(ORASUL, 15.00 ) RANITI – GALATA – TRANSFER /Doi dintre ranitii in accidentul rutier de la Galata de ieri, 22 octombrie, au fost transferati la Neurochirurgie
(CUZANET, Iasi, 23 octombrie) – Spitalul Clinic de Urgenta „Dr. N. Oblu” din Iasi a primit astazi, prin transfer, doua din cele sase victime implicate in gravul accident care a avut loc ieri in zona Galata. „Pe unul din tineri l-am internat suferind de traumatism cranio-cerebral minor, iar pe celalalt il vom mentine sub observatie, nefiind atit de grav ranit. Urmam sa ne decidem asupra externarii lui astazi” a declarat dr. Florin Gramada, purtator de cuvint al Spitalului Clinic de Urgenta Prof „N Oblu”. Accidentul de ieri a fost provocat de un iesean care conducea beat si fara permis de conducere. Soferul a intrat pe contrasens, izbindu-se puternic de un autoturism Dacia Logan care circula cu viteza regulamentara./Alexandra Panaete