(ORASUL, 16.00)NOUTATE-ASISTENTI-MATERNALI/ Lovitura pentru asistentii maternali
(CUZANET, Iasi, 8 ianuarie)-O noua lovitura pentru asistentii maternali din intreg judetul Iasi. Dupa ce in urma cu o luna au pichetat sediul Consiliului Judetean (cj) , asistentii maternali trebuie acum sa trimita cate o lista cu toate cererile individuale. Supararea lor legata de salariile prea mici, concediile neplatite si lipsa sporurilor nu va mai fi comunicata prin intermediul sefilor de sindicat. Prin urmare, pana pe data de 25 ianuarie, fiecare asistent maternal din totalul de 1100 va trebui sa-si formuleze in scris doleantele. ” Am discutat cu cei de la Directia de Asistenta Sociala si am ajuns la concluzia ca fiecare asistent va trebui sa consemneze in scris care le sunt cererile. Nu vom mai lua in considerare ce va cere sindicatul”, a declarat Ioan Serbina, secretar general al CJ. Masura a fost luata pentru ca autoritatile sa fie in garda in cazul in care sindicatele vor obtine drepturile pentru contractul colectiv de munca. „Trebuie sa stim sa nu ne intindem mai mult decat ne este plapuma. In cazul in care se vor castiga aceste drepturi colective, atunci CJ-ul impreuna cu Directia de Asistenta Sociala nu va putea suporta cheltuielile pentru cei 1100 de asistenti, ci doar pentru jumatate dintre ei”, a precizat secretarul general CJ. Reamintim ca in urma cu mai bine de o luna, aproximativ 30 de asistenti maternali au pichetat sediul CJ. Revendicarile au vizat sporuri de 25%, plata concediilor si salarii mai mari. In momentul de fata, salariul unui asistent maternal este de 1070 de lei pe luna. Pe langa aceasta suma, asistentul primeste inca 240 de lei pentru intretinerea fiecarui copil ce il are in grija. In total, pe parcursul unui an de zile Consiliul Judetean impreuna cu Directia de Asistenta Sociala (DAS) , plateste suma de 3200 de lei pentru intretinerea unui singur copil. Pe langa remuneratiile banesti, asistentii maternali primesc in fiecare trimestru al anului imbracaminte, alimente si rechizite pentru copii./ Iulia Nanescu
Niciun comentariu