(ORASUL, 18.00) FISC – IMPOZIT – DECLARATII / Doar 52% din firmele iesene au depus declaratiile privind impozitul pe profit
(CUZANET,
IASI, 26 APRILIE) – Pana la data de 15 aprilie, reprezentantii a aproximativ 25.000 de firme din Iasi tebuiau sa depuna la Fisc declaratiile privind impozitul pe profit. Dintre acestia, doar 52,6% s-au prezentat la ghiseele Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi pentru a-si depune actele necesare. Potrivit finantistilor, la sfarsitul anului 2008, in judetul Iasi, erau inregistrati 24.380 de platitori de impozit pe profit, din care 24.285 efectueaza plati trimestriale, iar 95 efectueaza plati anuale.
Anul acesta, platitorii de impozit pe profit au avut doua termene legale pentru depunerea declaratiilor. Astfel, cei care au incheiat bilantul contabil privind exercitiul financiar al anului trecut aveau obligatia sa depuna declaratia 101 pana la data de 15 februarie, iar cei care vor depune bilantul contabil pana la 30 mai, au avut obligatia de a inregistra declaratia 101 pana pe 15 aprilie. "Totalul declaratiilor depuse privind impozitul de profit este de 12.827, adica un procent de 52,6% de indeplinire a obligatiilor. Daca luam insa in vedere faptul ca 7.000 de contribuabili sunt inactivi, procentul real este de 73%" a declarat Maria Taran, purtator de cuvant al DGFPJ Iasi.
Legea prevede ca, in fiecare an, societatile agricole si unitatile non profit care desfasoara si activitati economice sa plateasca impozit pe profit. Potrivit reprezentantilor Directiei de Finante, valoarea totala a impozitului pe profit achitata la bugetul consolidat al statului in 2008 este de 156 de milioane de lei. / Mihaela Nitu