(ORASUL, 16.00) – INSPECTORATUL PENTRU SITUATII DE URGENTA – POSTURI LIBERE / Trei posturi libere la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Iasi
(CUZANET, Iasi, 27 octombrie) – Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi scoate la concurs trei posturi in vederea incadrarii prin recrutare din sursa interna, din randul personalului Inspectoratului cu gradul de ofiter. Posturile vacante sunt: sef servicu I – Serviciul de Prevenire a Incendiilor, sef serviciu I – Serviciul Logistic si adjunct comandant sectie – sectia Pascani. „Aceste posturi sunt libere deoarece cei care le-au ocupat inainte s-au pensionat sau au fost mutati la cerere pe alte functii”, a precizat Ovidiu Costin Mocanita, purtatorul de cuvant al ISU Iasi. Rapoartele de inscriere la concurs adresate inspectorului sef pot fi depuse la Biroul Resurse Umane pana la data de 30 octombrie 2009, ora 12.00. Concursul va avea loc la sediul ISU Iasi, pe 4 noiembrie pentru ocuparea postului de sef al Serviciului de Prevenire a Incendiilor, pe 5 noiembrie pentru functia de sef al Serviciului Logistic, respectiv pe 6 noiembrie pentru postul de comandant al Sectiei Pascani. In toate cele trei zile, concursul va avea loc la ora 14.00 si va consta intr-un interviu structurat pe probleme profesionale. Pentru a participa la concurs candidatii trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ mai multe conditii, dintre care: sa aiba gradul militar de cel putin sublocotenent, sa fie incadrati la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Mihail Grigore Sturdza” al Judetului Iasi, sa aiba vechime in munca de cel putin doi ani din care cel putin doi ani in M.A.I., sa aiba cel putin doi ani vechime in specialitatea structurii pentru care se organizeaza concursul./ Mirela Munteanu