Micul mare bazar de la Chișinău

Soarele abia își strecoară razele palide printre nori. E încă geana dimineții, însă forfota din Piața Centrală de la Chișinău se face simțită de la un kilometru depărtare. Oameni grăbiți, dar cu un zîmbet ușor în colțul gurii, coboară pe strada Armenească pentru a ajunge la piață. Duc după ei cărucioare și pungi goale, pregătite pentru a fi umplute cu fel de fel de lucruri, de la legume și pește, pînă la produse cosmetice și jucării.

Nici nu apuci să ajungi la intrarea centrală a pieței, că femei, în mare parte trecute de 50 de ani, te invită să cumperi din marfa lor. Unele și-au așternut pe cîteva cutii prăfuite șosete, căciuli și berete, altele și-au aranjat cu grijă, pe lădițe, produse aduse din grădină. „Bio, cum se spune acum!”, mă anunță tanti Tatiana. Are în jur de 60 de ani. E îmbrăcată modest, cu un palton cărămiziu, din lînă și poartă părul strîns într-o batistă colorată. A cules de cu seară ceremșa (n.r. leurdă) și a legat-o în cîteva mănunchiuri. Alături, într-un coș, a pregătit și pungi cu măceș și tei. „Tu știi ce ceai gustos pregătești din ele? Și cel mai important – sănătos”, îmi spune tanti Tanea. La piață vinde de patru ani. „Nu îmi ajunge mie pensia mică pe care o primesc, așa că mă trezesc cu noaptea în cap, iau coșul și lădițele și mă aranjez aici, la poarta pieții”. Vorbește repede, dar clar și e ușor reticentă. „Ieri am copt învîrtită. Cea mai bună din piață”, exclamă cu siguranță în glas. „Eu vînd ceea ce pot culege din grădină sau ce pot pregăti singură. Mai cîștig niște bani, cînd și cum”. De ghereta ei improvizată se apropie o doamnă:

„- Cu ce e învîrtita?

– Alune și dulceață din trandafiri. De casă.

– Cît costă?

– 80”.

Doamna pleacă fără a cumpăra. „Oamenii cred că e prea scump și trec pe alături. Ei nu-și dau seama că învîrtita asta nu se face cu una, cu două”, se plînge tanti Tanea.

Mai faci 20 de pași și ajungi la poarta Pieței Centrale. La intrare te întîmpină paznicul, un bărbat înalt, îmbrăcat în uniformă și o vestă reflectorizantă, galbenă, pe spatele căreia scrie cu litere mari ,,Securitate – Piața Centrală”. Cu un termometru în mîna dreaptă, îi atenționează pe toți să poarte mască și să își dezinfecteze mîinile. Unii se conformează, alții își scot masca imediat după ce trec pragul pieții.

Alături, te așteaptă o gheretă la care se vînd copturi calde și apă rece. Copturile sînt, de fapt, plăcinte la tigaie. Pentru toate gusturile. Cu brînză, cartofi, varză și cel mai important, preferatele moldovenilor – beleașuri (plăcintă cu carne -n.r.). Mirosul care vine de la această gheretă e atît de pătrunzător, încît nu te lasă indiferent atunci cînd treci pe lîngă ea.

Intri în piață.

Ai impresia că te-ai teleportat în celebrele filme turcești, din care prinzi imagini cu Marele Bazar din Istanbul. Vezi culori. Simți mirosuri. Guști. Probezi. Totul e atît de diferit. E viu. Da, nu e chiar atît de mult ca în Marele Bazar, ci așa, ca „acasă”.

Fiind situată chiar în inima orașului Chișinău, Piața Centrală, cunoscută pînă în anul 1991 ca Центральный рынок (Țentral’nîi rînok – echivalentul rusesc al denumirii de astăzi), se întinde pe o suprafață de aproximativ 3,5 hectare. Peste 760 de gherete și 3650 de tarabe sînt dislocate în cîteva sectoare: de produse agricole (fructe, legume, rădăcinoase), angro, meșteșugăresc, de mărfuri industriale și de produse alimentare (pește, băcănie, lactate, cofetărie).

„M-am măritat cu un pescar și m-am făcut vînzătoare de pește”

La hala cu pește tocmai a ajuns mașina care aduce marfă proaspătă. În pavilion nu sînt prea mulți cumpărători, însă pești sînt destui. Sutele de înotătoare încearcă din răsputeri să supraviețuiască în acvariile claustrofobe. Vînzători sînt vreo șapte, dar doi dintre ei îți atrag atenția imediat ce ai trecut de pragul pavilionului cu pește. Un bărbat și o femeie, soț și soție, îndeamnă un cumpărător să își aleagă ceva din acvariile lor. „Luați, doamnă, crap. E proaspăt. Chiar acum l-am primit”, o îndeamnă bărbatul. Cumpărătorul studiază atent peștii și, într-un final, decide: ,,Dă-mi doi”. Soția lui, scoate doi crapi din acvariu, îi cîntărește și îi întinde punga cu pești clientului. Ia banii și îi pune în buzunar, fericită.

Doamna Maria, e înaltă și îmbrăcată cu o geacă pînă la genunchi. Deasupra gecii, poartă un șorț turcoaz, iar peste, mai are unul impermeabil. Și-a învelit mîna dreaptă cu folie din polietilenă albastră și și-a pus mănuși roșii, pentru a nu se uda atunci cînd scoate vreun pește din acvariu. Părul și l-a acoperit cu o batistă. Totuși, cîteva șuvițe îi atîrnă pe frunte. E calmă, iar glasul ei liniștitor te îmbie să o asculți. „Eu vînd pește la piață de aproape zece ani. Inițial, vindea doar soțul meu, însă drumul vieții m-a adus și pe mine aici”, spune doamna Maria. Se apropie soțul ei, un bărbat robust, cu mustață, îmbrăcat cu haine negre. Poartă și el un șorț alb, impermeabil. Domnul Andrei se ocupă cu peștele de cînd ține minte. „Eram copchil și tata mă lua la pescuit. De pe atunci ni-o plăcut peștele și iaca, amu, tot pește vînd”. Ochii îi licăresc în timp ce vorbește. „La noi în casă, a mînca pește măcar o dată pe săptămînă îi leji (lege – n.r.)”, spune domnul Andrei, ridicînd arătătorul în aer.

Soții sînt împreună de două decenii și au un băiat de 18 ani. „M-am măritat cu un pescar și m-am făcut vînzătoare de pește. Altfel, nu-i chip”. Se uită unul la altul. În privirea lor se simte dragostea.

Te îndepărtezi de hala cu pește și curînd ajungi în pavilionul cu fructe, legume și rădăcinoase. Gălăgia din piață este, însă, brusc, întreruptă de un glas ascuțit și răsunător: „Otraaavăăă! Otravă pentru șoareci, șobolani, taracani (gîndaci – n.r.)”. O femeie de vreo 60 de ani umblă de-a lungul pieții, ținînd pungi și sticle cu diferite soluții colorate. Nu e singura. În piață poți vedea ici-colo bunicuțe care vînd tot felul de lucruri, multe dintre ele neînsemnate, în încercarea de a cîștiga cîțiva bănuți.

Cu căruciorul și traista după fructe și legume

La pavilionul agricol e îmbulzeală mare. Zeci de oameni au dat buzna la tarabele cu fructe, legume, verdețuri și semințe, în încercarea de a cumpăra cele mai bune produse. „Îmi vin neamurile din Italia, poimîine, și vreau să pregătesc diferite bucate, să le aduc aminte de mîncarea de acasă. Grădină nu am, așa că cumpăr de la piață tot de ce am nevoie. E bun și sănătos”. Femeia își îndreaptă cu o mișcare bruscă ochelarii căzuți pe nas. A cumpăra de la piață a devenit deja o tradiție pentru ea. Cu căruciorul pentru cumpărături și cîteva traiste, pe doamna Ana o poți vedea în fiecare dimineață de marți la pavilionul agricol, cumpărînd provizii pentru săptămîna care urmează. „Mie îmi place să cumpăr de la piață. Prețurile nu-s așa mari și ai de unde alege. Mă mai tîrguiesc cînd trebuie. La supermarket nu-i așa ceva”, spune femeia, alegîndu-și niște cepe roșii.

Căruciorul și traista sînt pline – semn că doamna Ana e pe cale să își încheie misiunea pentru astăzi.

Mirosul de proaspăt îți gîdilă nările de cum intri în pavilion. Mesele aranjate orizontal, de o parte și de alta a culoarului central, sînt doldora de produse culese din grădinile și serele moldovenilor. Culori vii și de tot felul te hipnotizează, ai vrea să le privești continuu. Vînzători de toate toate vîrstele, femei și bărbați, deopotrivă, muncesc ca albinuțele din zorii zilei. Unii își aranjează produsele pe tarabe „să arate atractiv”, alții îndeamnă oamenii să guste din „marfa” lor. „Gustă fata. Îs perjî (sînt prune -n.r.) de la Călărași. N-ai mai mîncat de aistea”. Fata ia o prună, o gustă și zice: „Pune un kilogram”. Bărbatul bucuros îi întinde punga cu prune, triumfînd: „Ți-am spus eu!” 

Alături, domnul Anatol vinde mere. Verzi, galbene, roșii, bordo. Golden, Richard, Semerenko. De toate. Dulci, mustoase. „Merg deja pe al nouăsprezecelea an de cînd aduc mere din livadă. M-am gîndit mai întîi să le exportez, dar după, am stat eu, am analizat și am spus: « Oare ai noștri nu mănîncă mere?»”. Nu se deosebește mult de ceilalți vînzători, însă felul în care își exprimă gîndurile îl face diferit. Domnul Anatol e un bărbat trecut de 60 de ani, cu ochii blînzi, îmbătrîniți de vreme. Cînd te privește, ai impresia că ți-a invadat toate celulele corpului. Îi place să vîndă la piață, pentru că, după cum spune el ,,mai interacționez cu lumea”. Soția e plecată peste hotare, copiii au și ei copii, așa că vînzarea la piață îi mai aduce un strop de „diferit” în viața monotonă.  „Vin tot felul de oameni. Fericiți, cu buza pe dos (supărați – n.r.), grăbiți. Eu cu toți intru în vorbă și le propun merele mele. Tare-s gustoase. Naturale”. Domnul Anatol are zile cu multe vînzări, dar are și zile în care vinde mai nimic. „Sînt mulți cu mere. Concurență este destulă. Da` eu nu mă las”, mărturisește cu zîmbetul pe buze.

Diferite tipuri de varză, roșii, castraveți, cartofi, morcovi, verdeață, mere, prune, semințe, fasole, chiar și banane și portocale. Aici găsești produse pentru toate gusturile și mirosurile. Și cel mai important, niciodată nu ieși cu mîna goală.

Părăsești pavilionul agricol, faci cîțiva pași și auzi cum muzica răsună în toată piața. „Foaie verde cinci chiperi”, creează instant o atmosferă veselă, moldovenească. Melodia vine de la un butic la care se vînd o mulțime de CD-uri cu muzică de tot felul. Chiar dacă CD-urile au trecut de perioada lor de glorie și nu mai sînt atît de populare printre iubitorii de muzică, la Piața Centrală din Chișinău mai există, încă, buticuri de la care le poți achiziționa. Sînt aranjate cu grijă, cu coperta la vedere, iar doritorii aleg ce le este pe plac.

„…nu mă duc nicăieri de la piață”

La Piața Centrală găsești și produse cosmetice. Fond de ten, rujuri, palete pentru machiaj, rimeluri, oje și alte produse pentru manichiură. De toate felurile și la prețuri mult mai mici decît în magazinele specializate. De obicei, aici e plin de femei.

La una dintre gherete, vinde un băiat care pare că nici nu a trecut de vîrsta de 20 de ani. „Am absolvit colegiul și nu știam la ce facultate să mă duc”, spune Mihai. Vara lucra cu mama la piață, în pavilionul cu produse cosmetice și a prins cîte ceva din practicile machiajului. După ce s-a văzut cu diploma de absolvire în mînă, a decis să vîndă o perioadă aici. „Nu știu cît mai stau, dar deocamdată nu mă duc nicăieri de la piață. Cred că am dat de gustul banilor”. Se laudă că îi este foarte ușor să le propună domnișoarelor și doamnelor produse care să li se potrivească: „Uneori știu mai multe decît ele”. Mihai e unicul băiat din piață care vinde produse cosmetice și se mîndrește cu asta. „Vin fetele și întreabă mirate: «Cum, tu vinzi la ghereta asta?», iar eu parcă devin mai fudul (mîndru – n.r.)”, continuă Mihai.

În timp ce vorbim, se apropie o fată. Brunetă, cu ochelari de soare.

„- Am nevoie de un creion pentru buze, îi spune ea.

– Iată, avem așa, îi arată Mihai spre o cutie cu zeci de creioane. Aistea-s mai bunișoare, dacă vreți. Ce culoare?

– Bordo.

– Alegeți de aici. Da` atent să nu le rupeți vîrfu`”.

Fata își alege cîteva creioane pentru buze și le studiază minuțios nuanțele.

Moda de la Piață

În cazul în care nu ai chef să mergi la shopping, Piața Centrală poate fi o opțiune. Aici poți găsi îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerie, șosete sau centuri (curele – n.r.). Produsele sînt frumos aranjate la vitrină, pentru a fi perfect vizibile cumpărătorilor. Vînzătorii îți sar imediat în ajutor, dacă ai nevoie de ceva. „La noi, la Piață e cum se spune în rusă  – Любой каприз за ваши деньги (Orice moft pentru banii dumneavoastră – n.r.)”, zice Alina. E înaltă, blondă, are 25 de ani și spune că trebuie să îndeplinești orice dorință a clientului, dacă nu vrei să-l pierzi. „Dacă cineva vrea să cumpere de la mine și eu nu am mărimea potrivită a hainei, repede am alergat printre rînduri, am găsit și i-am adus. Pentru ce să-și piardă timpul pentru a căuta haina care-i place?”. Alina spune că oamenii care cumpără haine de la piață sînt destul de pretențioși. „Să nu creadă lumea că la Piața Centrală se vînd toate vechiturile. Aici tot există modă și să vezi cu ce mofturi vin unele fete. Văd pe internet o haină și nu se lasă pînă nu o găsesc”.

Alina nu are studii superioare, însă asta nu o încurcă să vîndă la Piața Centrală. Spune că în munca de vînzătoare trebuie să știi „oleacă de psihologie, oleacă de economie și să mai ai și ochi frumoși”. „Fără ochi frumoși și o vorbă bună, nu prea ai ce să faci aici”, mărturisește veselă. Din punctul ei de vedere, vînzătorii trebuie să fie amabili, prietenoși și cu „limba ascuțită”. „Să știi cum să-i vinzi omului marfa ta azi, ca mîine să mai vină la tine”. Se laudă că are, deja, și clienți fideli. Despre viitorul ei nu știe ce să spună. „Ei, eu aștept să mă mărit și după mai văd. Pîn` cînd nu mă duc de la piață. N-am unde, dar nici nu vreau”, spune fata, încrezătoare în propriile idei.

La cealaltă poartă a Pieței Centrale te așteaptă o altă gheretă cu copturi calde și apă rece și un alt paznic care te atenționează să porți mască. „Mulțumim pentru cumpărături”, scrie pe panoul agățat de poarta care duce spre ieșire. De fapt, pentru unii e ieșirea, pentru alții e abia intrarea.

Piața Centrală din Chișinău e diferită de orice altceva există în acest oraș. Aici descoperi oameni de tot felul și veniți din toate colțurile Moldovei. Aici descoperi adevărata societate moldovenească. Cu legume și fructe culese din grădină, cu plăcinte coapte în bucătăriile de acasă, cu trei perechi de șosete cumpărate la 10 lei sau cu încălțăminte probată pe cartonaș. În Piață, timpul se oprește în loc și chiar dacă ești pentru prima dată aici, te simți printre ai tăi.