( ORASUL, 14.00) DECES – STRADA – INTERNARE/ O femeie a ajuns in stare grava la spital dupa ce a aflat ca sora ei a murit in mijlocul strazii la cateva ore dupa ce a fost externata din spital
(CUZANET, Iasi, 25 februarie) – Marti dupa amiaza, 24 februarie, Elena Cretu, in varsta de 71 de ani, din Andrieseni, a fost gasita moarta in statia de autobuz din zona Podului Alexandru, langa biserica Sf. Nectarie. Femeia a fost internata timp de sapte zile la Clinica de Cardiologie de la Spitalul „Sf Spiridon”, iar marti, la ora 12.00 a fost externata. Cateva ore mai tarziu, in jurul orei 17.00, femeia s-a prabusit in mijlocul strazii si a murit. Tot in cursul dupa-amiezii de miercuri, sora pacientei, Maria Cretu a ajuns la „Sf Spiridon”, cu probleme cardiace.”Elena Cretu a fost spitalizata in Clinica de Cardiologie a spitalului „Sf Spriridon”, cu diagnosticul de cardio-miopatie si o serie de diagnostice secundare. A fost spitalizata pentru sapte zile, a primit tratament si recomandari la domiciliu, de evitare a frigului, a efortului fizic, a mancarii cu sare si de urmare a tratamentului prescris. In momentul externarii, pacienta era fara acuze, era de fapt intr-o stare generala buna de trei zile, din declaratiile medicului curant. A dorit sa mearga la domiciliu, a inteles prescrierile terapeutice si tratamentul recomandat. Echipajul SMURD a fost solicitat intr-un loc public, la resuscitare. Era vorba de un stop cardio-respirator, dar nu raspuns la manevrele de resuscitare, iar cauzele decesului urmeaza sa fie stabilite de cei de la medicina legala”, a explicat dr. Diana Cimpoiesu, coordonator SMURD.
Maria Cretu, in varsta de 67 de ani, este internata la Clinica de Cardiologie, cu diagnosticul de tensiune marita si angina arteriala. Femeia a povestit ca sora ei s-a dus mai intai la niste rude din Iasi si cel mai probabil i s-a facut rau imediat dupa ce a plecat spre statia de unde putea sa ia un maxi taxi spre Andrieseni.
Astazi, 25 februarie, fiul Elenei Cretu a cerut un certificat constator al decesului, pentru a merge la Procuratura sa ceara sa nu se faca autopsie. De asemenea, barbatul s-a aratat nemultumit de faptul ca mama sa a fost lasata sa plece acasa fara un insotitor. Mai mult, barbatul a spus ca nu vrea sa treaca la medicul de familie pentru a completa certificatul de deces, intrucat la ultimul control pe care l-a facut mama sa, i-a spus ca este sanatoasa. „Trebuia sa ma cheme cineva, eu am masina si puteam sa o duc acasa”, a spus fiul Elenei Cretu. Medicii insa spun ca femeia a vrut sa plece acasa, se simtea bine si chiar mancase inainte sa fie externata. „Nu exista nicio prevedere sa vina ambulanta sa duca pacientii acasa; ambulanta ii duce doar in cazul in care nu se pot misca, dar femeia se simtea bine, a plecat pe picioarele ei”, a spus dr. Cimpoiesu. / Ana Oleinic
Niciun comentariu