Sarbatoarea Sfintei Parascheva este in toi. Pelerinii din toata tara au sosit in numar mare la Iasi. Pina acum, potrivit estimarilor jandarmilor , peste 65. 000 de persoane au trecut prin fata raclelor sfinte pentru  a se inchina. La ora 12, randul de oameni depasea un kilometru si jumatate iar timpul de asteptare este deocamdata de aproximativ 5 ore.

"Sunt din Targoviste, am ajuns aseara pe la 11 fara ceva, am stat la rand si cand s-a facut ziua, pe la 8 si ceva am ajuns la Sfanta, ne-am rugat sa ne dea un loc in biserica dar au zis ca nu mai au" povesteste o batrana. " Cazare eu nu stiu unde sa stam, stam asa pe aici, pe scarile acestea pana maine, ce avem unde sta? Nu ne-am adresat pentru cazare, daca nu stiu" a marturisit o pensionara din Buzau.  "Vin de 3 ani la rand, am venit de sambata si am stat afara si in Mitropolie" a povestit un credincios din Braila. Multumirea sufleteasca pare sa nu suplineasca problema cazarii. In jurul Mitropoliei, sute de oameni stau pe scari, iar unii dintre ei au dormit acolo. Oficialii strang din umeri. "Listele cu persoanele care s-au oferit sa primeasca in cazda pelerini sunt afisate la biroul de pelerinaj si la sediul Protocopiei" a declarat purtatorul de cuvant al Mitropoliei, Constantin Sturzu. Insa, la Oficiul pentru pelerini a Mitropoliei, nu exista nicio lista, iar angajatii de acolo nici nu au auzit de asa ceva. Dar, in schimb exista biserici care ofera adapost. "Biserica noastra este deschisa, putem primi in jur de 1200 de pelerini. Aseara aici au fost cazati in jur de 50 de pelerini. Diseara la ora 18 incepe slujba Sfantul Maslu, iar la ora 23 se vor imparti 5000 de pachete cu sarmalute si tartine pentru pelerini" a sustinut preotul de a Biserica Sfantul Nectarie. /Vladilena Bicu/Victoria Cantir