Maine, 3 decembrie a.c. incepand cu ora 18:00, are loc conferinta „Hepatita este mai aproape decat crezi. Nu lasa la voia intamplarii sanatatea ta.” organizata de Filiala Iasi a Asociatiei Pacientilor cu Afectiuni Hepatice din Romania (n.r. APAH-RO). Evenimentul va fi gazduit de Institutul de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgentei „Sf. Spiridon” din Iasi. Invitatul special al manifestatiei este dr. Catalin Hutanasu, medic specialist gastroenterolog, ce va avea rolul de a raspunde intrebarilor pe care le vor adresa persoanele din public.Pe de alta parte, vor fi invitate si persoane diagnosticate cu hepatita, ce vor impartasi sentimentele si intamplarile din viata unui pacient hepatic. „Evenimentul este organizat pentru a trage un semnal de alarma in randul iesenilor, cu privire la riscurile infectarii cu orice tip de hepatita virala si afectiuni silentioase, ce pot fi prevenite printr-un simlplu test facut la timp.”, a afirmat Galia Eremia, presedintele APAH-RO. De asemenea, aceasta a mai precizat ca nevoia de informatie se resimte in randul celor ce au fost diagnosticati cu hepatita, dar si in randul celor care nu cunosc metodele de preventie.
APAH-RO este o organizatie neguvernamentala, infiintata in aprilie 2009 la initiativa unui grup de pacienti. Organizatia militeaza pentru cresterea gradului de depistare a hepatitei si accesul facil la tratament al pacientilor hepatici. Reprezentantii APAH-RO sunt de parere ca iesenii trebuie sa ia atitudine pentru a preveni orice tip de hepatita virala. La eveniment pot participa toti cei interesati.
Niciun comentariu