În perioada 4-15 noiembrie 2020, în Sala de Educație Muzeală a Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași (Palatul Culturii) va putea fi vizitată Harta Multimedia, un proiect gîndit de Asociația Punctart, alături de artiști, profesori și studenți, pentru a ajuta procesul de predare și învățare.
Harta Multimedia este un mulaj 3D al suprafeței României, pe care sunt mapate animații video și care este destinată orelor de Istoria Românilor și Geografia României.
„Față de alte inițiative, Harta Multimedia se diferențiază prin faptul că a venit ca un răspuns la nevoi acute ale sistemului educațional, nevoi semnalate chiar de publicul nostru. Practic, lucrăm la proiect din 2019, iar cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, am reușit să-l scoatem la lumină. Am format o echipă mixtă, interdisciplinară: echipa Punctart, artiști, profesori, studenți. Am pus cu toții umărul la treabă și am lucrat colaborativ pentru a dezvolta o alternativă atractivă pentru generațiile tinere de astăzi, să le trezim interesul și curiozitatea pentru cunoaștere”, a declarat Catrinel Bejenariu, cofondator al proiectului, coordonator artistic și performer.
Din echipa de proiect, pe lîngă Catrinel Bejenariu (coordonare), Dan Basu (video), Georgea Dura (producție), Lăcrămioara Iordăchescu (profesor istorie), Ciprian Mihai (profesor geografie), face parte și Manu Foșalău, student la Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iași, care s-a ocupat de cartografia proiectului.
Prima etapă a proiectului va fi disponibilă pentru vizită la cerere, numai cu programare în număr de șapte persoane, respectînd normele sanitare în vigoare. Programările se pot face pe forms.gle. Înscrierea este individuală, iar accesul este gratuit pentru primii 100 de participanți (elevi sau studenți). După epuizarea biletelor, prețul va fi de 10 lei pentru elevi și studenți și de 15 lei pentru adulți.
Asociația Punctart este o organizație nonguvernamentală culturală, pornită în 2015 de către o echipă multidisciplinară de artiști profesioniști și specialiști. Punctart face proiecte de teatru, expoziții și instalații multimedia, ateliere de educație non-formală și alte proiecte la granița dintre artă și tehnologie destinate tinerilor.
Sursă foto: www.facebook.com
Niciun comentariu