De mult nu au mai fost atat de pline holurile Palatului Roznovanu. Astazi, in ultima de recensamant, iesenii au venit in numar mare la Primarie sa semneze condica la numaratoare. Unii se grabesc sa termine cat mai repede, ca sa ajunga la serviciu, altii stau la coada pret de o ora si cand le vine randul se muta la un alt recenzor. Parca doamna de alaturi e mai draguta.

In biroul de la parter nu ai loc sa arunci un ac. Intr-o singura incapere cinci recenzori completeaza formulare in timp record. Unii bat din picior nerabdatori, altii isi varsa furia pe funtionarii Primariei. Un domn tipa la o functionara: „Este o dezorganizare totala. Eu nu am timp de pierdut prin birouri”. Doamna de dupa birou se preface ca nu il aude si isi vede in continuare de ale sale.

Recenzori pentru o zi

Pentru a face fata numarului mare de ieseni, reprezentantii Primariei i-au convocat pe toti angajatii institutiei. Pret de o zi toata lumea a primit ordin sa se ocupe de formularele de recenzare. „Pana la miezul noptii ne-au zis sa stam aici”, imi spune Mariana. „Oamenii spun ca la ei nu a venit nimeni cu recensamantul, dar la mine in scara, de exemplu, s-a pus afis cu numarul de telefon al reprezentantului sectorului respectiv.”

Toate birourile, inclusiv holul Palatului Roznovanu, s-au transformat pentru o zi in „institutie de recenzare”. Telefoanele suna incontinuu. La celalalt capat al firului iesenii cer numarul de telefon al recenzorului responsabil de zona in care ei locuiesc, in speranta ca vor gasi o modalitate de a evita un drum pana la Primarie. Paula nu mai vrea sa raspunda de la o vreme. „Eu nu sunt centralista”.

„Eu nu am nici bani de medicamente, amenda imi mai lipseste”

Tanti Iustina asteapta de ceva vreme in fata unui birou. Vrea sa isi declare CNP-ul, dar recenzorul dinauntru vorbeste la doua telefoane deodata. „Cat sa mai astept? Duduia asta nu mai termina de vorbit la celular”, imi spune ea dezamagita. Saptamana trecuta a venit la dansa acasa o domnisoara cu recensamantul. A auzit la televizor ca nu e obligatoriu sa declare datele personale si de frica unei propagande politice nu le-a dat. Astazi a venit sa isi declare totusi CNP-ul: „De frica. Au zis astia ca ma amendeaza. Eu abia am bani de medicamente, asta imi mai lipseste”.

Are 75 de ani si in tinerete a fost, la randul ei, recenzor. A lucrat doi ani la Primarie si apoi inca vreo 38 de ani in invatamant. Despre recensamantul din perioada comunista, tanti Iustina spune ca era mult mai bine organizat decat cel de acum. Pesemne ca nu erau atatea contradictii. „Omul stia ce are de facut. Nu ca acum. Ba sa declar, ba sa nu declar”. Si apoi, pe atunci, era doar o singura conducere. Nu i-a fost usor, oamenii se temeau si in vremea vechiului regim. „Parca erau mai transparente lucrurile. Acum, cand a venit domnisoara cu recensamantul, isi tot nota acolo pe foaie si marca niste casute goale. Dar pe mine nu ma intreba nimic. I-am zis, vreau si eu sa stiu ce tot scrie acolo fara acordul meu”, rade batrana. Locuieste singura din ’94 si s-a amuzat copios cand recenzorul a intrebat-o cine e capul familiei. Inainte de a pleca ma mai intreaba odata daca nu sunt cumva de la vreo televiziune. „ Nu imi sunt deloc simpatici astia, de cand au zis odata ca, din fericire, numarul pesionarilor din Romania scade prin selectie naturala. Dupa 40 de ani de munca nu am nicio satisfactie”, spune batrana si parca brusc, cand discutia se muta in zona aceasta, se intristeaza. Nu mai vrea sa stea, se grabeste sa ajunga acasa sa o intrebe pe vecina ei daca ea a declarat CNP-ul. „Unii le dau buletinul pur si simplu, nepasatori. Ii lasa sa scrie in foi ce vor dansii. Nu e bine”.

Ce-o fi ala Internet?

Aurel a venit la Primarie pentru ca l-a trimis nevasta: „Cand iti spune femeia sa te duci, lasi balta totul si te supui”. Nu a venit niciun recenzor la el acasa, dar nu il deranjeaza ca a trebuit sa vina personal sa completeze chestionarul. Are ceva probleme de auz si nu prea intelege tot ce i se cere.

Cand este intrebat daca foloseste internetul pare dezorientat. „Nu stiu ce este ala”. Recenzorul ii explica ca se refera la utilizarea calculatorului, dar batranul nu pare sa fie in tema cu noile tehnologii. Este insa foarte mandru de etnia sa. „Scrieti acolo ca sunt armean. Stiti de cate sute de ani sunt locuiesc armeni prin partile astea?”. Mariana, recenzorul sau, nu pare foarte captivata de povestile lui Aurel. Trece repede de la o intrebare la alta si este iritata de faptul ca trebuie mereu sa ridice tonul. Cand vine vorba despre sotia sa, batranul de 80 si ceva de ani, se lumineaza la fata. „Am cunoscut-o cand era in anul cinci la Medicina. E fata de preot si a fost medic specialist de copii nou-nascuti. Ea e romanca, nu e armeana de-a mea. Am si o fata de 54 de ani”, povesteste el in timp ce recenzorul bifeaza casutele chestionarului.

Cand vine vremea sa plece, Aurel pare aproape trist. Nu s-a suparat pentru niciuna dintre intrebarile ce i-au fost adresate. Din contra. Aproape ca a confundat chestionarul de recensamant cu o autobiografie. L-am intrebat, la iesire, daca a declarat CNP-ul. Raspunsul lui a fost pe cat de natural, pe atat de socant: „Ce e acela? Eu i-am dat buletinul, sa scrie ce vrea”.

Unii au venit la recensamant ca la psiholog sau frizer. Mariana a auzit in cateva zile povesti pe care nu le-ar fi auzit, de altfel, intr-o viata intreaga. Mai sunt cateva ore pana la terminarea procedurilor. Recenzorii au obosit deja si, pana la miezul noptii, peretii Palatului Roznovanu mai au de contorizat multe CNP-uri. „Sa intre urmatorul”.

Roxana Gorcioaia