Pe 1 decembrie 2010 din dragostea unor copii pentru dansul popular și tradițiile românești a luat ființă Ansamblul „Suflet de român”. Cel mai important rol în formarei echipei l-a jucat Lili Rădeanu datorită puterii cu care a reușit să le insufle elevilor săi iubirea și respectul pentru dansul popular românesc.
Primul spectacol
Balul Bobocilor de la Colegiul Economic Administrativ Iași a fost prilejul de a pune în practică primii pași de dans popular. Elevii concurenți la spectacolul dedicat balului au reprezentat cîteva zone folclorice din țară cu o suită de dansuri. Tema „Suflet de român” și-a lăsat amprenta în inima dansatorilor, devenind numele ansamblului folcloric. Cea care le-a fost de la început alături, care i-a îndrumat spre dansul popular este Lili Rădeanu, profesoară de sport la Colegiul Economic Administrativ care în trecut a făcut balet și gimnastică.
„Suflet de român” nu este prima trupă de dans pe care a întemeiat-o, de-a lungul anilor trecîndu-i prin mînă grupuri de majorete, de dans japonez, irlandez, chinezesc. Cu toate astea niciodată nu s-a gîndit la un ansamblu folcloric, recunoscînd că a fost o provocare nu doar pentru membrii ansamblului, ci și pentru ea însăși pentru că la acel moment nu avea niciun fel de deprinderi pentru acest dans.
„Cînd am început să fac pregătirea cu elevii, pentru acel bal, eu am făcut un curs de specializare pe dans popular, atunci am învățat și eu tot felul de tradiții în completarea dansului”, își amintește profesoara. Norocul, așa cum spune Lili Rădeanu, a fost că cei mai mulți dintre băieți veneau de la țară și știau să danseze așa cum se dansa la vatra satului, astfel ei nu au trebuit să-și transforme mișcările moderne în pași tradiționali.
Două luni au durat pregătirile pentru spectacol, timp în care micii dansatori au fost captivați de spiritul tradițiilor românești și de dansul popular, iar la sfîrșitul balului nu au vrut să se oprească. „După concurs toți concurenții au zis: bine, ne-ați învățat să dansăm folclor, acum că s-a terminat balul ce facem?”, afirmă cu mîndrie cea care le-a fost alături. Astfel a luat naștere ansamblul, format din 11 perechi de tineri, pentru care acest nou început nu a fost ușor. Pentru că erau în același timp și elevi, în clasele V-VIII sau IX-XII, se pregăteau pentru concursuri și evenimente vinerea cîte două ore și în weekend-uri cîte opt ore.
„Cînd am început să fac pregătirea cu elevii, pentru acel bal, eu am făcut un curs de specializare pe dans popular, atunci am învățat și eu tot felul de tradiții în completarea dansului”, își amintește profesoara. Norocul, așa cum spune Lili Rădeanu, a fost că cei mai mulți dintre băieți veneau de la țară și știau să danseze așa cum se dansa la vatra satului, astfel ei nu au trebuit să-și transforme mișcările moderne în pași tradiționali.
Încet-încet au început să se prezinte la concursuri în Iași și în țară purtînd costume populare împrumutate de la Palatul Copiilor și de la Casa de Cultură a Studenților, asta pînă într-o zi cînd s-au lovit de un refuz. Dar asta nu a fost o piedică, deși fetele dansau desculțe, iar băieții erau încălțați cu opinci făcute din cameră de tractor, pentru că ei au obținut la toate concursurile locul I. „Nunta la români” a fost unul dintre spectacolele organizate de ansamblul folcoric, iar publicul a fost format din elevi care au aflat tote obiceiurile și datinele creștinești care au loc la o nuntă tradițională. Alt spectacol prin care au fost promovate tradițiile românești a fost „Caută-ți povestea”.
Toții banii în costume
Ansamblul a devenit tot mai cunoscut în oraș, astfel că pe lîngă concursurile la care participau, dansatorii erau solicitați la nunți, botezuri, aniversări, la zilele comunelor și la alte evenimente. Elevii colaborează cu artiști cunoscuți, precum: Maria Șalaru, Ștefan Diaconița, Geta Postolache sau Ștefania Rareș. Banii pe care i-au cîștigat din evenimente au fost investiți în costume făcute pe comandă la un meșter popular din Bacău, Marian Lungu. La el o singură bundiță costă 400 de lei, iar o pereche de cizme 250 de lei, motiv pentru care toți banii se duceau în costume, iar munca dansatorilor era răsplătită cu bucuria care se citea în ochii fiecăruia dintre ei atunci cînd își admirau costumele.
Ansamblul a devenit tot mai cunoscut în oraș, astfel că pe lîngă concursurile la care participau, dansatorii erau solicitați la nunți, botezuri, aniversări, la zilele comunelor și la alte evenimente. Elevii colaborează cu artiști cunoscuți, precum: Maria Șalaru, Ștefan Diaconița, Geta Postolache sau Ștefania Rareș.
Pas cu pas, elevii Ansamblului „Suflet de român” au reușit să achiziționeze costume din mai toate zonele țării, îmbrăcîndu-se adesea în mîndri ardeleni, munteni, bucovineni sau moldoveni. Acum după cinci ani de la formarea ansamblului, Lili Rădeanu se gîndește la o nouă generație. „Mulți dintre membrii actuali sînt elevi în clasa a XII-a sau studenți în anul III la facultate. Unii sînt în anul III la facultate, mă aștept ca în doi ani ei sa nu mai fac parte din ansamblu pentru ca vor vrea să-și urmeze drumul lor, așa că voi face o preselecție, deja sînt doritori de clasa a IX-a, a X-a care vor să intre in ansamblu”, spune profesoara. De un lucru este sigură Lili, chiar dacă echipa se va schimba cu trecerea anilor, plăcerea de a juca dans popular și de a păstra viu spiritul tradițiilor românești va rămîne aceeași.
Niciun comentariu