Astazi, 14 noiembrie a.c. incepand cu ora 17:00, va avea loc concertul de gala al absolventilor Cursului International de Maiestrie Interpretativa. Evenimentul va fi gazduit de Sala de Festivitati a Colegiului National de Arta „Octav Bancila” din Iasi (nr. CNAOB). Cursul de maiestrie s-a desfasurat pe parcursul acestei saptamani, fiind sustinut de pianistul elvetian Reto Reichenbach, profesor in cadrul Conservatorului din Basel. Acesta a fost organizat de Facultatea de Interpretare Muzicala, Compozitie si Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi, in parteneriat cu CNAOB. In cadrul acestui massterclass au participat elevi din clase diferite ai Colegiului de Arta. La gala ce se va desfasura astazi, acestia vor fi premiati, iar publicul va putea audia rezultatele tinerilor absolventi. Pianistul elvetian va sustine, de asemenea, un recital.
Reto Reichenbach este profesor de pian la Conservatorul din Basel, Elvetia, iar pentru activitatile sale artistice i-au fost oferite diverse distinctii precum premiul „Seeparck” oferit de „Swiss Bank Corporation”. Acesta nu este la prima sa vizita in Romania, precizand faptul ca a acceptat fara sa stea pe ganduri invitatia de a participa sa sustina un nou masterclass la CNAOB. Experienta pe care a trait-o anul trecut l-a facut sa revina si pentru a doua oara pentru a le arata elevilor ieseni ca „un interpret bun, poate fi si profesor”. In cursul acestei saptamani, tinerii pianisti de la Colegiul de Arta au putut discuta si exersa cu Reto Reichenbach.
Sala de Festivitati a Colegiuli National de Arta „Octav Bancila” din Iasi are aproximativ 200 de locuri.
Niciun comentariu