O pereche de ochi tristi urmaresc un bot de aluat nelinistit in doua maini calde. E ajunul Craciunului. Se fac craciunei intr-un apartament din Chisinau, probabil una dintre putinele traditii ramase dincolo de Prut. Olga Magariu isi urmareste fiica framantand. Dupa ce a copt craciunei jumatate de secol, femeia s-a imbolnavit, iar traditia a trecut la urmatoarea generatie.

A coace e o binecuvintare

“Of tare-mi mai placea sa coc”, repeta intruna batrana de 73 de ani. Acum zece ani, boala i-a amortit mana dreapta. De atunci nu mai poate trai acasa, in satul Recea. “Cozonaci pufosi cu stafide, placinte si prajituri… Mama era cea mai buna gospodina din sat”, spune cu mandrie fiica Elena. In bucataria spatioasa e multa lumina, de la lumanari, instalatii si emotii. Intr-un bol mare, se amesteca faina si laptele. “Se pun si drojdii, craciuneii trebuie sa iasa pufosi”, explica batrana cu un vadit accent moldovenesc.

Elena framanta aluatul dibaci si spune ca a avut cel mai bun dascal. E o femeie frumoasa, usor plinuta, cu sort brodat si maini murdare de faina. Faina se imprastie ca o pulbere stralucitoare in lumina de sarbatori din bucatarie. E cald si miroase a vanilie. “Desi craciuneii se fac fara nuci sau stafide, eu ii fac mai dulci. Le plac mai tare copiilor”, zambeste femeia. Batrana e tacuta. Mana sanatoasa o mangaie pe cea amortita, trece prin parul carunt si o aseaza necajit sub barbie. “Of, tare-mi placea… Sa coci e o binecuvantare”, murmura Olga, dar refuza propunerea fiicei sale de a plamadi aluatul. Afara explodeaza cateva petarde si vreo doua focuri de artificii, un vartej de sclipici acopera cerul si se reflecta in ferestre. Batrana isi face cruce si uita pentru doar o clipa de aluatul neted si galbui.

Fundite de Craciun

Olga Magariu provine dintr-o familie cu sase copii, care a supravietuit foametea din 1946. Atunci, intre Prut si Nistru, au murit peste 200.000 de oameni. “Am trecut peste foamete, pentru ca eram familie de gospodari. Dar o duceam greu, tata ascundea graul in casa si baricada usa…”, povesteste batrana. Obiceiul de a coace l-a mostenit de la Anusca, mama ei. ”Vrei sa vezi cei mai frumosi si rumeni craciunei? La Anusca ii gasesti!”, improvizeaza batrana un dialog imaginar vioi.

 “Am trecut peste foamete, pentru ca eram familie de gospodari. Dar o duceam greu, tata ascundea graul in casa si baricada usa…”

Intre timp, aluatul creste vazand cu ochii si se rotunjeste in tava de copt. Elena il apasa cu un deget, iar acesta isi reia forma pufoasa si bombata. Femeia da din cap afirmativ de parca ar zice ca-i gata de impletit. Cu un cutit, il imparte in portii egale. Ascutisul intra in aluat ca in unt si-l despica lejer. “Craciuneii sunt un fel de funde sau cifre opt cu partea de jos neincheiata”, spune batrana si deseneaza forma cu buricele degetelor in aer. Elena subtiaza si alungeste fasiile de aluat pentru a le impleti in cosite. Craciuneii rotunzi si proaspeti se reaseaza in tava pentru a fi unsi cu ou.

Craciunel aducator de noroc

Nici in perioada comunismului din anii ’70 nu era mai usor. Olga Magariu a lucrat zeci de ani ca secretar al Sovietului Satesc. “Nu puteam merge la biserica, era sa fiu alungata de la munca. In final, au inchis si biserica”, isi aminteste varstnica. Astfel, a fost nevoita sa-si boteze fiica noaptea, pe ascuns, in biserica satului vecin. “Am plecat intr-o caruta, ca sa nu bata la ochi”, continua batrana. In timp ce se deapana povesti, bucataria se umple cu o aroma calda. Craciuneii capata o nuanta aurie si lucesc. Elena imbraca manusi haioase si scoate zgomotos tava din cuptor. Mirosul copt se amplificase inevitabil, ni se face pofta. “Stati un pic, primul craciunel se pune la icoana, sa ne poarte noroc”, spune batrana. Potrivit traditiei, craciunelul se tine la icoana pana la iesirea plugurilor. Din el mananca plugarul si boii. Se spune ca astfel ei capata putere pentru a desfasura muncile agricole.

Nu se scurge nici jumatate de ora pana cand se aude soneria insistenta. Trei baietasi cu nasurile rosii se pregatesc sa colinde femeile. Cel mai mare dintre ei tine o imagine a lui Hristos, decorata cu sclipici si lipita iscusit de o creanga lunga cat un toiag. “Am plecat sa colindam Domn, Domn sa-naltam Cand boierii nu-s acasaDomn, Domn sa-naltam… La anul si la multi ani!”, aproape ca striga voiosi copiii. Femeile le aseaza in palme de toate: bomboane, banuti si craciunei inca fierbinti.