(ORASUL, 10.00) INVATAMANT – EVALUARE – NATIONALA/ Doar 74% din elevii ieseni s-au prezentat la simularea Evaluarii Nationale
(CUZANET,
Iasi, 31 ianuarie) Dintr-un numar total de 8.415 elevi inscrisi la clasa a VIII-a la nivelul judetului Iasi, la simularea Evaluarii Nationale desfasurata in luna decembrie 2012 au participat un numar de 6.240 elevi, cee ce reprezinta 74% din total. La probele de limba romana si matematica s-au inregistrat in total 627 absente.
,,Prin aceste simulari se doreste organizarea de activitati de monitorizare, control si consiliere, in vederea parcurgerii ritmice a materiei la toate disciplinele, conform standardelor de calitate nationale, care sa contribuie la adaptarea demersului didactic la nevoile elevilor si la realizarea unei evaluari ritmice, obiective si relevante. De asemenea, se urmareste realizarea unui program de activitati pregatitoare pentru elevi la disciplinele la care se sustin probe in cadrul examenelor nationale”, a declarat inspectorul scolar general, prof. dr. Camelia Gavrila.
Se constata un numar mare de elevi absenti (18% din numarul total) la proba de matematica din cauza conditiilor meteoroogice nefavorabile. Din acest motiv, in 37 de unitati scolare din mediul rural nu s-a sustinut proba la aceasta disciplina.
Analiza rezultatelor obtinute de elevi la simularea Evaluarii Nationle indica un procent de 67,1% al promovabilitatii la Limba romana si un procent de 40,27% al promovabilitatii la Matematica. In urma acestor rezultate, se constata ca un procent de 55,53% dintre elevii prezenti la simulare au obtinut medii de promovare a acestui examen national./ Lorena Lungu