata repede cu cateva pahare si o farfurie cu felii de chec aburinde. Raducu este primul care intinde mana spre masa, cu cei patru dintisori de sus si cei doi de jos reuseste sa dea doar jumatate de felie pe jos. Pus in carut ochii lui mari si albastri dau semne de umezeala, dar doua brate intinse spre el il linistesc. „Cel mai nou nascut asta e, ceilalti doi au venit de marisori aici si nici nu cred ca or sa stea prea mult, ii ia masa anapoi!”mai spune bunicul inainte sa ciocnesca in cinstea fetei „Are mamica frumoasa, e de lauda! A luat viata cam in pripa, cam repede” si soarbe dintr-o data tot paharul, „dar ii merge bine”conchide el.

Preotul Padure, ce l-a botezat pe Radu, il numeste „fiul satului” si il mai vede pe la impartasanie. „E conceptia aia batraneasca, daca plange, nu e de foame, somn, dureri, el trebuie impartasit, asa o data la doua luni”. Deocamdata, preotul crede ca in alta parte mai bine ca acolo nu gasesc, chiar daca traiesc modest si familia lui Radu nu are nicio sursa de venit, dar „sederea la Liliac este episodica, gasesc ei o alta conjunctura, alte posibilitati” adauga parintele Padure convins ca viitorul micutului nu e acolo.

Aripi frante de copil

Pentru Magda viitorul fiul ei, ce pe 4 iulie implineste un an, e stabilit „O sa ramana aici!”. Doar cand vine vorba de consateni vorbele ei prind mai mult contur „sat mic da batranii is foarte rai, rai si invidiosi, cum vrei sa spui da in sensu’ rau. Cu cat lumea e mai putina, cu atat e mai invidioasa, cand sunt mai multi, fiecare trage pe turta lui”. Sora Magdei se opreste din alergat dupa fiica ei, Andreea, pentru a-i intari parerile. Ea a plecat de acolo si nu s-ar mai intoarce, viata de oraseanca e pe gustul ei.

Numai bunicul taximetrist, venit de la Bacau , acopera toate discutiile cu o poveste de-a lui „Am stat don’soara patru ani pe tusa. M-a prins cu 1 si 4 an sange. Patru ani de zile plangea sufletu-n mine!”. Aflata parca in competitie, sotia lui tine mortis sa-mi arate poze cu fata ei din Anglia , insarcinata in sase luni „Ia uite domnisoara, asta e fata mea, la majorat, la servici. Uite, aici i-au luat colegii un compleu de asta si-au pus-o sa stea imbracata asa. Nu e frumoasa fata mea? E super!” se lauda ea, apoi il observa pe cel mic, ce se uita nedumerit. intinzand mana spre poze. „Sa stiti dominsoara ca va sta bine! Uite bunica, tanti a venit la tine!”spune ea si pleaca sa puna pozele la loc de cinste.

Dupa ce schimba melodia, bunicul se uita dupa iezii care au scapat din tarc si da cateva ordine cerand sa fie executate repede, inainte de a ajunge la vecini. „E un sat uitat de Dumnezeu, nu autobuz, microbuz, doar bicicleta si caruta, pe harta nu exista satu’ asta. Da! He he, nici la scoala n-am anvatat geografie, cat am facut taximetrie!”.

In tot acest timp Raducu a stat cuminte cand in brate, cand in premergator, uitandu-se curios la bunicul lui. Doar sucul galben il face sa traga fata de masa si pe urma sa-si puna mainile pe cap. Pricepe el ca nu avea voie si rade fericit, lasand sa se vada cei sase dintisori si un colt dintr-al saptelea. „Nu, nu Ilie, tanti n-are” spune alarmata bunica, atunci cand copilul da semne ca ii este foame. Dar uita de asta si incepe sa silabiseasca incantat „ta-ta, ta-ta”. Dupa primul popas la nevasta, pe care o imbratiseaza ca dupa o lunga absenta, il vede pe cel mic entuziast si simte nevoia sa explice cum stau lucrurile cand la tara ploua si nu ai ce bani sa numeri. „Taticu’ are 25 de ani, n-are servici, mai merge pe la padure”sopteste bunica.

„Sa fiti sanatoasa, multumim de vizita! Stati sa va fac si eu o poza, poate mai treceti si la al doilea copil. Mergem cu domiciliu stabil aici!” recita bunicul poezia de ramas bun. Mi-amintesc de urarile de sanatate ale lui nea Mitica, dar raman cu ele nerostite „de-alde Sova, n-a auzit Liliacu’ de cand e el!”.

Andreea Jugaru