CSMS Iasi a castigat meciul din prima etapa a returului ligii secunde, scor 2-0, impotriva echipei Unirea Tarlungeni. Dupa aceasta victorie, echipa ieseana a acumulat 25 de puncte, fiind la egalitate cu echipa de pe primul loc, ACS Clinceni.
Herghelegiu a avut prima ocazie importanta a partidei in minutul 10, scapand singur pe partea stanga, dar a fost blocat de catre portarul oaspetilor. In minutul 17, Claudiu Ionescu a fost faultat in careu, arbitru a lasat avantaj, insa acelasi Herghelegiu a ratat singur cu poarta goala. Scorul a fost deschis de Olah, in minutul 33, din penalty. La ultima faza a partidei, Tiganasu a sutat de la 10 metri spre poarta, mingea deviata de un jucator al oaspetilor intrand in poarta.
„Felicit jucatorii pentru victorie, poate mai putin pentru joc. Am alternat momente bune cu altele mai putin bune. Practic, puteam inchide soarta jocului in prima repriza. Din pacate, am fost lipsiti de concentrare la finalizare. Sper ca pe viitor sa si marcam, ne-am batut joc cu nonsalanta de multe ocazii. Herghelegiu a prins o zi mai neagra. In prima repriza, trebuia sa ni se dea un 11 metri, pentru ca avantajul lasat nu s-a concretizat. Pina la inceperea play-offului vreau sa fim pe primul loc”, a declarat Marius Lacatus dupa victoria cu Unirea Tarlungeni.
Etapa viitoare, CSMS Iasi va juca la Bacau, meci ce se va disputa sambata, incepand cu ora 11:00, pe stadionul „Aerostar”.
Andrei Luca
Niciun comentariu