(ORAS, 20.00) INVATAMANT – CATALIN – BABA / Lista de probleme nerezolvate a fost aratata ministrului Educatiei, prof.univ.dr. Catalin Baba la intrarea in licee si universitati.
(CUZANET, IASI, 2 martie) Astazi, 2 martie, Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului , Catalin Baba, a dezbatut la Iasi principalele probleme ale mediiilor preuniversitar si universitar din Iasi. Ministrul Baba a poposit prima data la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, la ora 10.00, insotit de inspectorul general Liliana Romaniuc si de senatorii Mihaela Popa si Dumitru Oprea. Discutiile cu rectorul Vasile Isan s-au desfasurat in spatele usilor Biroului Senatului din cadrul universitatii, timp de 45 de minute. “Masurile reformatoare care s-au derulat in ultimul timp in educatie, problema deblocarii posturilor si angajarilor in invatamantul superior prin scoaterea din acordul cu FMI a acestei conditii, problema finantarii proiectelor POS DRU, au fost cateva din lucrurile la care am incercat sa gasim rezolvare”, a declarat rectorul Vasile Isan.
„Merita sa inveti. Ceea ce inveti astazi te va ajuta maine”
Colegiul „Costache Negruzzi” l-a asteptat pe Catalin Baba la ora 11.00.In asteptarea ministrului, directorul colegiului, Camelia Gavrila a anuntat punctele de discutie la care asteapta raspunsuri. „Din punctul meu de vedere, problemele pe care le-as ridica ar fi legate de programa, de curricula in general si cea a manualelor, pentru ca acestea ar trebui refacute de urgenta. Un alt aspect foarte deranjant este situatia olimpiadelor cu un numar extrem de redus de locuri. Sunt judete cu un palmares extraordinar care, de obicei, beneficiau de bonusuri de locuri si conteaza amploarea judetului.Nu poti sa ai aceeasi viziune pentru Iasi si pentru orase ca Giurgiu sau Teleorman. Probabil voi aduce in discutie si tema clasei pregatitoare, chestiuni legate de formarea profesorilor si de dotare. Va sustine primaria aceasta dotare asa cum prevede legea sau va fi un program national cu finantare prin Ministerul Educatiei? E nevoie de mobilier. Mai punem la socoteala jocurile, dotarile, aspectul ludic al predarii." Dupa ce a trecut prin fata listelor de istoric ale colegiului, a expozitiilor prezentate de elevi si dupa ce a incercat sa ,,arunce mingea” in sala de sport a insitutiei, Ministrul Baba si-a inceput discursul din Amfiteatrul Colegiului National.,,Dumneavoastra sa fiti ceea ce doriti. Am sentimentul certitudinii ca aici se face scoala adevarata. M-a impresionat faptul ca elevii colegiului poarta cu mandrie uniforma internalistilor pe care am perceput-o ca pe un mod clasic dar si modern de a-si afirma bucuria ca fac parte dintr-o comunitate scolara. Sunt convins ca in colegiul Negruzzi timpul este un segment decupat din trecut si proiectat in viitor”, a declarat Ministrul Educatiei, Catalin Baba. Elevii si profesorii colegiului au propus spre dezbatere viziunea ministrului asupra recompensarii elevilor olimpici, diminuarea numarului de discipline la clasele XI-XII, problema clasei pregatitoare si locul pe care ar trebui sa il ocupe profesorul in peisajul preuniversitar romanesc. „Desi suntem intr-un an de criza, Ministerul Educatiei va premia si in acest an elevi care obtin medalii si distinctii la olimpiadele scolare. Am dori sa facem mai mult, dar este ceea ce ne permite bugetul in acest moment. De asemenea vom premia si institutia in care invatati pentru ca a dovedit, pe parcursul mai multor ani, ca este o institutie performanta. Merita sa inveti. Ceea ce inveti astazi te va ajuta maine”, a mai sustinut ministrul.
“Profesorii buni, cu har, care lucreaza cu elevii, au un loc in inima acestora”
Ministrul a vorbit si despre modul in care va fi facuta investitia pentru clasele pregatitoare.“Investitia pentru infrastructura clase pregatitoare trebuie sa fie facuta de autoritatile locale. Pe de alta parte, Ministerul a pregatit in bugetul sau achizitionare de mobilier si material didactic in cadrul un programe nationale. In momentul in care se incheie etapa a doua, noi vom da drumul la licitatie pentru ca vom avea o imaginea corecta a numarului de clase si a numarului de elevi”, a mai adaugat Catalin Baba.
Vizita la Colegiul “Costache Negruzzi” s-a terminat cu un raspuns neasteptat din partea invitatului special. “Profesorii buni, cu har, care lucreaza cu elevii au un loc in inima acestora. Acest lucru nu poate fi cumparat. Cat despre statutul social al profesorului, in perioada urmatoare va fi o diferenta mare intre profesorul de la Negruzzi si de la o alta scoala. Vor fi mai valorizati profesorii prestigiosi. Insa intrebarea esentiala este daca e mai valoros un profesor care pregateste olimpici sau unul care invata un copil sa scrie? Asta depinde de felul in care ne facem treaba la serviciu. Dincolo de salarii sunt lucruri mai importante” a spus ministrul.
La ora 12.00, Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a ajuns la Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri”, unde a fost intrebat despre decizia Ministerului Educatiei de a se anula retinerea cotizatiei membrilor de sindicat direct din salariu. “In timp ce la o instanta li s-a dat dreptul sindicatelor de a opri cotizatia direct din salariu, cea de la Bucuresti a respins acest lucru. Eu cred ca sindicatele, in special la nivel local, trebuie sa fie active si sa rezolve problema cotizatiei in mod individual, cu bancile", a afirmat Catalin Baba. Ultimul liceu care a primit vizita ministrului a fost Liceul Teoretic “Alexandru Ioan Cuza” din Tatarasi. Acolo a fost intampinat in stilul anilor de dinainte de 1989, cu sare si colaci, tinuti in mana de elevi imbracati in costume traditionale. A vizitat corpul de cladire aflat in constructie din cadrul liceului, interesandu-se de implicarea financiara a Primariei Municipiului Iasi in dezvoltarea infrastructurii.
“Nu va exista niciun copil in Romania care sa nu fie inscris intr-o scoala”
Universitatea de Arte “George Enescu” din Iasi l-a asteptat pe Catalin Baba pentru o sedinta in Biroul Senatului la ora 14.00. Fostul rector al universitatii, Viorel Munteanu, a avut o alta lista de teme de discutie. ,,Sunt problemele invatamantului iesean, precum blocarea concursurilor de post. Noi avem o situatie speciala in universitate pentru ca dorim o alta structura. Am impartit totul in trei facultati care sunt pe domenii. Nu mai combinam muzica cu teatrul. In rest, vor fi probleme propuse de Biroul Senat. Intamplarea face ca suntem pregatiti cu doua expozitii pe care le vom vernisa saptamana viitoare si pe care ne dorim ca ministrul sa le vada”, a declarat acesta.
La ora 15.10, Ministrul Invatamantului a sosit la Inspectoratul Judetean Iasi, insotit de inspectorul general ISJ, Liliana Romaniuc, unde a sustinut o conferinta de presa. Intrebat de jurnalisti daca scolile incearca sa isi impuna autonomia, avand in vedere ca parintilor care li se cer cinci dosare – plic, 20 de foi albe, pix albastru sau lipici atunci cand merg sa isi inscrie copiii, ministrul Catalin Ovidiu Baba a tinut sa precizeze ca parintii au obligatia de a veni la inscrieri doar cu buletinul si certificatul de nastere al copilului, precum si cate o copie xerox a acestora. “Acest lucru este specificat clar in metodologia de pe site – un Ministerului Educatiei. Copia xerox se poate face si la secretariatul unde isi inscriu copiii, dar fara a fi nevoiti sa o legalizeze. Toate celelalte variante care se speculeaza nu sunt adevarate. Daca un parinte are nedumeriri si nu stie toate informatiile de care are nevoie, exista telefonul verde pe care ii rog sa il apeleze”, a declarat Catalin Baba. Conform ministrului, singurele exceptii apar atunci cand un copil sufera de un handicap sau este orfan. “Atunci parintii sau asistentii maternali vor fi nevoiti sa aduca adeverinte, documente care sa ateste problema copilului”, a adaugat Baba. Pentru a evita ingrijorarea parintilor, Ministrul Educatiei a mentionat ca “nu va exista niciun copil in Romania care sa nu fie inscris intr-o scoala. Scoala are obligatia sa scolarizeze pe toti cei care se adreseaza ei, iar parintele are dreptul sa isi duca copiii unde doreste”.
Pe parcursul conferintei de presa, Catalin Baba a oferit lamuriri referitoare la micsorarea numarului locurilor pentru olimpiadele nationale. De asemenea, a precizat faptul ca a citit scrisoarea profesorului de Fizica de la Colegiul National, Andu Ouatu, care s-a aratat nemultumit de masurile luate de Minister. “Stiu de problema semnalata de profesorul Ouatu. Tot ceea ce semnaleaza dumnealui este corect si, desigur, atat timp cat la Colegiul National sunt foarte multi copii olimpici, este normal ca si numarul de locuri sa fie mai mare. Prin aceasta initiativa s-a dorit asigurarea posibilitatii tuturor liceelor de a participa la olimpiade". Ministrul a afirmat faptul ca ar fi o nedreptate ca elevilor buni de la liceele din Romania sa nu li se acorde sansa de a participa la olimpiada, de aceea va corecta tot ceea ce a reclamat profesorul Ouatu.
“Ministrul Educatiei poate sa refuze numirea rectorului daca constata ca s-au produs fraude la alegeri”
O alta problema abordata de Ministrul Educatiei a fost mita oferita cadrelor didactice. “Daca exista plangeri ale unor parinti carora li s-a cerut spaga, Ministerul Educatiei trebuie sa fie imediat semnalat. Vor fi luate cele mai drastice masuri”, a declarat Catalin Baba.Intrebat de jurnalisti despre ancheta de la Universitatea de Medicina si Farmacie “Grigore T. Popa”, in care este implicat rectorul Vasile Astarastoae, ministrul a tinut sa precizeze motivul pentru care a emis ordinul de validare al rectorului. “Ministrul Educatiei poate sa refuze numirea rectorului daca constata ca s-au produs fraude la alegeri. Din cate stiu eu, in cazul Vasile Astarastoae DNA-ul (Directia Nationala Anticoruptie) nu a finalizat nici macar instrumentarea cazului de coruptie de la UMF, iar cu ANI (Agentia Nationala de Integritate) acesta se judeca. Noi, ca minister, nu am analizat decat modul in care s-au derulat alegerile de la UMF si intreaga procedura. Dar, in momentul in care va exista o decizie definitiva si irevocabila in acest caz rectorul in cauza va fi demis automat", a declarat Catalin Baba.
In timpul conferintei de presa, Baba a dezbatut si situatia Universitatii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iasi. “In urma votului s-a constatat ca a existat o diferenta foarte mica intre primul clasat si urmatorii doi candidati. Astfel, s-a pus problema ca un numarul mic de persoane care au votat si care nu aveau dreptul acesta, au modificat complet rezultatul alegerilor. Astfel, nu a mai existat posibilitatea de a trece in turul al doilea de scrutin. In urma acestei suspiciuni. Astfel, Ministerul Educatiei a hotarat ca alegerile sa fie refacute”, a declarat Ministrul Educatiei. Vizita de lucru a ministrului Catalin Baba de astazi a inclus Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Colegiul Costache Negruzzi, Liceul Teoretic ,,Vasile Alecsandri” din Iasi, Liceul Teoretic ,,Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Arte ,,George Enescu”, Inspectoratul Scolar Judetean si Universitatea Tehnica ,,Gh. Asachi”. Maine, 3 martie, Ministrul Educatiei, Tineretului si Sportului va participa, la ora 16.00, la sedinta comuna de Guvern Romania – Republica Moldova. / Claudia – Mirela Danaila, Adelina Fulga
Niciun comentariu