(ORASUL, 12.00) “URGENTE”- TRAUMATISME – ALCOOL/  Peste 100 de persoane au ajuns in timpul zilei de sambata la Spitalul de Urgente

(CUZANET, Iasi, 30  mai) –Peste 100 de pacienti au ajuns in ziua de sambata, 29 mai, la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului de Urgente ,,Sf. Ioan” din Copou. Afectiunile preponderente au fost traumatismele ( politraumatisme, plagi, fracturi, entorse, luxatii, arsuri), in cazul a trei persoane fiind cauzate de caderi de la inaltime din pomi. In stare critica a fost adus la UPU de catre un echipaj al Serviciului de Ambulanta Judetean(SAJ) un barbat de 49 de ani din localitatea ieseana Cristesti. „Prezenta multiple traumatisme prin cadere de la peste 4 m, in soc traumatic si hemoragic, cu multiple leziuni la nivel craniului, a toracelui si a abdomenului si fracturi deschise. A fost preluat in echipa completa de trauma-medic de urgenta, ortoped-traumatolog, chirurg de urgenta si reconstructiv-stabilizat si evaluat imagistic si biologic”, a afirmat dr. Tudor Ciuhodaru, seful serviciului de Urgenta al Spitalului „Sf. Ioan”. Barbatul a fost internat la ATI-Traumatologie, iar cand starea de sanatate o va permite va suferi o  interventie chirurgicala in cadrul Clinicii de Ortopedie -traumatologie. Alte doua persoane au ajuns la UPU cu fracturi auzate caderilor din cires- un barbat de 70 de ani din localitatea Cozmesti si o femeie de 61 de ani.

Sase persoane cu varste cuprinse intre 22 si 73 de ani  au beneficiat de tratament de urgenta in urma agresiunilor. Patru dintre acestea sunt barbati, iar agresiunile au survenit pe fondul abuzului de alcool. Doi barbati de 61, respectiv 32 de ani si doua femei de 53, respectiv 23 de ani, au  ajuns la spital cu insolatie, dupa ce au lucrat mai multe ore in soare. „Pacientii au beneficiat de evaluare si terapie simptomatica iar cand atarea clinica s-a ameliorat au solicitat externarea”, a precizat medicul, adaugand faptul ca patru persoane au ramas internate la Clinica de Toxicologie in urma consumului de etnobotanice in scop recreational.

Numarul celor care s-au prezentat in UPU din cauza abuzului de alcool a depasit numarul de 10, unul dintre acestiam in varsta de 32 de ani din localitatea ieseana Vanatori a fost adus direct din strada de catre un echipaj al SAJ in coma toxica exogena –  avea valorile alcoolemiei de peste 250 mg %. Pacientii au ramas internati in clinicile cu profil unic ale Spitalului de Clinic „Sf Ioan”: Arsuri, Chirurgie reconstructiva, Ortopedie -traumatologie sau Toxicologie, sau in clinicile de Urgente medicale si Chirurgicale. Medicii de la Spitalul de Urgente subliniaza cresterea patologiei traumatice – a accidentelor rutiere, de munca, casnice, politrauma, intoxicatii, arsuri – si considera ca e nevoie ca noua cladire a Spitalului ar trebui cat mai rapid deschisa pentru functionarea Centrului Regional de Urgente si pentru tratarea in conditii mai bune a pacientilor..  / Gianina Petruca