(ORASUL, 13:00)- INFECTIOASE-BOLI ERUPTIVE-COPII/ Peste 1800 de cazuri de boli eruptive s-au inregistrat anul acesta
(CUZANET,
Iasi, 14 martie)-  In conferinta de presa ce a avut loc astazi, incepand cu orele 11:00, la Spitalul de Boli Infectioase, managerul spitalului, conf.prof.dr.Carmen Dorobat a declarat ca acest sezon este specific bolilor eruptive. Acest lucru se datoreaza sistemului imunitar scazut. Bolile eruptive se remarca in principiu in cazul extremelor de varsta. Ele reprezinta patologia copilului de varsta prescolara si scolara. De la inceputul anului, s-au inregistrat 1842 de astfel de cazuri . Dintre acestea, 162 au fost cazuri de scarlatina. Varicela, rubeola, rujeola, angina streptococica si faringita sunt celelalte tipuri de boli eruptive care se manifesta in aceasta perioada, in randul copiilor. Prof.dr. Mihaela Dorobat a adaugat ca nu se poate vorbi de focare epidemice, ci doar de o avalansa care a izbucnit datorita perioadei anuale. Medicul a precizat ca multe dintre aceste boli, cu precadere scarlatina si varicela sunt boli care pot evolua grav. Scarlatina poate evolua in cadrul puseului acut, mergand pana la manifestari de soc, iar varicela si rujeola pot devin grave din princina complicatiilor ce se pot instala. Printre complicatii se numara meningite, encefalite, pneumonii si bronhopneumonii. Aceste boli sunt periculoase, deoarece se transmit aerogen si impugn izolarea la domiciliu, atat cat este valabila perioada in care boala este contagioasa. In cazul acestor tipuri de patologii, perioada de transmitere este cuprinsa intre 5 si 7 zile. Carmen Dorobat a subliniat ca aceste boli nu sunt ale trecutului, ci ale prezentului. Exista insa, posibilitati de evitare a riscurilor de contagiere. Pentru rujeola si rubeola exista posibilitatea vaccinarii. In cazul scarlatinei, streptococul betahemolitic, grupa A, regasit in exudatul faringian,  este cel care determina instalarea bolii. Exista posibilitatea ca acel copil care este purtatorul streptococului, sa nu prezinte nici una dintre simptomele bolii. Acest copil trebuie insa, tratat si sterilizat. Managerul spitalului a adaugat ca medicul de familie are obligatia morala de a educa parintii copiilor si de a-i sfatui sa mearga catre medicul infectionist de specialitate, deoarece niciodata o bola infectioasa nu va ramane la fel. Boala nu apare cu toate semnele ca la carte, se transforma si imbraca diverse fatete. Anul acesta, numarul bolilor eruptive a crescut in raport cu cel de anul trecut./ Andreea Onescu