(ORASUL, 10.00) SINDROM DOWN- ZIUA INTERNATIONALA – EVENIMENT/  Ziua Internationala a Sindromului Down va fi marcata si la Iasi
(CUZANET,
Iasi, 20 martie) Maine, 21 martie, cu ocazia Zilei Internationale a Sindromului Down, fundatia Star of Hope, in colaborare cu  Asociatia de Parinti “Renasterea Sperantei” organizeaza un eveniment care va marca aceasta zi la Iasi. Actiunea va incepe  la ora 12.00, la sediul Centrului Regional de Reabilitare “Steaua Sperantei”.
“In cadrul zilei de maine vom prezenta un pachet informativ despre sindromul Down, elaborat  in cadrul campaniei <<Cunoaste-ma asa cum sunt>>. Vom avea si un moment artistic deosebit la care participa copiii bolnavi. Am invitat cadre didactice, medici specialisti, psihologi, persoane din mediul academic, politicieni pentru ca ne-am propus sa dam glas comunitatii noastre, sa ii facem pe oameni sa constientizeze ce inseamna aceasta boala”, a declarat Aurora Vatamaniuc, presedintele Fundatiei Star of Hope Romania. „In ceea ce priveste atitudinea oamenilor fata de acesti copii, avem doua tabere. De exemplu, cadrele didactice  care au beneficiat de instruire si au participat la actiuni de sensibilizare si-au deschis portile copiilor bolnavi, chiar daca nu au metode specifice de lucru. In invatamantul de masa nu exista o curricula specifica si de aici apare retinerea multor profesori. Este nevoie de o interventie la nivel national ”, a mai explicat Aurora Vatamaniuc.
Anul acesta este primul an in care Organizatia Natiunilor Unite recunoaste oficial Ziua Internationala a Sindromului Down, urmand ca aceasta zi sa fie sarbatorita in 170 de tari.
Sindromul Down sau trisomia 21 este o afectiune genetica, cromozomiala care produce grade de dizabilitate intelectuala si fizica. In Iasi, Centrul de Reabilitare Regionala are in evidenta 30 de copii, dar numarul copiilor afectati este mult mai mare, aproximativ 100./ Liliana – Gabriela Ginju