(CUZANET, IASI, 14 octombrie 2008 )HALA CENTRALA/SARBATOAREA/TRADITIE

La " Sarbatoarea Vinului" iesenii au o oferta variata.  In fata Halei Centrale se poate servi o masa copioasa:  mititei, carnaciori taranesti, chisca, muraturi ca "la mama acasa" si nu in ultimul rand must si vin. Masa scoate din buzunarele pofticiosilor  intre 3 si 7 lei pentru o suta de grame  de specialitati din carne. Toate acestea nu merg fara o garnitura de cartofi prajiti la 3 lei portia si fara muraturi , pana la 3 lei/portia, sau mustar, dupa preferintele fiecaruia. O nota de plata virtuala arata ca o portie buna de mancare facuta ca la mama acasa ar scoate din buzunarul unui iesean circa  12 lei.

Comerciantii veniti tocmai din Constanta, nu uita si porumbul, care se gaseste in doua sortimente, fiert si cop, la pretul de 3 pana la 4 lei bucata. Printre preparate gasim pui la rotisor la pretul de 3 lei/100 de grame, ciolan afumat la 3,5 lei/100 de grame, piept de porc la 4 lei/100 de grame , coaste de porc la 5 lei/100 de grame,  chisca de porc la 6 lei sau pastrama de oaie la 7 lei. Toate acestea se vand la suta de grame.Un pahar de must costa intre 2,5 si 5 lei, in functie de gramaj. Vinul se vinde si la sticla, si ajunge pana la 20 de lei sticla, sau la pahar incepand de la 5 lei paharul.

Nici cei mici nu au fost uitati. Parintii ii pot  rasfata cu vata de zahar la doar 3 lei portia, pe diverse sortimente, de menta, capsuni sau banane si colaci ardelenesti care costa intre 5 si 10 lei bucata. In fata Halei Centrale pot fi gasiti si comercianti veniti din Bacau sau din Vrancea. "Doamna Mariana", dupa cum se recomanda  declara ca a gatit ca " la mama acasa. “Am invatat gatitul de la bunica si asa iese si mancarea mai gustoasa. Nu bag chimicale sau semipreparate in macarea mea de acasa, si nu am pus nici aici. Vin an de an aici si stiu si eu ce cumpara oamenii” declara Maria Hutan, din Onesti.  In multime un tanar venit tocmai din judetul Neamt, vinde o vaza sculptata in lemn. Initial, pretul produsului este 50 de lei, insa oboseala si politia care tot ii cere autorizatia de producator  il determina sa reduca din pret pana la 20 de lei:  “Am muncit mult la ea. Asa modele se fac greu, dar sunt si eu obosit. Astea sunt ultimele articole pe care le mai am”, declara incantat Iosif Tolontan . Desi sunt nevoiti sa stea in fum si la cozi destul de lungi, clientii, veniti chiar si din satele alaturate Iasiului, sau pelerinii, se declara incantati de festivitate. Ei spera sa poata veni chiar si in anii viitori. “Am mai venit pana acum aici. E cam la fel ca in anii trecuti. Ce pot sa spun, imi place sa imi amintesc de traditie. La mine fiind plecata mama, nu prea are cine sa imi mai gateasca mancare de asta.” declara Diana C, studenta in anul 2 la Facultatea de Drept a Universitatii “AL. I. Cuza”. /Georgiana Axinte