(ORASUL, 12.00)TRIBUNAL-INSELACIUNE-CONDAMNARE/ Fost finantist condamnat la 12 ani de inchisoare pentru inselaciune
(CUZANET,
Iasi, 25 februarie) Astazi, la Tribunalul Iasi, magistratii l-au condamnat la 12 ani de inchisoare pe Constantin Cojocaru acuzat de inselaciune.
Cojocaru (28 de ani) a lucrat ca inspector la Serviciul de control fiscal din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Iasi. Prima teapa a dat-o in mai 2008, cand i-a promis unei coafeze ca o va scapa de o parte din amenda de 8.000 de lei. Violeta Cercel i-a dat 4.000 de lei, iar Cojocaru a folosit-o pe femeie pentru a pune la cale urmatoarele escrocherii. A intrebat-o daca nu are prieteni interesati sa cumpere apartamente scoase la licitatie de Fisc, iar femeia a povestit cunostintelor. Prin Violeta, finantistul a reusit sa ia bani de la oameni pentru apartamente oferind procese-verbale de licitatie facute pe calculatorul sau. Oamenilor nu li s-au parut suspect ca nu vad locuintele si nici nu participa la licitatii, fiind convinsi ca sunt castigatorii locuintelor. In total barbatul a castigat 4.000 de euro si 339.000 de lei. Cei pacaliti au descoperit adevarul dupa ce Violeta Cercel a primit somatia pentru plata amenzii. Imediat Cojocaru a intrat in concediu medical, iar apoi a disparut./Monica Grecu