(ORASUL, 13.30)-INSELATORIE-BIJUTERII-GHICITOARE/ Doua eleve au ramas fara bijuterii dupa ce au fost descantate de o ghicitoare
(CUZANET,
Iasi, 6 mai) – O noua inselatorie dupa metoda “ghiocului” sau a “viitorului din batista” a fost reclamata ieri la Politia orasului Targu Frumos, cand doua eleve in varsta de 12 si 13 ani au ramas fara bijuterii. Acestea sustin ca au fost inselate de o presupusa “ghicitoare” care s-a oferit sa le descante si sa le ghiceasca viitorul :” Cele doua eleve sunt colege de clasa. In timp ce se aflau ieri pe o banca din apropierea scolii, au fost acostate de o persoana de sex feminin, care sub pretextul ca le ghiceste viitorul, le-a convins cu multa usurinta sa scoata bijuteriile pe care le au si sa le puna intr-o batista. Profitand de neatentia lor, femeia le-a restituit cate o batista in care se aflau doua pietricele, recomandandu-le sa nu desfaca batistele timp de 30 de minute altfel vraja va fi rupta. Necunoscuta s-a facut repede nevazuta, luand cu ea doua perechi cercei, doua lantisoare si un inel, toate din aur, in valoare de 2500 lei.
Politistii au intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de „inselaciune”, in care sunt efectuate cercetari pentru identificarea suspectei” a declarat subinspectorul Virginia Pralea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (I.P.J.) Iasi./ Madalin Ionel