Cine s-a gandit vreodata ca o banala tranta te poate face celebru? Poate parea o gluma buna, poate parea o ironie, dar poate fi si un fapt real. Daca esti bun la trante in curtea scolii, cu putin noroc, exercitiu, vointa si alte „ingrediente”, poti ajunge un sportiv celebru, „ca aia de la televizor”. Asa au crezut si raducanenii cand au raspuns prezent chemarii pe stadionul comunal, de zilele satului. Un reportaj despre Cupa satelor la tranta, realizat de reporterii Cuzanet.

Un mic si-un sac de pufuleti, la pret de criza

Ziua de 11 octombrie din acest an nu o sa o uit prea curand. O duminica racoroasa, cu putini stropi, ma gaseste de la primele ore ale diminetii, strain, in comuna Raducaneni. Scopul vizitei mele era precis. Aveam treaba in sat un pic mai tarziu, dar am vrut sa cunosc si eu localitatea, mentalitatea, oamenii etc. I-am explicat si soferului, nea’ Gica, motivul vizitei mele la Raducaneni si el m-a lasat „la BRD, in centru, ca acolo ii toata miscarea duminica”. Asa era! Joia si duminica, mare larma in centru pentru ca era piata, erau si liturghii, erau si crasme, ce mai, toata lumea avea o ocupatie. Apoi, era si ultima zi din „Zilele Raducaneniului”, incepute vineri. In centru erau nelipsitele tarabe ale rromilor, tarabele cu mititei de la care iesea un fum gros ca cel de la uzinele de pe timpul „raposatului” si multe alte…chestii. M-am asezat pe treptele BRD-ului si urmaream fenomenul. Multa lume, „gatita”, venea de la biserica spre centru, altii veneau de la piata cu sacosele pline de „bunataturi” si cu nelipsitul sac de pufuleti la 6 lei din care s-ar satura si o familie de 10 insi. Altii ieseau de la ROMAVA (crasma), dar nu va pot spune unde mergeau «probabil ca nici ei nu stiau». Veteranii de razboi stateau pe banca sprijiniti in carjele lor vechi si bodoganeau noile schimbari politice. Ce mai, toata lumea era intr-o continua miscare browniana.

Un loc ocupat pe stadion, un tricou primit

Am inceput sa ma interesez asupra motivului vizitei mele: „Cupa satelor la tranta”. Surpriza! Lumea nu prea stia care e faza cu aceste trante. Am crezut initial ca nu mai are loc competita, dar, spre norocul meu, m-am imprietenit cu doi localnici, Andrei si Paul, care cunosteau fenomenul cumva. „Ne-a zis profesorul Matei sa venim duminica la stadion ca o sa ne dea cate un tricou gratis, chiar daca castigam sau pierdem. Numai sa participam”, mi-a zis Paul nedumerit, nestiind exact in ce consta toata „tranteala” asta. Acum ca mi-am facut rost de doi ghizi, am inceput sa mai intreb de una, de alta de prin sat. A doua surpriza! Spre stupoarea mea am aflat ca mai intai este un meci de fotbal si abia apoi spectacolul asteptat de toata lumea sau, ma rog, de toata lumea care stia. Pana la meci, baietii mi-au aratat biserica romano-catolica si m-au dus si pe mine la ROMAVA unde am mancat un hamburger la 3 lei si 10 bani.

Ora 11 fara 20. Marele meci organizat de primarul Botezatu cu ocazia zilelor comunei se apropie. De data aceasta, meciul se joaca impotriva Belcestiului, sat din vecinatatea Raducaneniului. Abia mancasem de 2 lei si 33 de bani din „hamburgerul raducanean”, ca Andrei propune: „Ar cam trebui sa plecam, ca pana in Bazga facem cam 15 minute”(Bazga=1.cartier marginas al Raducaneniului; 2. locul unde se afla stadionul pe care se va desfasura meciul si, implicit, mult asteptata „tranteala” pe premii). Am luat la pachet ce mai ramasese si am pornit spre stadionul Astrei Raducaneni.

„Maradona, arata-le ma cum te-am invatat io sa tragi la poarta!”

Am ajuns la tanc, cum se spune. Jucatorii dau mana intre ei, apoi cu arbitrii partidei dupa care isi ocupa pozitiile in teren. Concomitent cu ei, dau si eu mana cu cativa prieteni de-ai baietilor, dupa care ne ocupam si noi pozitiile in tribune. Se fluiera startul partidei, moment in care jucatorii raducaneni au mingea si pornesc in atac, in timp ce in tribune, fanii Astrei pornesc atacul impotriva pungilor de seminte. Cojile cad usor din mana sau din gura „suporterului samantar” direct sub tribuna, unde se zareste un strat de vreo 5 centimetri de coji care schimba culoarea pamintului intr-un cenusiu pestrit. Cine stie, poate e pentru afanarea solului. Revenim la partida de fotbal, unde Raducaneniul este tot in atac, prin numarul 10, un jucator scund si grasut, cu forma corporala si ca „nuanta” ca a vestitului jucator argentinian Maradona. Din tribune, se aude vocea groasa si ragusita a unui suporter infocat de vreo 50 de ani in etate: „Maradona, arata-le ma cum te-am invatat io sa tragi la poarta”. Nu stiu si nici nu m-am interesat daca acest omulet a fost golgeter la Steaua in vremurile ei de glorie, dar interesant a fost ca „Maradona” a tras la poarta si, ghiciti ce s-a intamplat: a deschis scorul. Tribunele din Raducaneni in delir. Acelasi supporter dinainte, rade cu gura pana la urechi si tipa cu aceeasi voce groasa: „Vezi ma? Noroc ca ti-am zis io sa tragi, ca daca nu, nu mai dadeai tu gol. Ce v-ati face voi fara mine?”

Revenind la meci, restul partidei a continuat in aceeasi nota: comentarii din public, cate o accidentare, o simulare, chestii normale pentru un meci de fotbal. Finalul meciului a prins tabela de marcaj intr-o pozitie favorabila pentru gazde, meciul terminandu-se 3 la 1. Acum totul era pregatit pentru marea intrecere la trante.

„Eu o sa castig. Uitati-va putin la mine!”

In timp ce aproape toti participantii contribuiau la amenajarea ringului pe terenul de fotbal, in tribune inca statea idolul spectatorilor. Un tip la 1 metru 75, bine facut, avea atat muschiulet cat si slaninuta si parea gata sa tranteasca tot ce prinde in cale. Il chema Munteanu si a decis sa participe „la panarama”, dupa cum declara chiar el. Apoi luand o fata de om serios, a rostit raspicat in stil „morosanian”:„Eu o sa castig. Uitati-va putin la mine!” In randul celor mai mici ca varsta, exista un „Munteanu junior”, doar ca il chema Dobrin si avea mai multa slaninuta decat muschiulet, dar cu o greutate si niste dimensiuni „de invidiat”. Si el era foarte increzator in fortele lui. Acum ca ringul era amplasat, toti concurentii erau gata de tranta. Doar ca tranta cat de tranta o fi ea, nu se face la voia intamplarii. De aceea antrenorul emerit Verlisca a luat megafonul si a inceput sa explice regulamentul jocului. Lucrurile se complicau pentru copiii amatori de trante. Au aflat ca totul depinde de cum tii adversarul in priza, ca nu e voie cu piedici, ca mainile trebuie tinute intr-un fel, ca se castiga doar cand prinzi in priza adversarul cu spatele drept, lipit de sol. Deja parea plictisitor. Ei ar fi vrut libertate, sa prinda, sa traga, sa puna piedici, dar s-au conformat rapid cand li s-a demonstrat de niste tineri luptatori profesionisti cum se face. Copiii erau strigati cate doi, in functie de greutatea fiecaruia. Intrau in ring foarte increzatori in fortele lor, gata sa sfasie tot pentru a fi aplaudati de cei prezenti la spectacol si pentru a fi premiati la sfarsit. Numai ca din doi, doar unul iesea cu aceleasi sentimente. Celalalt ori se resemna daca adversarul era „mai facut”, ori crapa de nervi ca a comis o greseala minora care a dus la pierderea meciului, ori nu putea suporta presiunea si era nevoit sa se descarce prin plans. Timpul trecea, categoria de greutate a concurentilor care intrau in ring crestea, si astfel saltelele ros-albastre duduiau din ce in ce mai tare cand cineva era trantit.

„Hai sumo, da-l jos!”.

Notandu-mi pe carnetel niste date, am pierdut sirul concurentilor, cand aud deodata un val de aplauze din public. Cand ridic ochii il vad pe Munteanu (foto) intrand triumfator in ring, gandindu-se deja cum o sa puna mana pa laurii victoriei. Comisia i-a dat un adversar destul de puternic, mai slab, ce-i drept, dar un pic mai naltut. A fost o lupta disputata la maximum, Munteanu fiind rapus la podea inca de la inceputul partidei. Dar un „star” nu renunta asa de usor. Munteanu a luat fraiele partidei in maini si a rasturnat situatia, adversarul lui pierzand sansa de a deveni „erou al comunei”. Au mai fost doua sau trei meciuri, dupa care a urmat Dragomir (foto) in ring. Pentru ca nu erau de varsta lui sa aiba o asa greutate, Dragomir nu a luptat in primul tur si a fost repartizat sa lupte in turul doi impotriva un baiat mai mare decat el. Din tribune se aude: „Hai sumo, da-l jos!”. Meci frumos si scurt. Tipul mai mare l-a luat pe Dragomir in brate incercand sa il intoarca si sa il puna cu spatele la podea, dar nu a rezistat unei asemenea cantitati de slaninuta care, ridicata fiind, a cazut direct peste el. Astfel a ajuns Dragomir campion dupa doar un meci disputat. Iesind din ring, Munteanu l-a imbratisat pe Dragomir, moment in care o voce rautacioasa se aude din tribune:„Ba Muntene, l-ai tras la xerox dupa tine?” In orice caz, publicul stie ce sa aleaga.

Undeva in josul tribunei, lipit de gardul care desparte terenul de joc de tribune, statea si privea atent mos Nicuta Zota. Pe chipul lui se citea bucuria. Probabil ca demult nu mai vazuse copiii atat de organizati, entuziasmati, imbracati cu tricouri albe si albastre si foarte fericiti si multumiti de ceea ce fac. L-am intrebat cum de a ales sa vina sa se uite la aceasta competitie. Ar vrea oare sa existe o categorie pentru persoanele mai in varsta ca sa participe si el? Mi-a raspuns scurt si cuprinzator: „Io am venit pentru nepoti, doar n-am sa ma dau io cu salele de pamant aici. Mi-o cam trecut vremea”.

Totul e bine cand se termina cu bine!

Si uite-asa, timpul a trecut, competitia s-a incheiat, unii copii sareau ca niste iezi de bucurie ca au castigat, altii udau pamantul cu propriile lacrimi, suparati pe ghinionul sau pe lipsa lor de putere gandindu-se ca…poate la anul o sa fie mai bine. Eu m-am hotarat sa merg sa il caut pe primar pentru a-l felicita. Cu cateva ore inainte, cand incalzeam treptele BRD-ului, se auzea in randul „inteleptilor satului”, oameni in etate si cu multa experienta politica, despre faptul ca primarul a cheltuit cam 150 de milioane de lei vechi. Dar cui prodest? Cetatenilor sigur nu, doar i-a folosit pentru ei. Le-a adus muzica, le-a adus voie buna, le-a adus meci de fotbal si, bineinteles, vestitele trante. L-am gasit pe primar, un om grandios, fizic vorbind, cu parul alb, mare si cret si dispus la orice discutie. M-a abordat cu seriozitate si era foarte bucuros ca ii iesise totul ca la carte. Mi-a confirmat cheltuielie, dar vorba latinului: pro populo, omnia! Ar fi vrut ca satenii din Raducaneni sa mai aiba parte si la anul de ceva trante, doar ca singura sansa ar fi sa se ocupe personal de toate chestiile organizatorice. Oricum, garanteaza ca va participa cu cativa baieti capabili, oriunde se va desfasura editia a doua. Lumea pleaca multumita… probabil si putin trista ca a tinut asa putin, dar increzatoare ca va mai exista si un „altadata”.

Distractia va continua pana la orele diminetii, asta o stiu cu totii. Banuiesc ca primarul si-a dorit in subordine o localitate fantastica, de domeniul basmelor, drept pentru care le-a oferit o sarbatoare de trei zile si trei nopti. Probabil ca de asta au avut loc si trantele, unde Dragomir „Praslea” a dat cu toti „zmeii” de pamant. De Praslea multi localnici, imbibati sore seara in licoarea lui Bachus, poate au sa-si aminteasca a doua zi dimineata ca de eroul de la trante. Asta in drum spre ogor sau la cules de vie.

Tranta la DJS

Suna ciudat, nu? Eu am crezut ca e o gluma initial, dar mai apoi mi-am dat seama ca totul era cat se poate de serios. „Asociatia judeteana Sportul pentru toti are un proiect prin care incearca reimprospatarea sporturilor traditionale romanesti la sate, cum ar fi „Cupa satelor la tranta” si, speram, anul viitor, „Cupa satelor la oina”. La aceasta prima editie am fi dorit sa participle toate comunele din judet, dar deocamdata au participat doar comunele Raducaneni, Belcesti, Gorban, Mosna, Doljesti si cred ca mai erau cateva. Premiile care se acorda sunt premii simbolice. In primul rand, toti participantii au primit cate un tricou de participare si sepcutza care educe emblema „sportul pentru toti in mijlocul tuturor”, apoi cei care vor castiga premiul I, II, III, vor primi cupa, medalie si diploma de participare. Profesorii prezenti in juriu au trait cu ani in urma aceste momente in competitii de tranta specifice judetului Iasi. Dupa 20 de ani de la Marea revolutie, are loc aceasta competitie din nou”, a declarat Alexandru Cisman, consilier al Directiei pentru sport a judetului Iasi.

Paul Balhuc