(ORASUL, 08.30) BASCHET MASCULIN-POLI IASI-VICTORIE/ McCollough, Kabengele si Dawson au marcat 90% din punctele iesenilor in victoria cu CSM Bucuresti
(CUZANET,
Iasi, 6 martie) Echipa de baschet masculin Club Sportiv Politehnica Iasi a invins ieri, cu scorul de 96-84 (28-16, 28-22, 18-20, 22-26), formatia Club Sportiv Municipal Bucuresti. Partida a contat pentru etapa a XXIV-a a Diviziei A.
Daca pana la venirea romano- francezului Brice Kabengele, echipa ieseana avea probleme cu americanul LeRoy Dawson care participa la antrenamente doar cand vroia imputand conducerii restantele salariale, saptamana aceasta situatia din sanul echipei antrenate de Costel Moscalu a fost alta si, ba chiar Dawson a efectuat toate sedintele de pregatire dinaintea oricarui meci din campionat. Cu toate ca plecau cu sansa a doua in meciul cu bucurestenii, care ocupau locul 10 inaintea acestei runde, atmosfera mult mai buna din jurul echipei gazda dupa venirea lui Kabbengele  a facut ca moldovenii sa obtina doua puncte foarte importante pentru mentinerea in prima divizie la sfarsitul sezonului regulat. Pofta de joc a iesenilor s-a vazut inca din primele faze ale meciului, cand au marcat cos dupa cos si au pus o bariera de 12 puncte intre ei si formatia oaspete dupa primele 10 minute. Pentru  a fi siguri ca vor obtine victoria, gazdele nu s-au oprit din jocul bine pus la punct nici in sfertul al doilea si la pauza mare au intrat cu un avantaj de 18 puncte. Aceasta diferenta a fost indeajuns pentru a obtine al cincilea succes din acest sezon, mai ales ca adversarii si-au adjudecat urmatoarele doua reprize dar au recuperat doar opt puncte.
Cand tehnicianul iesenilor spunea ca mai are nevoie de intariri pentru a spera ca si la anul sa evolueze in prima liga, avea mare dreptate. In aceasta intalnire, Politehnica Iasi s-a bazat pe trei jucatori care, impreuna, au marcat 90% din punctele invingatorilor. Astfel, Bryan McCollough a inscris 32 de puncte, Brice Kabengele 24 de puncte si LeRoy Dawson 20 de puncte. De precizat ca acesti baschetbalisti au venit la formatia ieseana in acest sezon, dupa ce Politehnica Iasi a promovat la sfarsitul sezonului trecut in Divizia A. De partea cealalta, cei mai bun marcatori au fost: Tomic, cu 33 de puncte, Kraemer, 17 puncte si Paul 12 puncte.
Ajutati si de victoria obtinuta in deplasare de Energia Rovinari pe terenul celor de la SCMU Craiova, scor 86-71, formatia antrenata de Costel Moscalu a facut schimb de locuri in clasament cu oltenii si ,,alb-albastrii” termina aceasta runda pe locul 13, cu 30 de puncte. In etapa viitoare, Poli Iasi joaca, acasa, pe 12 martie, cu liderul Diviziei A, CSU Asesoft Ploiesti.
Rezultatele meciurilor care au avut loc in cadrul etapei a XXIV-a: CSU Atlassib Sibiu- CSU Cuadripol Brasov 99-62, U Mobitelco Cluj- CS Gaz Metan 91-80, BC Miercurea Ciuc- BC Mures Tg. Mures 70-82 si CSU Asesoft Ploiesti- CSM Oradea 87-78. Partidele BCM U Pitesti- BC Timisoara si Steaua Turabo- CS Otopeni se disputa astazi de la orele 18.00, respectiv 19.00. Clasamentul Diviziei A se prezinta astfel: 1.CSU Asesoft Ploiesti 45 de puncte, 2.U Mobitelco Cluj 42 de puncte si 3.Steaua Turabo 40 de puncte (un joc mai putin disputat)./ Mihai Căpraru