Închid ochii. Muzica începe să cînte și eu încep să simt briza mediteraneană și aerul ușor umed. Deschid ochii. Privesc în stînga. Soarele apune și razele lui mîngîie ușor valurile pînă cînd acestea devin una cu ele, pînă cînd se contopesc și fac linia orizontului să dispară. Sînt cu picioarele pe pămînt, dar mă simt ca în cer.

Navele acostate în port par că mă călăuzesc spre alte tărîmuri. Fac un pas și ochii îmi fug în dreapta. Clădirile ca de aramă par că se bucură de spectacolul oferit de actorul principal al cerului, ce se pregătește să își termine numărul, la final de zi. Doar acoperișurile și obloanele caselor au rămas reci în tot acest peisaj arămiu și cald. Ele au împrumutat albastrul unui cer crud, de primăvară.

Ca în Grecia – așa mă simt cînd trec pragul atelierului de pictură al acuarelistului Alexandros Pintilii Karciucas. Pe jumătate grec, Alexandros și familia lui sînt printre ultimii greci rămași în orașul Fălticeni.

Dăm timpul înapoi, pendulul ceasului se mișcă în sens opus.

Grecia, 1947, Războiul Civil. Sultana Iliopoulou, de doar 11 ani, și Giorgos Karciucas, de 14 ani, se pregătesc pentru o călătorie fără destinație. Pornesc la drum din nordul Greciei, din Kastoria, și ajung în Albania, iar de acolo pleacă în fosta Iugoslavie și apoi spre Ungaria. Timpul nu îi ține mult în aceste locuri și la sfîrșitul anului 1947 se îndreaptă spre România. Ajung la Casa de Copii din Dumbrăveni, județul Sibiu, unde urmează cîțiva ani de școală  generală.

Anul 1951 îi găsește pe Sultana Iliopoulou și Giorgos Karciucas pe drumuri diferite. Pe ea elevă în primul an la Liceul Agricol din orașul Fălticeni, iar pe el la o școală profesională de șoferi din Brăila, dar nu pentru mult timp. După terminarea studiilor, Crucea Roșie Internațională avea să îi aducă pe părinții lui Giorgos în România, în Fălticeni.

1. Străbunicii lui Alexandros; 2. Ioan, Atina, Alexandros și Antonia Pintilii Karciucas

1955. A fost momentul ca Giorgos Karciucas să o aibă alături de el pe Sultana Karciucas. S-au căsătorit, iar mai apoi au apărut pe lume cei trei copii ai lor, Atina, Despina și Mihalis. Toți au studiat limba greacă la școala generală din Fălticeni. Crucea Roșie Internațională le-a oferit un cămin.

Șapte locuințe, toate locuite de greci, le-au fost casă elenilor pînă în 1980, an în care repatrierea lor a început.

Casele construite de Crucea Roșie pentru grecii de la Fălticeni

Deși Fălticenii le-au fost „acasă”, mereu s-au simțit incompleți, mereu au simțit că sufletul lor aparține altor meleaguri, mereu au simțit că deși copiii lor au făcut primii pași pe străzile acestui oraș, trebuie să îi facă pe ultimii acolo unde rădăcinile li se vor împleti cu trupurile.

1983. Timpul familiei Karciucas în aceste locuri s-a epuizat. A venit momentul ca și ei să se întoarcă acolo unde au lăsat bucăți din ei, a venit momentul să se reîntregească. Au plecat în Grecia.

Pictura, portalul către rădăcini

„Mama, Atina, a fost singura care a rămas în casa în care locuim și astăzi”, povestește Alexandros. Atina Pintilii Karciucas a găsit părțile care îi lipseau, aici, în România, la Fălticeni. Și-a umplut golurile cu iubirea lui Ioan Pintilii Karciucas și și-au întemeiat o familie în locuința în care ecourile părinților eleni răsună și astăzi în amintiri.

„Tata a urmat liceul de arte la Botoșani, apoi a pictat patru ani biserici, cu frații Moroșan”.Deși a terminat Facultatea de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în 2010, Alexandros trăiește astăzi doar din și prin artă. Se spune că talentul este un lucru cu care te naști, dar care trebuie să fie ținut viu și alimentat cu muncă, pasiune și răbdare.

Pictorul Alexandros Pintilii Karciucas

De mic, acuarelistul studia atent operele pictorului clasic rus Isaac Levitan și mișcările tatălui său, care au făcut ca din el să se nască dorința de a crea. Era fericit că era apreciat atît de un tată, dar mai ales era fericit că era apreciat de un artist. „Nu îmi plăcea să își pună amprenta pe lucrările mele. Pe atunci aveam o sobă cu lemne, iar de fiecare dată cînd mă corecta, de fiecare dată cînd pensula lui atingea pînza sau foile mele, totul sfîrșea în sobă”, îmi povestește Alexandros.

În clasa a 7-a, Alexandros a învățat de la tatăl lui să picteze icoane în Rădășeni, o comună de lîngă orașul Fălticeni, iar la 20 de ani acesta avea o oarecare independeță financiară, bani făcuți din artă. În 2013, după ce a citit un articol despre un pictor din revista „Luxury”, revistă în care avea să apară și el în 2016, a decis că potecile acuarelei sînt cele pe care dorește să le străbată.

Acuarele semnate de Alexandros

Sensibilitatea lui artistică a fost apreciată în expozițiile din România, Anglia, Bulgaria, Grecia, Italia şi Serbia, în 2017 Alexadros devenind membru al „Birmingham Watercolor Society”, o societate cu o tradiţie de peste 100 de ani în arta plastică.

2021. Două dintre picturile acuarelistului fălticenean au fost selectate ca finaliste la una dintre cele mai importante expoziții de acuarelă din lume – International Watercolor Masters.

Acasă

În toți acești ani, vizitele periodice în Grecia nu au lipsit, iar la fiecare întoarcere în România Alexandros aduce cu el căldura, briza mediteraneană și cerul oglindit în valuri pe pînză. Picturile lui sînt mici portaluri către propriile rădăcini.

Astăzi, Alexandros trăiește alături de părinții și soția lui, Antonia Pintilii Karciucas, în „Mica Grecie” de la Fălticeni. Loc în care iubește, creează și visează atît românește, cît și grecește. „Nu te-ai gîndit să rămîi definitiv în Grecia?”, îl întreb. „Nu, eu mă simt complet aici, eu simt că acasă este aici. Deși Grecia e la fel ca România, aici m-am născut, aici am crescut și mă simt mai legat de ea. Dar le iubesc pe ambele, ba chiar am momente cînd simt mai grecește”, spune convins.