Targul Iasilor, martie 2009. Suntem pe Strada Lapusneanu. Magazinele parca ar striga disperate cat de tare le afecteaza criza si afiseaza anuntul: „Spatiu de inchiriat”. Sa fie acesta un protest? „La capatul tunelului” strazii Lapusneanu , ca in filmele western, pe o bara de fier, atarna greu o pancarta pe care este inscriptionat: „Galeriile Anticariat Grumazescu” . Si cultura poate intra in criza?

Reporterii Cuzanet au stat de vorba cu proprietarul anticariatului, pentru a vedea daca institutia tine pasul cu criza financiara si daca Dumitru Grumazescu (foto) reuseste sa acopere intretinerea. In conditiile in care impozitele adunate la salariile angajatilor, lumina, apa, gunoiulsi chiria ajune la 40 de milioane de lei vechi pe luna. Cat de mult a revolutionat spatiul virtual, pe numele sau de agent „Internet”, cultura? Mai ramane o alternativa, cartea cu foile obosite de asteptare pana pana a-si gasi un stapan , pentru a-si indeplina rolul de educatie?

Galeriile Anticariat Grumazescu- locul „unde se face numai comert… poate doar 10%, restul este cultura.”

Odata ce ai trecut pragul anticariatului, ai pasit intr-o alta lume. Anticariatul lui Dumitru Grumazescu, sau cum se prezinta barbatul „boierul Dumitru I. Grumazescu”, arata ca o odaie de epoca, in care timpul parca a stat pe loc, iar modernul are accesul interzis. Cu privirea senina, urmareste tot ce se intampla in jurul sau. Are grija ca total sa fie „ca la carte”. Este imbracat elegant. O camasa de culoarea cerului iar pantalonii il coboara cu picioarele pe pamant. Isi mangaie pisica, care alintata se bucura de fiecare mangaiere, de fiecare rasfat. Proprietarul spune despre anticariatul sau ca nu este un spatiu: „unde se face numai comert, poate doar 10%, restul este cultura.”

Dumitru Grumazescu isi intampina clientii cu un zambet cald. Recunoaste ca multi dintre cei care trec pragul anticariatului ii sunt prieteni, care vin la un pahar „de vorba”. Intre tablouri si cartile, care sunt intr-o hibernare continua, zimbeste Mihai Eminescu. Parca pastrat cu sfintenie intr-un colt. Ca  o icoana. Dumitru Grumazescu crede cu tarie in cultura. Isi aminteste cu nostalgia cum a inceput mica afacere:: ”Am avut un accident, de pe urma caruia am ramas aproape orb cativa ani. Am fost internat intr-un spital din Iasi in 1958, pe 16 mai . Atunci, in spital, am gasit o carte fara autor, fara coperta, rupta, numai text, pe care o tineam asculta sub saltea. In 1960, rafoind prin librarie carti l-am gasit pe Eminescu. De atunci, mi-am facut juramant ca tot ce voi gasi de Eminescu, voi strange. Si iata ca am ajuns la varsta de 63 de ani, de la 15 ani nu mi-am tradat acel juramant. Anticariatul a fost deschis publicului in 1992”

Eminescu l-a insotit toata viata, ca un dascal, mai ales ca intre cei doi s-a legat un juramant: „Pornind pe urmele lui Eminescu, am inceput sa ma indragostesc de trecut. Am colectionat orice, de la servetele, brichete, cutii de chibrituri, etichete de sticle de parfum, pe care le-am transformat in obiecte mai palpabile”, isi aminteste Grumazescu. Contrazice definitia anticariatului, ca locul unde se vand doar carti: „Anticariatul valorifica tot ce este vechi: icoane, tablouri, bronzuri, argintarie, portelan, lemn sculpat. Indeplineste cu succes rolul de gazda pentru ore de dirigintie, auditii muzicale, cursuri universitare organizate de Facultatea de Filologie, Istorie sau Teologie, spectacol oferit de cvartetul de la Viena. La inceput s-au jucat roluri din cartile lui Ion Creanga, Marin Sorescu”

„Am ajuns la doi salariati si ma intreb daca mai pot supravietui.”

In afara de postura de anticar, proprietarul este si un colectionar infocat. „Colectionez de la 15 ani ilustrate. Am peste 150.000 de exemplare din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre”, parca se lauda Dumitru Grumazescu.

Referitor la numarul de carti aflate in anticariat, proprietarul spune ca „nu sunt multe, doar 4000 de exemplare”. Pe Lapusneanu, orice obiect cu suflu vechi si cu o istorie in amintire isi poate gasi un adevarat camin. Proprietarul le primeste ca un tata. Editii de carte veche dar si aparitii noi, icoane, tablouri, instrumente muzicale- viori, titere, cobze, chitare, saxofon- bijuterii din argint, ceasuri de buzunar care dateaza din 1880 , patefon, gromofon, care insa functioneaza si parca oricand ar arata de ce sunt in stare. Grumazescu recunoaste ca nu lucreaza cu aur: „Fac atenti pe toti hotii si smecherii, care dau tarcoale magazinului meu, ca nu pot fura decat argint”.

Colectionarul recunoaste-trist- ca afacerea nu mai merge chiar asa bine, mai ales ca cititorii prefera sa dea un simplu click pe pagina de internet decat sa intoarca foaia pe care odihneste ”litera muncita”: „Cartea se vinde foarte greu pentru ca lumea apeleaza mai mult la internet. Insa farmecul lecturii apare cand intorci foaia, cand vezi litera muncita. Nu poti lua cultura mai buna decat din carte”

Ca intr-un film absurd, anticariatul se taraie de pe o zi pe alta, chiar daca la inceput, afacerea inflorea cu fiecare clipa. „La inceput a mers excelent, aveam vanzare foarte buna si salariati mai multi. Acum am ajuns la doi salariati si ma intreb daca mai pot supravietui. Chiria adunata cu salariile, lumina, apa, gunoiul, impozitele depaseste suma de 40 de milioane de lei vechi, pe luna”, a explicat omul de afaceri Dumitru Grumazescu. Cauta o solutie pentru necazul, in care pe zi ce trece,se adinceste tot mai mult: „E pacat ca aceasta institutie sa dispara pentru ca deja da o nota frumoasa Iasului. Nu vreau decat ca atunci cand clientii intra in magazin sa cumpere o carte. Sincer as regreta ca aceasta institutie sa dispara si mai cu seama de pe Lapusneanu. E un focar de cultura: carti, icoane vechi din secolele XV, XVI, XVII-lea. „

Prietenia, mana in mana cu criza

Si clientii au un cuvant de spus, mai ales cand este implicata si prietenia cu proprietarul anticariatului, Dumitru Grumazescu. Horia Zilieru, poet al Iasului vine la prietenul sau, „Mitica” pentru ca este pasionat de cartea franceza. Inalt ca un munte, dar statornic ca o piatra, Zilieru afiseaza un zambet incurajator pentru prietenul sau. Impreuna cu ceilalti prieteni militeaza pentru cititul cartilor cu dictionarul alaturi: „Aici simti aerul si duhul cartilor. Cand vin aici, ceea ce imi atrage atentia este cartea franceza, cartea de poezie. Sunt un individ care nu citeste pe internet. El vrea sa aiba cartea in mana, cu dictionarul alaturi, sa vada poezie, sa vada spatiul alb in care traieste aceasta poezie si sa comunice mai repede cu ea. In concluzie sa ai impresia ca tu ai scris-o”, a povestit Horia Zilieru.

Aurel Bruma, sau cum se recomanda „fost activist radio „recunoaste ca nu vine la anticariat sa cumpere, ci mai mult sa vada ce mai este nou: „Fiecare obiect de aici are o respiratie, o istorie. Aici nu poti sa nu fii creativ. Nu sunt un colectionar material, ci unul de suflete”. Ochelarii cad in lungul nasului, iar privirea este descoperita, deschisa dialogului.

Profesor A. Rusu se aseaza ca de obicei in fotoliul lui rosu din „focarul de cultura”. Cu glasul vlaguit de putere, mediteaza la frumusetea strazii Lapusneanu, care odata era „locul unde s-au perindat personalitati moldovenesti si romanesti. „. Considera ca titlul Parisului, capitala culturii ar trebui atribuit strazii Lapusneanu. Cu tonul calm, ca intr-o poveste, foloseste diverse cuvinte in limba franceza, insotite bineinteles de o gestica a mainilor aparte: „Am fost in 1960 la un congres in Franta si in amintesc ca am vazut pe frontispiciul unei cladiri: „Paris- capitala culturii si a stiintei”. Eu cred ca acest frontispiu ar trebui atasat strazii Lapusneanu. Aceasta strada s-ar oglindi pe cer ca o galaxie care ar lumina trecutul, prezentul si ar da o lumina calauzitoare pentru viitor”

Grumazescu a „plantat” pe strada Lapusneanu difuzoare. Slagare precum: „Iubesc femeia”, „Zaraza”, „Cand felinarele se aprind”, dar si muzica de Ceaicovski, Pavarotti si mai nou Costel Busuioc imbraca seara cand felinarele tin ziua in noapte.

Tirgul Iasilor. Strada Lapusneanu. E noapte. Ascult „Iubesc femeia”. Pe carti cine le mai iubeste?

Anca Gabriela Cornea