Castigi cativa lei in plus. Nu ii duci la copii, nu le cumperi dulcuri, nu ii ascuzi in buzunar. Ii lasi pe aceeasi masa verde. Urmatoarea runda iti poate aduce mai mult daca te concentrzi suficient. Te-ai cam molipsit de la altii. Cand ei spuneau ca dupa cateva runde pleaca si nu mai vin, tu i-ai crezut. Acum, inca mai asteptati premiul cel mare. E un lucru curios, o framantare, o neliniste. Nu raspunzi la telefon decat in pauza si niciodata nu ai ajuns sa te impaci cu ideea ca asta te intristeaza. Speranta ta sta in Bingo. Nu e perfecta, dar tare iti mai place incordarea! Dupa ce ai pierdut atat, e imposibil sa nu castigi ceva.

Din seria jocului de noroc

E timpul sa ma asez la o masa. Am zabovit destul in usa si baiatul de la intrare pare sa imi spuna ca nu ma vrea acolo. Pentru ei e pranzul, e miza cea mare, nu se uita insistent cand trec si le arunc priviri iscoditoare in cartonase. Pentru mine e ora la care am ales sa dau buzna si sa le fur norocul. „Serie, serie ? Cine vrea serie ?”. Un sir de numere imprimate pe hartie subtire, proasta, aproape transparenta. Imi trage banii de sub nas si-mi tranteste cartonul. „S-aveti noroc!”.

Buun! Sansele sunt multiple sa imi iasa ceva. Buzunarul studentesc nu ma tine prea bine, dar nu-i nimic. Astept si runda la care baiatul cu cioc o sa-mi ceara doar un leu pe bilet. O gura generoasa de fum, sa se duca adanc in plamani, sa linisteasca patima. Prea multe figuri obosite. Soarele se duce incet dupa gara. Atentie la numere! Incepe!

Bilele cad una peste alta. Vocea care imi suna in urechi e din ce in ce mai nazala. Nu-mi iese nimic. Ce mi-a vandut asta? Vor sa pastreze banii pentru ei? „Linie!” Cine are linie? Acum inteleg de ce se freaca toti cu mana pe frunte. Li s-a incordat si lor speranta. Batranul vicios de langa mine izbucneste. „Ce prostie e asta?” Duhneste a alcool ieftin. Sfarma ultimul muc de tigara si se supara. Pe cine?

„46, 89, 1, 16…”. Nu se mai termina o data sa vina alta runda? Vreau alt bilet! „Bingo! La masa sase a iesit bingo!” „L-a gasit norocul pe nenorocit. Nu stiu cum face ca asta e a nu stiu cata oara cand mi-i ia.” Credeam ca i-a mai trecut amaraciunea. Isi trage caciula pe varful capului. Se face cald. Banii se duc si nu mai are rabdare sa astepte. „Mai repede, daca s-ar misca astia mai repede!”. „Am validat pentru bingo. La urmatoarea runda se pun in joc o suta de lei.” Ma uit la el intrigata. E intr-adevar batran. Ce-i mai trebuie? „Lasa-mi un bilet! Tu n-auzi ziua?” Din geaca murdara mai scoate o tigara roasa. Nu-si doreste sa plece curand si nici nu ma baga in seama. E prima mea zi aici. In sala asta eleganta este o masa mai norocoasa, sau toate sunt la fel?

Bate vantu-n portofel

Unii se ridica si ies pierduti. Usa se tranteste greu in spatele lor, dar nu ar privi in urma sa o tina, sa-l mai vada pe „insemnat”, castigatorul rundei. Pe fundal, stirile de la ora cinci. Chiar daca au pierdut mult pana acum, toti isi zugravesc un opimism anemic pe chip. Au invatat sa se controleze. Ce mi-as dori sa imi vorbeasca ! Trec la nefumatori. Muzica nu se aude la fel de tare acolo. „Vad ca ati revenit. Nu vreti bilet la runda asta? Incepe in zece minute. Costa cinci lei.” Mi-a retinut figura, iar astazi baiatul cu cioc e mai dragut. Ii fac semn ca nu vreau. Ridica din umeri. In fata mea inca o doamna isi netezeste parul. Se face comoda si ii saluta discret pe cunoscuti. „Nu ne-am mai vazut de mult doamna ! Toate bune ?” „Da, da. Toate bune, multumesc !” Scoate factura de la telefon, o indreapta si pune peste ea cateva hartii de un leu. Surade trist si repede. Se indreapta de spate.

E timpul ! „Incepe jocul”. Urmareste energic bucatica de hartie. Fiecare bila iese sfidatoare. Nu este ea castigatoarea. „S-a strigat bingo! Am validat!” Nu are nici tigara si nici timp. In sacosa de langa scaunul ei stau burdusite bidoane colorate cu suc. E crispata, incordata, trista, grabita. „La revedere, domnii mei!” Si-a indesat in geanta tot ce avea pe masa.

Cei ramasi se aduna gramada la masa mare de la care a plecat. Pun bani impreuna. Miza e de o suta cinzeci de lei. „Gata, ba! Ramane asa! Jucam impreuna ca-s mai multe sanse”. Norocul le surade. E mai greu la impartit banii. O suma mica din ce le-a revenit sunt pusi din nou la bataie. „De mult nu am mai castigat aici. Parca-s blestemat. De fiecare data imi mai trebuia inca putin”. „Asa-i bai, Vlad ! Asa-i si pentru mine ghinionul”.

E o boala care-mi place tare!

Ultima bila se clatina si cade peste celelalte. „Iar a trecut pe langa mine. Cata simfonie, domnisoara! Cate o nota, cate o nota. Cine are noroc sa fie copozitorul, ia banii. Asa-i si-n viata. Ori te loveste in plin, ori te lasa cu buza umflata.” Nea’ Niculae e jucator inrait. Si-a pierdut nouasprezece ani la o masa verde, a tocit multe carioci si despre cat a scos din buzunar nu mai vorbeste. „Vin aici de cand s-a infiintat. Din ’93. Acum m-am mai linistit. In ultima vreme fug de acasa. Nevasta-mea nu ma lasa. Nu ii spun unde vin, dar ma prinde repede. Uit un carton sau o carioca in pantaloni si apoi ma santajeaza.” Isi taraste piciorul sub masa lui. A trebuit sa inteleg ca sala-vagon nu permite decat prietenii mute. Vorba multa il saraceste pe sarmanul jucator neatent.

„Eram bolnav si asta nu e o boala usoara. E ca un drog. Daca iei o data iti vine sa tot iei. Da’ dumneata de ce nu cumperi mai multe? Numai cu unu crezi ca ai vreo sansa?” Isi rezuma experienta de viata grabit. E primul jucator resemnat. „Cate nu am facut. La inceput aveam apartament in Iasi. Acum am casa. E mai bine. Avem preocupari de pensionari. Cand am vandut apartamentul am pastrat niste bani si pentru bingo. Era viata mea. Mania mea. Am adus-o si pe nevasta-mea de cateva ori. Nu prea era incantata, ce-i drept, dar mie pana la moarte nu cred ca imi trece.” Incerc sa-i inteleg patima stinsa si sa o regasesc pe cea din amintirile lui.

Bate cu pumnul in masa, se agita si-si da cu palma peste frunte. A inceput sa semene cu ceilalti. „Mai aveam putin, fir-ar sa fie!” Chiar daca sala e aproape plina marturiseste cu nostalgie ca nu mai e cum a fost. „Veneau mai multi. Mult mai multi. Acum nu mai are lumea bani nici de bingo.” Cel mai mare premiu pe care l-a castigat a fost o Dacie. „O Dacie alba pe care am pastrat-o pana acum cativa ani. Dupa ce am vandut-o mi-am luat un Logan.” Se plange de nenoroc. Banii mai vin la el, dar in ultima vreme mai rar. Vorba lui, „la omul sarac nici boii nu mai trag!”

Aceasta groaznica placere, nu mai pleaca!

Bingo Select si-a cocotat firma deasupra geamurilor mari. Nostalgicii, cei de-ai casei, ii spun Topaz. „Topaz este singurul care a mai ramas in Iasi. Inainte, zona garii era plina de astfel de dughene.” In fiecare seara la ora optsprezece se joaca bilete gratis si in fiecare luna premiul cel mare creste. In sala soarele patrunde prietenos si cei mai glumeti spun ca daca nu-si gasesc norocul aici il cauta la gara, peste drum. La cersit. „Cersesc un ban si-l pun pe masa.” Cateodata, cand se arata mai slabi, ii urmareste rusinea. N-ar spune adevaratul motiv pentru care calca pragul cladirii de pe colt. Unii uita sa manance, altii cer bautura de la bar sau sorb cate un strop dintr-o cafea rece. Doar timpul le mai sta in cale. Sunt mereu asteptati si prefera sa se ascunda.

Am coborat scarile si am asteptat sa iasa cineva, sa-mi impartaseasca „secretul” reusitei. Inauntru atmosfera devine incarcata. De sus se aude o voce feminina gajaita. „Sunt la cumparaturi. Mai stau putin si vin. Ai rabdare!”. Intra din nou. Peste zece minute recunosc vocea in persoana unei doamne trecute de varsta a doua. „Aici stati domnisoara? Luati aer? Eu am pierdut deja un milion si dumneavoastra va trebuie aer? Intrati! Merg pana acasa si revin. ”

E timpul sa scoti banii de carton

„Extragerea pentru premiul cel mare al saptamanii. Sunt pusi in joc opt sute de lei „. Am dat zece lei pe bilet. Stau langa batrana roscata de ieri. „Incordeaza-te !” Are doi dinti aurii. Ridica buza si-si aduna fusta gramada intre picioare. „Cre’ca erau mai potriviti pantalonii. Ma apuca asa niste emotii cateodata!” Prea multa liniste in sala. Televizorul a mutit, iar muzica e oprita de zece minute. Parca recunosc mai in fata un tip de la facultate. Se scarpina dupa ceafa si isi musca buza de jos. Imi pun mana paravan sa nu ma recunoasca.

„Doriti ceva, domnisoara?” E barmanul. Se plimba printre mese. „O apa!” Imi las din nou capul in jos. Cate ganduri! Sper sa iasa macar o linie de data asta.

„Esti studenta?” Batrana roscata nu are astampar. „Am stat de vorba cu multe studente aici. Si eu am inceput de tanara, dar nici ca tine. Deunazi am vazut, acolo, la masa de langa perete, un pusti. Nu cred ca avea cincisprezece ani. Sa-mi vorbesti mai tarziu, cand o sa prinzi gustul mai bine. ” Ii arat cu degetul o femeie. „Asta sta pe strazi. Nu vezi cum e imbracata? Nu cred ca a mai facut baie de ceva timp, da’ vine la bingo”. Le stie pe toate. Nimic nu misca fara voia ei. „Nu-ti spun eu cum ma cheama. Lasa, mai tarziu! Ce te intereseaza?”

„Incepem pentru linie!” Numere, numere…”Unde e..unde e, ma?” Mi-am priponit coatele mai bine pe masa. „32, 9, 56…” Nimic.

„Poti sa-ti incerci norocul si la astia la televizor. Nu-i acelasi suspansul, dar dau multi bani”

Cutia transparenta a domnului cu vesta albastra e aproape plina. „Cat costa unul?”. „Zece lei. Sa aveti noroc, domnisoara! Romanii au mare incredere in noi. Vin si copii si batrani. Nu-i problema. Daca e sa ii scoata cineva din criza, de ce sa stea cu mainile in san? Incredere, incredere. Cine stie cum castigati chiar dumneavoastra miliardul!”.

Ana-Maria Durila