(ORAS, 8.00) – SINDICAT, GUVERN, GREVA – Greva generala sau promulgarea legii majorarii slariilor profesorilor cu 50%
(CUZANET, IASI, 29 octombrie) – Decizia guvernului, cu privire la amanarea promulgarii legii de majorare cu 50 % a salariilor cadrelor didactice i-a nemultumit si pe sindicalistii ieseni.
Astfel, reactiile din partea liderilor din sindicat nu au intarziat sa apara. “Suntem foarte suparati, colegii nostri sunt revoltati de atitudinea Guvernului Romaniei vizavi de amanarea cresterii salariale. Nu am inteles si nu vom intelege niciodata cum un guvern nu respecta legea, care a fost promovata in unanimitate de Parlamentul Romaniei, care este legislativul. La Curtea Constitutionala s-a dat verdictul ca legea este constitutionala, deci este legala , apoi fost promulgata de presedintele Romaniei, si guvernul care este executivul nu o aplica?!”, a declarat pentru Cuzanet, Violeta Amariei, vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant(FSLI).
“Decizia nu ne surpinde, decizia Guvernului Tariceanu a fost de altfel anuntata, asteptam sprijinul Parlamentului , mai exact a celor doua partide care au promis ca in aceasta situatie vor interveni pentru a pune pe tapet, legea asa cum a fost votata ea de Parlament” a sustinut Laviniu Lacusta, vicepresedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar(USLIP).
Se string semnaturi pentru greva generala
Negocierile vor continua. Profesorii par sa nu renunte si sunt hotarati sa mearga mai departe. A inceput stringerea de semnaturi, pentru a putea fi ulterior centralizate, iar finalitatea acestora este greva generala. “In momentul acesta la Iasi, la sindicatul FSLI, am 87 % de semnaturi in original in care colegii nostri vor greva generala. Cel mai mult ne-a deranjat, modul cum ne-au tratat si cum ne-au pus intr-o situatie delicata” , a marturisit Violeta Amariei. "In cazul, in care legea va ramane suspendata, anuntam Guvernul Romaniei ca sindicalistii din invatamant, cadrele didactice vor intra in greva generala. Mai mult ca sigur incepand cu ziua de luni, va fi o miscare la nivelul intregii tarii, durata acesteia va depinde de deciziile luate uterior de Guvern sau Parlament”, a adaugat Laviniu Lacusta.
Va reamintim ca ieri printr-o ordonanta de urgenta, executivul a decis amanarea cresterii salariilor profesorilor, pana la 1 aprilie, in asteptarea unei legi a salarizarii bugetarilor. Premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca prin aceasta decizie se va proteja economia nationala. /Vladilena Bicu
Niciun comentariu