Facultatea într-un scaun cu rotile

Andreea Daniela Nechita, studentă în anul al-IV-lea la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” din Iași, specializarea Medicină Generală, este o tînără extrem de energică, cu păr șaten si ochi căprui în care vezi curaj. Andreea nu este deloc o fire sedentară, mereu are ceva de făcut, iar punctul ei forte sînt glumele. „Viața mea este prea scurtă ca să nu rîd cît pot”, spune studenta plină de viață. Andreea a luat la admitere nota 9,5 iar media finală cu care a pășit pe porțile facultății a fost de 9,28.

​Ambiția și curajul au dus-o acolo unde ea și-a dorit și a luptat cu toate forțele. „Am optat pentru acest domeniu pentru că e singura profesie pentru care simt că am înclinație. Am luat această decizie încă din clasa a X-a, avînd încrederea și susținerea profesilor din liceu care m-au ajutat cu materia pentru admitere.” Andreea a fost tot timpul o fire studioasă și competitivă, însă să faci medicina într-un scaun cu rotile nu este tocmai ușor. „Povestea mea nu este cea mai fericită”, spune Andreea, deși, la prima vedere, parcă ai indoieli. Fericirea și liniștea de pe chip, sufletul bun și primitor, nu se potrivesc cu aceste cuvinte pe care le rostește.

Andreea spune că nu a avut niciodată probleme în adaptare cu profesorii sau colegii ei, însă unii pacienți o privesc diferit. „Unii sînt sceptici în ceea ce privește abilitatea mea de a-i consulta și trata. Probabil le este greu să înțeleagă faptul că o persoană cu un handicap fizic poate trata pe altcineva. Să nu uităm că un medic bun este acela care a fost el însuși pacient.”

Andreea s-a născut perfect sănătoasă, dar de la trei ani a început să se deplaseze cu dificultate. În jurul vîrstei de 15 ani, studenta a trecut printr-o perioadă lungă de investigații, în diferite orașe, dar diagnosticul a fost confirmat în China, acolo unde i s-a făcut și tratamentul cu celule stem. „La acea vîrstă, de 15 ani, mergeam tot mai dificil, oboseam din ce în ce mai repede, dar eram independentă.” Cu privire la acest subiect, Andreea nu este deloc reținută. Este un aspect fundamental al vieții ei, care a format-o ca om și, paradoxal, aceasta boală a vindecat-o într-un mod în care tînăra și-a găsit puterea de a lupta cu orice pentru a-și îndeplini visele.

Părinții sînt cei care îi dau putere studentei

La 16 ani, după o operație de ocluzie intestinală în care au existat mai multe complicații, tînăra a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile. „Cauza? Probabil o evoluție galopantă a bolii”, spune Andreea. În prezent, tînăra își simte picioarele, se poate descurca la activitățile zilnice, dar nu poate ridica piciorul de la nivelul solului pentru a păși. „Urmez un program de recuperare, îmi continui studiile și sper ca într-o bună zi Dumnezeu să mă ajute să fiu din nou așa cum am fost.”

„Ținînd cont de situația mea, sînt dependentă fizic de mama mea. Fără ea, prezența mea la cursuri și stagii nu ar fi posibilă. De asemenea, colega mea de apartament și de grupă, Andreea, mă ajută la stagii să mă deplasez dintr-un salon în altul.”

Andreea spune că nu a avut niciodată probleme în adaptare cu profesorii sau colegii ei. Perfect de înțeles, luînd în considerare energia și spiritul vesel, prietenos al ei. Problema cu care Andreea se confruntă în momentul de față sînt pacienții. „Unii sînt sceptici în ceea ce privește abilitatea mea de a-i consulta și trata. Probabil le este greu să înțeleagă faptul că o persoană cu un handicap fizic poate trata pe altcineva. Să nu uităm că un medic bun este acela care a fost el însuși pacient.”

Părinții Andreei, Toader și Miluța Nechita, sînt cei mai importanți oameni din viața studentei. „Ținînd cont de situația mea, sînt dependentă fizic de mama mea. Fără ea, prezența mea la cursuri și stagii nu ar fi posibilă. De asemenea, colega mea de apartament și de grupă, Andreea, mă ajută la stagii să mă deplasez dintr-un salon în altul.”
Dermatologia-venerologia este specializarea pe care tînăra studentă vrea să o urmeze. „Din punctul meu de vedere, cred că o pot profesa, întrucît nu impune o implicare fizică atît de intensă. Bineînțeles, această decizie va depinde și de rezultatul rezidențiatului.”

Ceea ce poate însemna o adevărată tragedie pentru viața unei persoane, pentru studenta de la UMF s-a finalizat cu o adevărată lecție de viață. Andreea a învățat din această boală mai multe decît ar fi putut citi vreodată din orice manual de Medicină.