Povesti si „amintiri din Epoca de Aur”

In aceasta saptamana, „Dragostea in timpul liber” ii asteapta pe ieseni la cinematografele „Victoria” si „Cinema City”. Partea a doua a „Amintirilor din Epoca de Aur”, regizata de ieseanul Cristian Mungiu, a avut lansarea pe 24 octombrie. Dupa succesul inregistrat cu ” Tovarasi, frumoasa e viata!”, regizorul Cristian Mungiu a declarat ca este hotarat sa-si continuie proiectul. De altfel, Cristian Mungiu a lansat un concurs, pe site-ul filmului www.amintiridinepocadeaur.ro., unde indemna publicul sa povesteasca intimplari traite sau legende urbane inainte de ’89. Pentru ca promotia CuzaNet a vazut lumina zilei dupa Revolutia din decembrie, reporterii au aflat cateva istorii amuzante din Epoca de Aur direct de la parinti.

Dragostea fata de tovarasu’ la Domnesti

In ultimii ani ai „Epocii de Aur”, pe timpul „academicianului doctor, savant de renume mondial, Ceausescu”, era o regula pe care daca ai fi incalcat-o, puteai cu usurinta sa iti pierzi locul de munca: fiecare membru UTC era obligat sa mearga, la cate o instruire, indiferent de functie, varsta sau conditia fizica in care se afla. Din aceasta categorie nu faceau exceptie nici cadrele didactice care erau chemate uneori saptamanal pentru a fi instruite. La o asemenea acivitate a participat si Maria Ionel, tanara educatoare la Scoala Domnesti-Targ din comuna Pufesti, judetul Vrancea, care ne-a povestit o experienta pe care nu o va uita niciodata. Potrivit „cofesiunilor” ei, la sedinte cadrele erau „instruite cum trebuie sa ii educe pe copii in spiritul dragostei si al respectului fata de tovarasul Nicolae Ceausescu, fata de profesorul doctor docent Elena Ceausecu – „mama tuturor copiilor”, „zana din Carpati”, cum sa le insufle dragotea si respectul fata de Partidul Comunist Roman, fata de ilustrii inaintasi , fata de munca si trecutul istoric al poporului roman. Dar cea mai importanta era atitudinea pozitiva si dezvoltarea sentimentelor moral-politice si patriotice fata de conducatorii iubiti. Intr-una din zile, pe cand se afla la gradinita, Maria a fost vizitata de reprezentanti ai Partidului, de la Comitetul Judetean, secretarul de partid din comuna si secretarul organizatiei Soimii Patriei si Pionierii. Scopul vizitei a fost verificarea aplicarii instructajului facut de educatoare la prichindeii din grupa.

„Copiii nu stiau sa-si ridice pantalonii singuri dar trebuiau sa stie functiile de „academician doctor, savant de renume mondial, mama eroina…”, ne-a marturisit Maria Ionel. Prima intrebare care a fost adresata copiilor a fost urmatoarea: „Pe cine iubiti voi, copii?” Pentru a raspunde a fost desemnat un copil, Georgica, cel mai istet din grupa dar care, din nefericire, lipsise toata saptamana de la gradinita. Acesta nu stia nici instructajul, nici poezia pe care ar fi trebuit sa le-o spuna celor de la partid. Foarte senin, George a inceput sa-i enumere pe cei din familia sa: „O iubesc pe mamica, pe taticu’ pe sor’mea Jina, pe Jijel…”.Foarte mirati si indignati, cei veniti in vizita l-au intrebat: „Cum mai George, dar nu-l iubesti tu pe tovarasul Nicolae Ceausescu, pe tovarasa Elena Ceausescu?” la care foarte mirat George raspunde: „Nu! Dar di si? Trebuia sa-i iubesc?” In urma acestei intamplari educatoarea a fost mustrata si era pe cale sa-si piarda postul.

Madalin Ionel

„Cititorul Romaniei Socialiste”

Sedintele de partid la Scoala Domnesti erau „litera de lege”. Dar nu lipseau nici momentele care stirneau rasul in rindul dascalilor. Asa se face ca, inainte de inceperea unei sedinte, secretarul organizatiei de partid a venit sa citeasca materialul care ar fi trebuit sa fie dezbatut in sedinta. Titlul materialului era urmatorul: „Tovarasul Nicolae Ceausescu, ctitorul Romaniei Socialiste”. In urma lecturarii, tovarasul de la partid, care nu stia prea multa carte dar avea o functie importanta, demna de luat in seama, a inceput sa le certe pe cadrele didactice aflate in cancelarie pentru ca acestea, dupa el, nu ar fi stiut sa scrie corect: „Auziti tovarasi si tovarase, cum e posibil sa scrieti? Este gresit!„si cu un creion rosu a inceput sa adauge un „i” la fiecare cuvant „ctitor”. La final titlul a sunat „Tovarasul Nicolae Ceausescu, cititorul Romaniei Socialiste”.

Madalin Ionel

„Cantarea nadragilor”

O alta provocare pentru cadrele didactice de la Domnesti au fost brigazile artistice pentru „Cantarea Romaniei „. „Desi nu toti eram talentati, secretarul cu problemele de propaganda ne obliga sa participam la aceste activitati. Nu conta ca aveam piciorul in ghips, prezenta era obigatorie. Era o competitie intre comune si facea parte din activitatea culturala. Fiecare comuna trebuia sa aiba cel putin o formatie. Intr-un an, grupul nostru a avut un moment artistic in care noi am criticat ca nu sunt promovate femeile in functie de conducere iar cele mai sugestive versuri erau: Daca aveam nadragi, / In schema nu era nici o problema „…. doar ca o colega, de emotie, a gresit versurile si astfel a schimbat si sensul cantecului:” Daca aveam nadragi in schema / Nu era nici o problema”. Grupul a fost mustrat si a pierdut competitia deoarece juriul a auzit auzit foarte clar ce a cantat colega noastra, fiind chiar langa microfon” povesteste Maria Ionel.

Madalin Ionel

„Balciul de ploaie”, borsul si primarita

Acum cateva veri, cand caldura toropea tot ce prindea in cale, observam cum mai toti oamenii, agricultori de meserie, se plangeau din cauza lipsei ploii. Si cum se obisnuieste pe la sate, mai ales cele catolice, credinciosii, impreuna cu preotul, se roaga pentru ca Dumnezeu sa trimita ploaia necesara pentru recolta. Asa s-a intamplat si acum. Eu stateam afara si ma jucam cu copiii, cand am vazut un card de oameni care mergeau in procesiune si se rugau pentru ploaie. Destinatia finala – o troita, unde femeile au pregatit un cazan mare cu bors de fasole care trebuia sa ajunga in burtile tincilor drept ofranda adusa ploii.Mama m-a trimis si pe mine acolo, doar ca inainte de asta mi-a povestit ceva amuzant.

„Traditia asta cu balciul de ploaie tine de foarte mult timp. Si eu cand eram mica mergeam la astfel de balciuri. Cu vreo trei ani inainte sa te nasti tu, a fost un eveniment tare ciudat si neplacut legat de un balci. Pe atunci catolicii nu aveua voie sa mearga la biserica, preotii ne invatau pe ascuns catehismul, iar liturghiile se faceau sub biserica. Era atunci paroh un preot foarte bun, Patrascu Dumitru, care nu se temea de comunisti. Si, vazand ca este o seceta mare, a hotarat sa cheme lumea la un balci de ploaie, chiar daca era interzis. Cand aproape sa se termine rugaciunilie si sa se dea drumul la ospat, a ajuns la troita primarita, Cecilia Hodea. Cum era slujnica vrednica a comunismului, s-a revoltat tare asupra localnicilor si a preotului si a rasturnat cazanul imens cu bors cu fasole. Trebuiau sa manance peste 100 de persoane, din care vreo 40 de copii”, povestea mama.

Un an mai tarziu de la nasterea mea, in decembrie ’89, comunismul a clacat si primarita Hodea a devenit una din cele mai bune credincioase din Halaucesti, aliata a parohului, corista si foarte buna prietena a satenilor. Dubios este ca a ramas tot ea primarita, pana in 2008. Pana in 2005 si-a continuat relatiile bune cu Biserica, continuand sa participe la cor. In 2005 si-a terminat „cariera” in momentul incare s-a autointitulat „dirijorul corului” si a participat cu cateva „prietene” la emisiunea „D’ale lui Mitica” cantand „Gadilo, gadilo n-o lasa”. A creat o imagine foarte frumoasa pentru tot ceea ce inseamna catolicism in Halaucesti. Acum pot da crezare proverbului: „Lupul isi schimba pielea, dar naravul ba”.

Paul Balhuc

Verde ca bradul

Cand se anunta vizita Tovarasului la Combinatul Siderurgic, toata suflarea galatiului se punea in miscare. Oficialii locali faceau tot posibilul ca totul sa para perfect. Nici copacii pe linga care trecea coloana oficiala nu scapau de retusuri. Tata povesteste cum erau pusi de catre seful de partid ori de alti oficiosi sa dea cu vopsea verde brazii care,de fapt, erau uscati, maronii, pentru a parea naturali si foarte frumosi. La fel si cu lanurile care acopereau ogoarele judetului si care se aflau in drumul Tovarasului. Taranii, cu mic, cu mare erau adusi pe ogor pentru a „cosmetiza” un pic recolta astfel incat sa para mai mare si mai frumoasa ca cea de anul trecut. Oamenii erau pusi, de exemplu, sa smulga porumbul care era mai mic, mai urat, si in locul aceluia plantau altul mare, cat mai drept si des, cu putin timp inainte sa soseasca Ceausescu, pentru a fi inca verde cand acesta avea sa ajunga.

Mirela Munteanu

Tributul zilei de 23 August

„Ziua de 23 August era o mare sarbatoare a tarii, iar punctualitatea, la parada, era prdin de partid. Prin urmare, mama nu trebuia sa intarzie pentru ca era solista in corul Filarmonicii. Culmea e ca flori pentru parada nu avea nici ea, dar nici prietena ei ce o insotea. Colega mamei, intr-un act de vitejie orbeasca, a sarit peste gardul unui vecin ce avea o gradina. Scopul ei a fost sa „imprumute” cateva flori. Insa, ghinionul ei nu a fost acela ca a prins-o vecinul in flagrant, ci faptul ca si-a agatat rochia impletita intr-un spin. Prin urmare, cu o rochia distrusa si cu florile furate in mana au ajuns la timp la parada.”

Raluca Lungu

Povestea bananelor flambate

„Pe vremea aceea se gaseau foarte rar fructele exotice, bananele , portocalele. Doamna despre care povestesc facea bisnita pe acea vreme. Facuse rost de un manunchi mare de banane pentru copiii ei numai ca bucuria lor nu era completa din cauza ca bananele erau cam …verzi. Unul dintre cei mici, mai pofticios de fel, nu mai avea rabdare sa astepte ca respectivele fructe sa mai stea acolo, sus, pe marginea dulapului sa se coaca. Si ce credeti ca i s-a nazarit unui pustan de 10 ani sa faca pentru a grabi procesul de coacere?A luat doua banane si le-a infipt intr-o furculita si le-a intins cat mai aproape de un bec.Vazand ca nu are nici un efect, a luat fructele si le-a zamislit deasupra unui ochi de aragaz, indesindu-le in flacara, pana cand bananele au devenit de un negru fumuriu. Oricare ar fi fost culoarea si produsul final, nu se putea ca piciul sa nu guste din „fructul oprit”. Rezultatul nu a fost decat intepenirea dintilor lui in „fragezimea” acelei banane. Si, uite asa, pustiul s-a ales, ca bonus, si cu limba fripta cum, de altfel, mai la propriu, mai la figurat, a patit-o tot romanul: s-a fript bine in Epoca de Aur.

Georgiana Ilascu