(ORASUL, 16.30) TENIS- VICTOR HANESCU-TURNEU / Victor Hanescu va sustine un turneu de pregatire la Iasi
(CUZANET,
Iasi, 24 noiembrie) Tenismenul roman, Victor Hanescu, locul 51 ATP, a revenit astazi  la Iasi, la invitatia clubului sportiv CFR Iasi, pentru un cantonament de doua saptamani, alaturi de preparatorul sau fizic, ieseanul Cezar Honceriu
In cadrul deschiderii turneului de pregatire, astazi a avut loc o conferinta de presa in care Victor Hanescu a vorbit despre activitatea sa din acest an si despre planurile sale de viitor. Pentru inceput, tenismenul a mentionat ca este prezent la Iasi. “Am revenit cu placere la Iasi, la invitatia clubului sportiv CFR Iasi, care imi asigura acum un cantonament de pregatire pe durata a doua saptamani, eu multumind pentru acest lucru. Ma bucur ca turneul de tenis organizat aici a avut un impact foarte mare pentru cei tineri si ma bucur ca am putut sa contribui la acest proiect. In rest, 2010 a fost un an foarte bun pentru mine, in care am terminat pe locul 51 ATP, loc obtinut dupa o finala la Casablanca si prezenta in sferturile de finala ale unor turnee masters. Sunt multumit de aceasta pozitie mai ales ca este vorba de tenisul mondial, o competitie acerba la acest nivel,” a declarat Victor Hanescu. Acesta a mai precizat ca anul viitor va participa numai la cateva turnee de Grand Slam si la Masters-uri, motivul invocat este acela ca se simte obosit. Cu toate ca nu va disputa multe meciuri, el a afirmat ca nu va parasi echipa de Cupa Davis si ca intalnirea cu Argentina din luna martie a anului viitor se anunta foarte dificila pentru tricolori.
In varsta de 29 ani, Victor Hanescu se gandeste si la ziua cand va abandona activitatea sportiva ca jucator. „Sincer, nu pot sa spun ca ma gandesc la acest lucru. Totusi, am o varsta la care mai pot juca, dar este firesc ca la 34-35 de ani sa se incheie activitatea sportiva. Acum, nu m-am gandit in mod serios dar, probabil, atunci cand nu voi mai fi la un nivel inalt, voi incerca sa gasesc altceva de facut pentru a-i ajuta pe cei mici, si aici ma refer la o academie de tenis”, a incheiat tenismenul.
In timpul conferintei de presa din aceasta dupa-amiaza, Victor Hanescu si Cezar Honceriu au primit diplome si plachete de excelenta din partea Clubului Sportiv CFR Iasi, Studioului de Radio Iasi si Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Iasi. .
 Pe 1 decembrie 2009, tenismenul a vizitat baza sportiva CFR Iasi si a ramas placut surprins de conditiile de pregatire. Tot atunci s-a parafat o relatie de colaborare intre primul tenismen al Romaniei la ora actuala si conducerea clubului sportiv CFR Iasi. . In luna mai a.c., CS CFR Iasi a organizat si gazduit in propria arena prima editie a competitiei de tenis "Cupa de Primavara Victor Hanescu – CFR Iasi", cu  participare din Romania si Republica Moldova./ Mihai Capraru