TVR Iaşi a organizat marţi, 25 noiembrie a.c., o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat finalizarea poriectului „Expediţiile Memoriei”. Echipa proiectului, printre care se află Violeta Gorgos, regizor artistic, şi Cristian Sbîngu, director de imagine de la TVR Iaşi, a organizat o expediţie în Kazahstan în perioada 12-23 noiembrie a. c., încercând să surprindă destinul miilor de români şi basarabeni care au fost deportaţi în lagărele de concentrare sovietice după cel de-al Doilea Război Mondial. Printre membrii echipei s-au numărat şi Octavian Ţîcu, doctor în Istorie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi (UAIC)şi Sergiu Musteaţă, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova.
„Ne-am axat pe colaborarea cu televiziunea română şi cea din Republica Moldova din dorinţa de mediatizare a istoriilor particularizate ale oamenilor din comunitatea moldo-română din Kazahstan prin realizarea de anchete şi interviuri”, a declarat Octavian Ţîcu. Cele 14 ore de film obţinute în expediţie se vor transpune într-o serie de emisiuni-documentar care vor surprinde comunitatea moldo-română în Kazahstan, viaţa acesteia în urma deportărilor sovietice şi modul în care a fuzionat cu poporul kazah. „Cei din Kazahstan au salutat proiectul nostru, chiar dacă aveau o experienţă diferită, au înţeles partea umană a acestuia ”, a declarat unul din membrii echipei, Dumitru Lesnic, masterand la UAIC.
Violeta Gorgos a menţionat că reportajele-documentar vor putea fi văzute în ianuarie, anul viitor. „TVR Iaşi va realiza un film al expediţiei, nu un film al deportaţilor. Sperăm să redăm cât mai mult din căutările istoricilor, locurile pe care le-am întâlnit, comunităţile româneşti de acolo care păstrează în mod inedit spiritul românesc şii ospitalitatea kazahă”, a mai adăugat aceasta.
În Kazahstan există doua monumente dedicate românilor, unul în cinstea ostaşilor căzuţi pe front în cel de-al Doilea Război Mondial şi altul dedicat deportaţilor de către Ambasada României. „Este de datoria noastră să ridicăm monumente în memoria deportaţilor”, a declarat Violeta Gorgos.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României.
Niciun comentariu