(ORASUL, 18.00) MINOR – CRIMA – POLITIA / L-a omorat pentru ca i-a certat ca fac prea multa galagie
(CUZANET, Iasi, 12 decembrie) – Acesta este deznodamantul tragic pe care l-a avut S. Andrei pentru ca si-a avertizat colegii de palier sa nu mai faca galagie. Ieri seara, Politia municipiului Iasi a fost sesizata telefonic cu privire la decesul lui S. Andrei, de 20 ani, din Iasi, care a fost injunghiat de o persoana necunoscuta.
La fata locului s-a deplasat echipa condusa de procuror din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi. In urma cercetarilor si investigatiilor efectuate s-a stabilit ca in seara de 10 decembrie a.c. in jurul orei 19.00, victima a iesit din locuinta pe hol, unde mai multi tineri faceau galagie, reprosandu-le modul necivilizat de comportare. Un tanar din grupul respectiv nu a stat mult pe ganduri, a scos un cutit cu care l-a lovit pe S. Andrei de doua ori dupa care a fugit. Victima a reusit sa ajunga pana in bucatarie unde a cazut la pamant, echipajul de ambulanta sosit la fata locului constatand decesul.
Suspectul a fost identificat la scurt timp in persoana lui B. S. de 17 ani, din Iasi, fara ocupatie, care s-a ascuns la niste rude, unde a fost gasit.
Pe numele sau a fost emisa ordonanta de retinere pe o perioada de 24 de ore pentru savarsirea infractiunii de omor, urmand ca la data de 11 decembrie a.c. sa fie prezentat la Tribunalul Iasi cu propunere de arestare preventiva. / Constantin Chifan
Niciun comentariu