(ORASUL, 14.00) SENAT –  LEGE – DROGURI USOARE/ Drogurile usoare  interzise de Senat
(CUZANET,
Iasi , 10 noiembrie) – Senatul a adoptat astazi, 10 noiembrie, o lege prin care se interzice comercializarea, vanzarea, punerea in vanzare, distribuirea si livrarea produselor din plante sau amestecului din plante cu efect halucinogen.
„Adoptarea de catre Senat a legii este un pas castigat in batalia cu drogurile usoare.”, a declarat Tudor Ciuhodaru, membru al Comisiei pentru Sanatate si Familie a Camerei Deputatilor. Aceasta lege a fost elaborata impreuna cu legisti, farmacisti, bioeticieni, toxicologi precum si reprezentanti ai Colegiului Medicilor, ai Ministerului Sanatatii si ai Agentiei Nationale Antidrog. In cadrul ei a fost stabilit cadrul in care institutiile statului pot interveni si permite actualizarea in functie de necesitati a substantelor aflate in aceasta categorie. Legea a fost supusa spre dezbatere ieri, 9 noiembrie, si astazi a fost adoptata. / Gianina Petruca