(ORASUL, 14.30) BASCHET JUNIORI- IASI-BRONZ/ Baschetbalisti ieseni au obtinut medalia de bronz la Nationalele de Juniori
(CUZANET,
Iasi, 2 mai) Echipa CSS Unirea-BC Junior s-a clasat pe locul trei la Turneul Final al Campionatului National categoria de varsta sub 18 ani. Formatia pregatita de Gabriel Clapon a fost sambata la un cos distanta de a juca in finala, dupa ce au pierdut, cu scorul de 82-84, in fata celor de la CCS Ploiesti. Pana in aceasta faza a competitiei, moldovenii au castigat cele trei meciuri din grupa. Ieri, in meciul pentru bronz, iesenii, gazdele competitiei, au invins pe Steaua Turabo cu scorul de 67-50 (20-12, 14-16, 15-12, 18-10). Cei mai buni marcatori au fost: Vlad Popovici, cu 32 puncte si 19 recuperari, Florin Dascalescu, 11 puncte si 7 recuperari si Cobzaru 10 puncte si 10 recuperari. ,,Trebuie sa recunoastem ca ne multumeste si locul al treilea. Oricum, stiam ca este foarte greu. Practic, favorita era Phoenix Galati si mi-as fi dorit o finala cu aceasta echipa. Si locul trei este bun pentru ca baschetbalistii nostri sunt mai mici cu un an decat cerinta de varsta. Nou ne-a lipsit ambitia, dorinta, pe care nu le-am avut in semifinale contra echipei CSS Ploiesti. Poate ca la anul vom ajunge pe locul 1. Sa nu uitam ca anul trecut , la Timisoara, acesti copii au fost pe sase, deci dupa acest algoritm ar trebui sa ne  clasam pe prima pozitie in 2012”, ne-a declarat Gabriel Clapon, antrenor la CSS Unirea-BC Junior.
In finala, Phoenix Galati a invins pe CSS Ploiesti cu scorul de 102-75. La festivitatea de premiere de la sfarsitul competitiei a participat si Carmen Tocala, presedintele Federatiei Romane de Baschet. ,,Au inteles toate cluburile ca important este performanta de a crea jucatori pentru Divizia A. Deci, eu cred ca inca patru ani de zile ne mai trebuie pana cand acesti copii pot ajunge in Divizia A”, a declarat Tocala.
Ieseanul Vlad Popovici a fost inclus in echipa turneului alaturi de Horia Cristean, Laszlo Balasz (Phoenix Galati), Adrian Movileanu (CSS Ploiesti) si Cezar Baragau (Steaua Bucuresti). Competitia, care s-a desfasurat in perioada 27 aprilie- 1 mai, a fost in premiera organizata la Iasi./ Mihai Căpraru