(ORASUL, 7.00) CURTE DE APEL – FOSTUL PREFECT – LUARE DE MITA/ Deznodamant incert in dosarul "Mita la prefect"
(CUZANET,
Iasi, 29 noiembrie) Curtea de Apel Iasi a amanat aseara pronuntarea unei decizii in dosarul „Mita la prefect” pana pe data de 5 decembrie a. c. Procesul s-a incheiat in jurul orei 23.00 si a durat aproximativ sapte ore.  
Proba cheie a dosarului este reprezentata de inregistrarile audio-video realizate  de catre denuntatorul Dorin Forna, in care fostul prefect este acuzat ca ar fi cerut mita. Avocata lui Radu Prisacaru, Sandra Gradinaru, a declarat ca „din nici o inregistrare nu rezulta ca prefectul ar fi pretins ceva”. Cu toate acestea, procurorii DNA au precizat ca „acolo unde sunt puncte puncte prefectul a cerut mita.” Conform avocatei, expertul care a analizat ulterior inregistrarile a concluzionat ca acestea „nu sunt originale si nici autentice”, deoarece nu au fost respectate conditiile impuse pentru autenticitatea unei inregistrari audio.  Sandra Gradinaru a mai subliniat interesul lui Dorin Forna de a-si solutiona propria situatie penala, in contextul in care in acea perioada acesta era cercetat de DNA intr-un dosar penal privind erori in gestionarea unor fonduri europene. Forna a fost eliberat la nici doua luni dupa arestarea prefectului.  Radu Prisacaru a motivat acest fapt spunand ca in acel an, „Romania trebuia sa aiba descoperite fapte grave pentru ca trebuia sa se integreze in Uniunea Europeana”. In acelasi context, avocata fostului prefect a demonstrat ca profilul moral al sotilor Forna poate fi pus la indoiala din cauza nenumaratelor contraziceri existente intre declaratii si inregistrarile DNA.  
In apararea sa, fostul prefect a declarat: „Nu pot sa fiu primul om condamnat pentru puncte puncte, pe inregistrari false, declaratii mincinoase, pentru o cerere de mita inexistenta a unui teren fantoma. Va asigur ca lupta pentru mine nu se opreste aici. Trebuie sa imi spal numele patat de aceste falsuri”.
Urmarirea penala a fostului prefect, Radu Prisacaru a inceput acum cinci ani, pe 31 august 2006. El a fost acuzat atunci, alaturi de Flavius Ionita, fostul sef al Agentiilor Domeniilor Statului, de omul de afaceri Cristian Maftei si de avocatul Toni Baltag pentru luare de mita, respectiv complicitate la luare de mita. Cel care  l-a denuntat pe Radu Prisacaru a fost Dorin Forna, sotul Norinei Forna, decan la Facultatea de Medicina Dentara.  Dorin Forna a formulat o plangere la Directia Nationala Anticoruptie conform careia fostul prefect ar fi pretins o mita de trei hectare de teren, doua pentru el si unul pentru Flavius Ionita, pentru a-i facilita Norinei Forna retrocedarea unei suprafete de teren de  16 hectare, in comuna Miroslava.  / Stefana Todica