(ORASUL, 10.00) SARBATOARE – ORTODOCSI – INALTARE / ”Hristos s-a inaltat!” 
(CUZANET,
Iasi, 28 mai) – Inaltarea este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, praznuita in fiecare an la 40 de zile de la Inviere. Potrivit  Sfintele Evanghelii Iisus i-a adunat pe ucenicii sai in Betania, pe varful Muntelui Maslinilor. Timp de 40 de zile de la Sfintele Pasti, Iisus se aratase de mai multe ori Apostolilor Sai si ii convinsese de realitatea Invierii Sale. Acum i-a incredintat ca El este cu adevarat, cerandu-le sa verifice cu simturile ca nu vad o naluca. El a mancat o bucata de peste fript si o parte dintr-un fagure de miere.. Domnul s-a inaltat la ceruri tinand mainile intinse peste ei ca o ultima binecuvantare, iar un nor  l-a ascuns de ochii lor. Inaltarea precede o alta mare sarbatoare cinstita de crestini si anume Rusaliile sau Pogorarea Sfantului Duh. De Rusalii, Sfintii Apostoli au primit harul si s-au transformat  din oameni timizi si simpli in propavaduitori ai invataturii crestine.
 Inaltarea Domnului la fel ca si Sfantul Apostol Andrei, ocrotitorul Romaniei (30 noiembrie), este o sarbatoare cu caracter national, intrucat este si Ziua Eroilor. Pe 24 august 1920, regele Ferdinand I a promulgat legea care instituia serbarea nationala, anuala, de comemorare a eroilor in ziua Inaltarii Domnului, data modificata, ulterior, de regimul comunist. Dupa evenimentele din 1989 s-a revenit la sarbatorirea Zilei Eroilor de Inaltarea Domnului, prin hotararea luata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. In popor,  Sarbatoarea Inaltarii Domnului mai poarta numele si de Ispas si este dedicata personajului cu acelasi nume. Ispasul este perceput ca un om vesel si tocmai din acest motiv, in acesta zi , oamenii incearca sa fie cat mai veseli. Conform traditiei populare , ziua de astazi mai este numita si  Pastele Cailor. Traditia spune , datorita abundentei de vegetatie din acesta luna, acesta este singura zi din an in care caii se satura de pascut iarba. Astazi, crestinii se saluta cu „Hristos a Inaltat”!, respectiv „Adevarat a Inaltat”. / Alina Iosub