(ORASUL, 7.00) BASCHET FEMININ-POLI IASI-VICTORIE/ Politehnica National Iasi a inaugurat cu o victorie noile tabele de scor din Sala Sporturilor
(CUZANET,
Iasi, 10 martie) Echipa de baschet feminin Politehnica National Iasi a castigat ieri, pe teren propriu, cu scorul de 64-57 (16-15, 15-18, 16-10, 17-14), meciul disputat contra formatiei CSM U Oradea. Partida a contat pentru etapa a VIII-a a Diviziei A2.
Cu trei meciuri inainte de finalul sezonului regulat, echipa feminina de baschet a primit vestea ca exista posibilitatea ca la sfarsitul acestui campionat sa se desfiinteze din cauza bugetului redus la jumatate primit de la principalul sponsor, Fundatia Sportului Iesean. Dar baschetbalistele antrenate de Ionut Onose s-au concentrat mai mult pe meciul cu vecina de clasament si au reusit sa obtina a doua victorie din play-out. Inceputul de meci nu a fost asa de usor precum o arata scorul dupa ce greselile din aparare si ratarile de sub panou au facut ca la pauza mare oaspetele sa aiba un avantaj de doua puncte pe noile tabele inaugurate la acest meci. Curios este faptul ca in Sala Sporturilor din Iasi mai exista alte trei dispozitive electronice pentru afisarea scorului care nu mai functioneaza. Revenind la meci, elementul-cheie al unei dispute sportive poate fi si pauza, de unde gazdele au reusit sa revina cu o mai mare pofta de joc si acest lucru s-a vazut mai ales in sfertul trei, cand iesencele au reusit cele mai bune zece minute din meci. Cele doua puncte obtinute ieri le asigura penultimul loc in clasament moldovencelor, dar le apropie la unul singur de locurile trei si patru ocupate de Galactica Brasov si CSM U Oradea, care au cate 11 puncte. Cele mai bune marcatoare ale invingatoarelor au fost: Necula, cu 18 puncte, Tatarinova 14 si Walker 12 puncte. In etapa viitoare, Politehnica National Iasi va evolua sambata, in deplasare, contra ,,lanternei rosii” Sportul Studentesc Omnilogic Bucuresti.
Marius Cosoi, directorul sportiv al Politehnicii Iasi s-a aratat multumit la finalul partidei de scorul inregistrat de echipa pe care o conduce, dar este ingrijorat de viitorul acesteia pe scena baschetbalistica romaneasca datorita reducerii bugetului. ,,Dupa primul sfert si al doilea, unde ne-am tinut aproape, la pauza fetele au primit o mustruluiala serioasa si au iesit de la vestiare cu alt tonus, cu alta dorinta de victorie si am castigat meciul. Zilele acestea am aflat si de reducerea bugetului alocat sportului iesean  si speram sa nu fie asa. Mai avem saptamana viitoare si dupa aceea sigur ca o sa vedem ce vom face pe viitor. Din pacate, urmatoarea perioada este cam sumbra si nu stiu ce o sa facem si ce o sa se intample. Daca Fundatia Sportului Iesean ramane sa ne aloce aceasta suma, mai mult ca sigur ca exista riscul ca baschetul feminin sa dispara”, a declarat Marius Cosoi.
In cadrul etapei a VIII-a s-au mai disputat doua meciuri din seria A2, cu urmatoarele rezultate: CSU LPS Alba Iulia- Sportul Studentesc 77-50 si BC Galactica Brasov- Universitatea Cluj 48-58./ Mihai Căpraru